Educația sub semnul incertitudinii
Aflăm de la autorități că noul an școlar va începe la jumătatea lunii septembrie, ceea ce, în vremuri normale, ar fi fost de la sine înțeles. Dar va începe prin unul din trei scenarii, prin două dintre ele ori prin toate trei.
Scenariile sunt și colorate, la fel ca semaforul, ca să înțelegem cu toții repede și ușor despre ce este vorba. Scenariul firesc („verde”) înseamnă participarea tuturor elevilor la procesul de educație în mod direct, prin prezența lor în edificiile școlare. Scenariul „galben” înseamnă participare hibridă (directă și indirectă), iar scenariul „roșu” înseamnă consemnarea elevilor la domiciliu, în interiorul caselor. Autoritățile și publicul trebuie să facă, evident, în așa fel încât să se aplice varianta cea mai bună, adică să se facă educație față în față, cu elevii și dascălii în același loc, la școală. Cei care spun că educația online, la distanță, este la fel de bună ca educația directă, aureolată de căldură umană, nu știu ce spun, nu au predat niciodată, vor să ne amăgească ori să ne arunce în haos.
Pentru a ajunge la formula optimă, este nevoie de un oarecare efort, nu foarte mare, de o anumită stăruință, fiindcă nimic bun pe lumea asta nu se obține fără stăruință. Și mai este nevoie să nu se facă greșeli din nicio parte. Or, premisele în acest sens nu sunt prea încurajatoare.
Mai întâi, pentru că unele autorități au creat, până nu demult, un cadrul normativ fluid și contradictoriu, introducând sancțiuni și obligații considerate de alte autorități – deopotrivă ale statului român – ilegale. În al doilea rând, oamenii au înțeles din această bâlbâială a autorităților că se pot juca cu boala, că pot părăsi spitalele și carantina, făcând exact ceea le trece prin cap.
Din pricina acestor nepotriviri, lucrurile au luat-o razna în lunile iulie și august, ajungând la acest maxim (deocamdată!) de îmbolnăviri, de internări la terapie intensivă, de decese. Dacă vom merge tot așa, sunt slabe speranțe să putem face școală așa cum se face școala, adică în chip natural. Scenariul al doilea este o soluție de avarie, nedorită și ea, fiindcă instruirea și educația vor avea rezultate foarte slabe. Al treilea scenariu va fi catastrofal, iar școala astfel făcută nu va avea niciun folos.
S-a văzut asta în lunile martie-iunie, când lecțiile s-au ținut integral în forme indirecte, mediate de aparate. Acele lecții nu au servit practic nimănui, fapt pentru care toată materia predată atunci a rămas în vânt, ea neajungând să fie suport pentru niciun examen, concurs etc.
În chip logic, această materie irosită ar trebui reluată. Al treilea scenariu este catastrofal și pentru motivul că, fie și în cazul că ar folosi, totuși, la ceva (decât nimic!), nu se poate aplica integral.
Noi mai avem în România și sate fără electricitate, darămite fără internet!
Ce să facă elevii cu tabletele, în varianta că le-ar putea avea cu toții?
Unde mai pui că circa 40% din elevii de la țară nu au abilități digitale.
Acestea nu se pot obține până la 14 septembrie, orice am face.
Prin urmare, suntem condamnați să muncim din greu pentru aplicarea scenariului „verde”, adică pentru intrarea în firescul vieții. În acest scop, guvernanții trebuie să acționeze impecabil, ca ceasul, fără avansări și reculuri, fără măsuri invalidate, fără exagerări. Iar românii, adică guvernații, au obligația să respecte măsurile elementare anunțate și verificate, de la păstrarea distanței fizice până la purtarea măștii, fără teribilisme de adolescent, fără fente șmecherești, fără sfidări de copil și fără gesturi de inconștient.
Așa cum cei care ne conduc nu ne pot lua drepturile și libertățile democratice, trecute în Constituție și în alte legi, nici noi, oamenii de rând, nu putem decide asupra sănătății individuale, când este vorba despre boli transmisibile și nici asupra educației, când este vorba despre ansamblul poporului român.
Menținerea sănătății fizice și spirituale a cetățenilor nu este facultativă, nu depinde de individ și nu se discută la masa tratativelor. Se poate ca democrația să fi obosit după cei circa 2500 de ani de existență, dar nu avem o soluție mai bună de trai în colectivitate. Blamând democrația și nepunând ceva mai bun în loc, riscăm să ajungem la degenerarea democrației în anarhie, cum avertiza Polybios, cu mai bine de două milenii în urmă.
Nu este ușor să se creeze în Țara Românească acele condiții bune pentru ca sănătatea și educația să intre pe un făgaș normal, dar nu este nici imposibil. Premisele necesare pentru împlinirea lor sunt – cred – cel puțin două: competență maximă din partea autorităților și încredere maximă din partea poporului român în aceste autorități. Restul va veni de la sine.
Iar după trecerea nenorocirii – toate nenorocirile din istorie au trecut până acum! – nu avem decât să ne pregătim pentru ceea ce, pentru noi sau copiii și nepoții noștri, ar putea să mai vină, să-i instruim în spirit digital pe toți românii, să punem la punct școala online etc.
Dar să nu uităm nicio clipă că nu a sosit încă vremea roboților/ humanoizilor și nici a anarhiei.
|
Ioan-Aurel Pop 8/7/2020 |
Contact: |
|
|
