Poeme din volumul în pregătire, Între două veșnicii
PREA REPEDE
Prea repede se făcuse noapte,
prea repede se așternuse liniștea,
numai respirația pâlpâind
pe lângă pereți
se zbătea
să treacă prin ei
ca printre munți de nămeți.
Dincolo de fereastră,
strada își încetase
instantaneu
orice freamăt uman,
doar caii sălbatici
luând frunzișul pe copite
dădeau la iveală un straniu liman.
E noapte
și nu e noapte,
poate doar un vis,
ca un vechi colind,
pe drumuri neștiute,
între cele două veșnicii
rătăcind...
SCURTA TRECERE
Lasă-mă să te privesc
așa cum ești,
în omenescul ființei tale!
Nu-ți ascunde lacrima
care îți purifică
făptura pământeană!
Nu te ascunde
sub false bucurii,
crezând că astfel
mă scutești de suferință!
Toate sunt trecătoare:
și lacrima, și suferința
și noi...!
ECOURI
Sub cedri din grădină,
noaptea ne învăluise
în falduri de întuneric,
acoperind goliciunea sufletului.
Sunetele apei, în prăbușire,
trezeau în noi ecourile
unor vechi neliniști
trăite într-un preaîndelungat
răstimp
și pe care le credeam
de multă vreme uitate.
Sub cedri din grădină,
tu, eu
și eternitatea...
UMBRA
Umbra mea este un semn
că încă mă aflu în lumină.
Uneori pășește înainte,
să îmi arate cărarea,
alteori mă părăsește
și mă lasă rătăcind
prin întunericul provocat,
până când se înduplecă
să mi se alăture.
Unde mergem?
Mergem unde ne duc
faptele săvârșite de noi,
fiindcă este știut că suntem
ceea ce sunt faptele noastre!
Umbra se sprijină de mine,
eu mă înscriu conturului ei,
devenim o singură făptură,
și, împreună, vom trece cândva,
dincolo,
unde vom continua
să ne fim...
ACOLO
Acolo, te-am îmbrățișat cu fiorul dintâi...
Tinerețea ardea în trunchiul meu
și făcea să înflorească pomii
înainte de a le da frunzele.
Clipele au încremenit
într-o zidire măiastră,
pe care o credeam și sfântă,
iar gândul curat își căuta în ea,
cu insistență,
altarul.
Acolo, am trăit înșelăciunea
optică
a unei realități
care nu exista.
Privind pe fereastră,
am văzut, fără să mă înșel,
cum pomii se desfrunziseră
înainte de a rodi...
CLIPA DE VEȘNICIE
Clipa aceea de veșnicie,
trăită împreună,
mă însoțește pretutindeni:
înlătură spinii, defrișează hățișurile
și-mi deschide cărarea
spre lumi neumblate.
Sălbăticiunile s-au întors
în propriile blănuri,
micile făpturi au măturat
aleile cu frunze uscate,
doar zarea e senină
desenând stângace,
în culorile curcubeului,
zborul pescărușilor
după truda zilei.
Copacii, pădurea întreagă,
sub adierea vântului de seară,
îngână blând, ca pe un descântec,
clipa aceea de veșnicie
trăită împreună.
GRĂDINA
Grădina mea îmi pare străină...
Rar mai aud cântând în ea
păsările cerului;
tot mai rar simt
adierea miresmelor
din straturile de flori;
pomii au îmbătrânit,
iar ramurile, odată falnice,
pline de fructe,
abia dacă mai ajung
cu câteva palme
deasupra scundelor garduri.
Aici, am auzit primele
triluri de privighetoare,
aici, m-am înfiorat
la șoaptele tainice ale vântului
și m-am lăsat îmbrățișată
de razele lunii pline.
Grădina mea îmi pare
acum străină...
CĂLĂTORIE
Călătoresc între cele două veșnicii,
prin arzătoare pustietăți
de nisipuri;
mă odihnesc câteva clipe
lângă oazele de verdeață;
sorb apa din izvorul găsit
după o îndelungată căutare
și adorm, preț de un vis,
la umbra sărmană
a vreunui cactus.
Călătoresc pătrunsă de spaime,
dar și de strălucirea nemărginirii
de deasupra mea.
Călătoresc pe propriile picioare,
cu grijă să nu rănesc,
dar nici să mă las
rănită.
Călătoresc...
|
Domnita Neaga 8/1/2020 |
Contact: |
|
|
