Liniștea din haos
Pe splendoarea eternității
sunt un punct cu mireasmă
din șoaptele vântului abisal,
care îneacă lacrimile mute
în murmurul inconsolabil,
cu ecoul clipelor cuminți
pentru o jubilare estetică
a secundelor puse în secol.
Veșnicia e sufletul pământesc,
cu oglinda ca o taină ascunsă
în întunericul ochilor noștri,
învelit de lumina miresmelor
care deschid nopțile pentru o zi.
Stau singur deasupra unui nor,
nu las tristețile împrăștiate
în stropii de ploaie universali
și aștept în anotimpul cald
liniștea ocolind haosul etern.
Fulgii de zăpadă
Cerul nu mai trimite zăpadă,
norii refuză pensiile albe
cu peregrinări pe lângă stele,
dar rătăciții uimiți de viață
mai au încă bere în halbe.
Despărțirile n-au apocalipsă,
gheața nu alunecă spre vale
sania cu logodiții prin iubire,
plecările n-aduc inimii durerea
rătăcirilor prin puncte cardinale.
Gândurile puse între paralele
nu văd distanțele cu patimi
și rostim cuvinte-rugăciuni
fără creații și fără un reper.
Când scăpăm de rele să fim buni,
fulgii de zăpadă vor veni din cer.
Învață să sădești viață pentru viață
Pașii deși poartă semne, ascund tăcerea,
sunt surzi pentru șoaptele frunzelor uscate
pe cărările secundelor din nemurire
și vor izvoare din urmele lor neînțelese.
Ziua ochii au lumini pentru culorile
curcubeelor văzute fără umbre,
dar contemplăm răsăritul florilor
când un profesor născut părinte
ne alungă anotimpurile anonime
care fac toamnă din primăvară.
Raza stelelor ne pune pe statui nădejdea
și ne aduce în luminile răspâdite
o singură cărare îmbrăcată în iubire.
Azi prin răstălmăcirea gândurilor
și refacerea oglinzilor din suflete,
pe potecile atinse de amintiri
pun vers pentru respectul profesorilor,
celor ce mi-au lăsat o caldă povață:
învață să sădești viață pentru viață.
|
Constantin Rusu 7/28/2020 |
Contact: |
|
|
