Coltul spiritual
Orbire ucigașă
Un soț și tată al mai multor copii a plecat la muncă în Italia pentru a întreține familia. Timp de un an de zile a ținut legătura cu familia, după aceea nu a mai dat nici un semn de viață, toți credeau că a murit. Dar omul nu a mai avut de muncă, de aceea a întrerupt legătura cu familia. Nu după mult timp, găsește un loc de muncă, muncește din greu câțiva ani pentru a aduna mai mulți bani, ca să nu se întoarcă acasă cu mâna goală. Întors în satul natal, s-a oprit spre seară la magazin și aici s-a interesat de familia sa. A cumpărat multe lucruri pentru toți și, venind la poarta casei sale, a cerut adăpost pentru noapte, ca un simplu străin. El nu și-a dezvăluit identitatea, ci voia să vadă dacă fiii săi îl mai cunoșteau.
Fiii nu l-au recunoscut. Simțind că străinul are bani și multe lucruri de valoare, ei au pus la cale să-l jefuiască și să-l facă dispărut, crezând că nimeni nu știe de venirea lui. Planul a fost îndeplinit. În ziua următoare, fiul cel mai mare, plin de bani, s-a dus la magazin să cumpere mai multe lucruri, mai ales băutură. Vânzătorul i-a spus:
-Desigur, acum, când tatăl vostru s-a întors acasă, se cuvine să dați o petrecere pe cinste; mai ales că v-a adus de toate! Când fiul cel mai mare a auzit această veste s-a întristat, pentru că nu îl recunoscuse pe tatăl său. În mijlocul acestei familii a venit acela care le aducea bucurie, dar ei nu l-au recunoscut.
Dracul cel rău în acțiune
Literatura duhovnicească ni-l prezintă pe cel rău la lucru. O povestire, care ne-a rămas de la Lev Tolstoi, prezentându-ni-1 pe dracul cel rău în acțiune, ne relatează: "Într-o zi, a pornit un biet țăran la arat fără a fi prânzit. Luă o coajă de pâine cu sine. După ce a ajuns pe ogor, s-a dezbrăcat de suman, l-a pus sub o tufă și-a vârât și pâinea sub el. După o bucată de vreme a ostenit și el și boii și l-a apucat foamea. Și-a dejugat boii, i-a dat la păscut mai la o parte, el s-a dus la suman ca să-și mănânce felia de pâine. Dar când ridică haina, vede că bucata de pâine nu e acolo. Caută el, caută, învârtește sumanul pe față și pe dos, îl scutură, pâinea nicăieri. Stă omul și se minunează. Măi! Ciudat lucru. N-am văzut pe nimeni, cu toate acestea trebuie s-o fi luat cineva! Într-adevăr, pe furiș, venise Aghiuță și luase pâinea, pe când săteanul muncea cu boii. Și acum sta ascuns după tufă și aștepta să înjure țăranul și să-i spună numele. Nu-i vorbă, s-a mâhnit creștinul, dar la urmă s-a mângâiat.
-Ei, zice el, de foame n-o să mor! Cine a lut pâinea se vede c-a fost mai flămând decât mine. S-o mănânce sănătos și să-i fie de bine!
Așa a zis omul, s-a dus la izvor, a băut apă proaspătă de s-a săturat, căci și apa e de la Dumnezeu, s-a odihnit el ce s-a odihnit, apoi s-a sculat, și-a înjugat boii și-aprins iar să are.
A rămas dracul încremenit când a văzut așa ceva, că nu l-a putut împinge pe creștin la păcat. Și-a dat drumul în iad, s-a înfățișat înaintea lui Scaraoschi, mai marele dracilor, și i-a povestit toată afacerea. Cum a furat țăranului pâinea și cum în loc să înjure, a zis să-i fie de bine. S-a încruntat Scaraoschi, plin de mânie, și s-a răstit la drac răcnind:
-Măi ticălosule, dacă omul a fost mai tare decât tine, vina e numai a ta, ai lucrat prost! Ar fi frumos acum ca toți gospodarii cu nevestele lor cu tot să uite de înjurături, ce-am mai face noi atunci? Nu se poate să rămână lucrurile așa! Îți poruncesc să te duci numaidecât să muncești pentru felia aceea de pâine și dacă în trei ani nu-l răpui pe țăran, să știi că te scald în agheasmă!
De agheasmă îi era frică lui Aghiuță. A luat-o la fugă, a ieșit în lumina soarelui și și-a făcut socoteala cum să-și facă slujba pentru pâinea furată. S-a gândit, s-a hotărât, s-a preschimbat în chipul unui flăcău de treabă și s-a tocmit slugă la țăranul cel sărac. După aceea, l-a învățat pe om în vara aceea să semene în mlaștină. L-a vecini arșița a ars holdele, iar la omul cel sărac păpușoiul a crescut mult și bogat. A avut țăranul până la primăvară, ba încă i-a și rămas. În vara următoare, sluga l-a învățat pe creștin să semene pe dealuri. Și vara s-a nimerit să fie ploioasă. La ceilalți a căzut holda la pământ și s-a putrezit, iar la gospodarul nostru a făcut roadă minunată și multă de nu mai știa ce să facă cu dânsa. Și a învățat sluga pe gospodar cum să facă rachiu din porumb. Și a făcut creștinul țuică. A băut el, îi cinstea și pe alții.
Atunci s-a înfățișat Aghiuță înaintea lui Scaraoschi și i-a spus cum și-a plătit datoria pentru felia de pâine. Și a vrut să se încredințeze tartorul cel bătrân chiar cu ochii lui de această minune și a venit la casa țăranului și iată ce-a văzut: Toți fruntașii din sat se strânseseră acolo la crâșmă și gazda îi cinstea cu rachiu, iar nevasta, pe când împărțea băutura la oaspeți, s-a lovit de masă și a vărsat un pahar. S-a mâniat omul și a început să răcnească: Nebuna dracului! Cum de verși tu așa bunătate pe jos? Crezi că-s lături? Cotoroagă ce ești!" Atunci dracul ghionti cu cotul pe Scaraoschi.
-Aha, bagă de seamă, acum nu mai zice să-i fie de bine!
Iar țăranul, suduind, a început a împărți el băutura. Un sătean sărman venea de la lucru flămând și ostenit. Se așeză la o parte și privea pe ceilalți. Îi era poftă și lui. Se uita, se uita, înghițea în sec, iar gospodarul, în loc să-i întindă sărmanului un păhărel, îl privi chiorâș și mormăi:
-Nu cumva ai vrea și tu? Du-te dracului! Și vorba asta i-a plăcut tartorului. Iar Aghiuță nu mai putea de bucurie și se lăuda:
- Stai, stai, că ai să vezi ceva și mai frumos! Și au băut oaspeții. A băut și crâșmarul. Apoi au prins a se linguși și a lăuda unii pe alții. Privirile erau galeșe și vorbele unsuroase ca untul, iar Scaraoschi trăgea cu urechea și-i șoptea lui Aghiuță:
-Dacă băutura îi face așa ca vulpile, apoi să știi că toți încap pe mâinile noastre!
-Mai așteaptă, mai stai, zise dracul, lasă-i să mai bea câte un păhărel. Acu ca niște vulpi se gudură și se mângâie cu cozile, dar acuși, acuși să vezi cum se prefac în lupi răi! Iar sătenii au mai băut un pahar, au prins a vorbi mai tare și mai aspru, au început să înjure în toate felurile, apoi s-au apucat la bătaie și și-au zdrobit nasurile. Se amestecă și crâșmarul, îl apucară și pe el și-i dădură o mamă de bătaie soră cu moartea.
Se scarpină Scaraoschi în barbă, tare mulțumit:
-Bine, tare bine, șopti el.
-Mai stai, îi zise Aghiuță, acuși când or mai bea ai să vezi ceva și mai frumos. Turbați cum sunt ca lupii, dar acuși or să ajungă ca porcii!
Și beau iar oamenii. Se fac molatici, chiuie, gem în toate felurile. Nici unul nu-i mai aude pe ceilalți. După aceea plecară câte unul, câte doi, și încep a cădea pe uliță. Iese și crâșmarul afară și cade și el cu nasul într-o băltoacă. Se mânjește de sus lână jos și zăcea acum ca un porc sălbatic și grohăia. Asta și mai mult i-a plăcut lui Scaraoschi.
-Ei, zise el, bună băutură ai iscodit tu măi băiete! Ia să-mi spui cum ai făcut-o? Eu socot că tu ai luat sânge de vulpe întâi, pe urmă ai adăugat sânge de lup, și răutate de lup s-a deșteptat în ei. Și în sfârșit, ai amestecat sânge de porc, de-au ajuns la urmă ca porcii.
- Ba nu, începu să se lămurească Aghiuță, nu-i așa! Am dat numai porumb din belșug. Sânge păcătos are tot omul în el, numai trebuie să îl faci să uite de biserică, de Dumnezeu și de învățăturile cele bune. Belșugul ațâță pe om, sângele începe a clocoti în el și l-am învățat cum să prefacă în țuică belșugul lui Dumnezeu. Și așa din țuică se naște în el sângele vulpii, al lupului și al porcului. Iar de va bea mereu țuică, niciodată nu se va deștepta și, tot mai tare va cădea în ticăloșie.
Atunci l-a bătut scaraoschi pe umăr pe drac, l-a lăudat și l-a încărcat de cinste în împărăția întunericului și-a mișeliei. De atunci și până astăzi, mulți se lasă târâți de răutatea diavolului".
Fără dragostea ta aș muri
Într-o noapte un băiat și o fată veneau de la cinematograf cu mașina. Băiatul simțea neliniște, nesiguranță, îndoială din partea fetei. Tăcerea ei dădea de bănuit că ceva nu mai era în regulă. Ea i-a cerut băiatului să tragă mașina pe dreapta ca să poată vorbi în liniște. Ea începu să spună că sentimentele s-au schimbat, că ar fi mai bine să se despartă. Băiatul a început să plângă și încet, deschise portofelul și îi dădu fetei un bilețel.
Între timp un șofer turmentat care venea din spate i-a lovit din plin. Băiatul a murit pe loc. Fata însă a supraviețuit miraculos. Amintindu-și de bilet ea a citit uimită: fără dragostea ta aș muri !!!
Smerenia e starea de sănătate a sufletului
"Avva Antonie a zis: Am văzut toate mrejele dușmanului întinse pe pământ și suspinând m-am întrebat: cine oare ne va scăpa din ele? Și am auzit un glas spunându-mi: smerenia."
Un monah s-a dus la un părinte sfânt și l-a întrebat:
-Cum ai dobândit o smerenie așa de mare, părinte?
-Fiul meu, i-a spus părintele, eu sunt plin de slăbiciuni și neputințe, sunt mai rău decât toți.
Monahul a stăruit. Atunci părintele îi zice:
-Primarul satului este ca împăratul în satul lui; însă când împăratul îl cheamă în capitală și se întâlnește cu miniștri și generali, atunci vede că e un nimic, un zero; astfel, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se smerește mai mult.
Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult animalele
Potrivit unui studiu, care a stârnit multe controverse, oamenii de știință care au studiat compartamentul animalelor, cred că dețin tot mai multe dovezi care arată că specii foarte diferite, sunt guvernate de un cod moral de comportament, similar modului în care funcționează societatea umană, scrie publicația britanică The Telegraph. Relatarea revistei, mi-am adus aminte de următoarea povestire: De îndată ce a fost creată, oaia a descoperit că era cel mai slab animal. Mereu îi tremura inima, să nu cumva să fie atacată de alte animale mai puternice și mai fioroase. Nu știa de fel, cum avea să se apere. Se întoarse la Creatorul său și îi povesti ce pătimea.
-Vrei ceva ca să te aperi? o întrebă cu blândețe Dumnezeu.
-Da.
-Ce-ai zice de o pereche de colți ascuțiți? Oaia dădu din cap:
-Cum aș putea să mănânc așa din iarba fragedă? Și apoi, aș avea o înfățișare înfiorătoare.
-Ai vrea mai degrabă niște gheare puternice?
-A, nu, poate mi-ar veni cheful să le folosesc și când nu s-ar cuveni ...
-Ai putea atunci să ai saliva înveninată, urmă Domnul cu răbdare.
-Nici pomeneală. Aș fi urâtă și alungată de toți, așa cum se întâmplă cu șarpele.
-Dar de două coarne tari, ce ai zice?
-O, nu ... Că atunci nu m-ar mai mângâia nimeni.
-Dar, pentru a te apăra, ai totuși nevoie de ceva care să facă rău celor ce te atacă...
Drumul spre nicăieri
Când un păcat se găsește în obișnuința unui om, acesta devine patimă. Aceasta este patima, un sentiment copleșitor, trupesc sau sufletesc, care întunecă mintea, o pornire nestăpânită, o pasiune, un viciu, un păcat. Patimă este atunci când ajung să te stăpânească deprinderile păcătoase, când se face în tine păcatul ca a doua fire.
Patimile, sau viciile, reprezintă pentru ființa umană cea mai gravă și mai durabilă primejdie, întrucât o fac să decadă la cel mai scăzut nivel posibil, o vatămă adânc și o sortesc pieirii. Patima, sau viciul, reprezintă cel mai mare dușman al omenirii, reușind să distrugă încetul cu încetul aproape orice persoană și desfigurează sufletul omului.
Pentru a fi sugestiv modul în care patima, viciul, îl poate distruge pe om, I.P.S. Mitropolitul Clujului, ne relatează într-o Scrisoare Pastorală, o povestire. Un om și-a cumpărat un răsad de plantă carnivoră. L-a plantat într-un ghiveci și se distra hrănindu-și planta cu mici insecte. Planta creștea și avea frunze grase și frumoase. Când îi aducea musculițe deschidea cupa și le devora. Încet, încet, a crescut și nu mai încăpea în ghiveci. A mutat-o într-un recipient mai mare. Nu se mai mulțumea cu insecte și a început să-i aducă mamifere, șoareci și șobolani. A crescut atât de mare încât omul nu mai ajungea la cupa florii și avea nevoie de scară. Într-o zi, obosit de solicitările pe care i le făcea planta, s-a urcat pe scară cu un hoit de animal și punându-l în cupa florii și-a scăpat și corpul. Planta pe loc l-a înhățat și pe el și l-a devorat.
Aceasta este patima. Începe cu lucruri mici și sfârșește prin a te distruge.
|
Pr. Gheorghe Nicolae Șincan 7/27/2020 |
Contact: |
|
|
