Dialoguri oarecare - Ce timpuri !
-...De socialism victorios, de comunism înecat în propria-i ideologie, de refulări revoluționare, de confuzii politice, de căderi bankare, de războaie cu sau fără clarificări, de invazie informațională, de survolari superficiale - ale climei ale atmosferei (poluate, evident!) ale greșelilor ecologice - și, ca “iceing on the cake” de pandemie – un fel de invazie extraterestră în fața căreia ne-am oprit de câtăva vreme mai surprinși, mai sceptici, mai curioși dar sigur mai înghețați de frică, frica aceea pentru care necunoscutul e mai puternică decât ori ce altceva...
- Bine. Și?
- Timpuri! Cu ecou istoric, aș zice dacă n-ar direcționa pasiv și nouă numai pasivitatea nu ne lipsește.
- Da și parcă s-a desfășurat un vis - acceptat sau nu - o trecere receptată cu viteza momentului – a venit, a plecat - solidul, așezarea și mai ales traducerea au semnificația aia subtilă, misterioasă chiar a întrebării; cum zice cântecul ăla pe care mai tot timpul mi-l învârtesc în creier: “You know a dream is like a river/ Ever changin' as it flows/ And a dreamer's just a vessel/ That must follow where it goes...”
- Selecție, pomelnic de ansamblu timpurile astea că dacă te uiți mai de-aproape ele devin o simplă traversare...Chestia cu “river”-ul are valoare metaforică numai dacă nu te lași dus de apele lui, ci le folosești în favoarea-ți.
- Da. Și ai iluzia că ceea ce ai parcurs include visul (dream, nu?).
- Sigur. Indiferent de dimensiunea lui, visul este - cum ziceți voi ăștia care vă pricepeți științific - catalizator, imbold spiritual, poate chiar fantasma încrederii ori și mai și conștiința capacității noastre de a fi...Eh, românește zis ar fi speranța aceea ascunsă a unei vieți nu numai lungi dar și cu sens...
- Și indiferent cât de complicat sau simplu gândim sensul este acela al consumului firesc:
trăim.
- Înr-o zi tocmai asta am să fac, am să mă apuc să mă uit în urmă, nu așa simplă derulare ci încercând să-mi revizui “atitudinea”(limba de lemn, dacă n-ai uitat!) și să mă uit fără calcul, fără prudență, fără frică (chiar?); de ce am făcut așa, de ce am crezut așa de ce am greșit așa și poate chiar de ce am reușit așa...
-Teoretizezi și știi cum e cu teoria...
- Da, și practica e afurisit de reală, realul din care am făcut pomelnicul ăla recapitulativ în care ce a fost normal, frumos, traibil, optimist s-a fofilat strecurându-se pe la”colțuri” și mie îmi trebuie curaj nu glumă să încerc să-l găsesc.
- Cum ziceam, teoretizezi.
- Și tu vrei să umblu la “concret”, să mă uit cum am crescut, cum am învățat, cum n-am învățat, cum am înțeles ce trebuia făcut, cum n-am înțeles de ce trebuia făcut, cum am stat în față oglinzii încercând să nu mă văd și să-mi compun o mină neutră, oarecare așa ca adevărul ăla compus din mărunțișuri, presupuneri, confuzii, speranțe, credințe și despre care nici astăzi nu știu ce să cred.
- Să-ți citesc ceva: “Adevărul sau aparenţa nu sunt în obiect, în măsura în care acesta este intuit, ci în judecăţile privitoare la el, în măsura în care el este gândit"
- Adică tu vrei să zici să stau în banca mea, să-mi accept limitele. Îmi citezi din Kant că să-mi aduci aminte că interpretarea timpurilor pe care le petrecem nu-i o simplă enumerare de fapre și nici o trimitere intimă... Și cred că ai dreptate, numai că oboseala asta târzie venită parcă de nicăieri te face să crezi că pașii făcuți au fos mai mereu alături cu drumul...
Un fel de adevăr trunchiat, neavenit generat de timpuri fără “măsura în care el este gândit"
-Ce poate să faca covidul asta!
........................
Toronto Iulie 2020
|
Maria Cecilia Nicu 7/23/2020 |
Contact: |
|
|
