Poeme
Un hohner printre blocuri ascultând heaven
O pungă strânsă la gură și aruncată de la etaj
pe care cel mic o prinde în brațe și-o ține strâns;
insul uscățiv, deșirat, plimbându-și
cu atât mai convingător degetele pe clape,
mulțumește din note
(pricepe cel aplecat peste pervazul ferestrei
de unde se încaieră niște lei în cădere).
o altă pungă de plastic, o altă fereastră ce se deschide
nu lumii, ci lumilor.
printre forduri cârâind la semnal,
un tramvai cu grătar la remorcă, du-mă la gară,
imploră a câta oară cel ce și-a uitat biletul
la casă; ca o virgină în cămașă de in,
printre prostituate, drogați și bețivi, va coborî
luna.
în apartamentul de-alături, kane brown
boxează cu un vals rătăcit de acum cincizeci
de ani
și învinge la puncte, cățeaua plouată
se încumetă în traversarea
aceluiași covor roșu prespălat într-o capitală
care nu crede în lacrimi. norton security
descoperă ceva
ce blochează accesul la internet;
hohner: nu pe dormeo îmi fac rugăciunea
și-ngân,
ci în carul cu fân.
Sonete de ieri și de azi (XI)
Mai încerc un e-mail, draga mea T, astfel fără
baston cad eu pe gânduri. aș urla tot,
te-aș trezi dintre scânduri, spre a deznoda
cum, când, unde, de ce. cum
înfrunziri pe urmele tale? când hotaru-i
surpat, unde irumpe? de ce,
cu sosiri, odăile-s goale, doar fuga de Bach
găsindu-le scumpe? ea se deșiră
adâncă și gravă ca pe sub straturi și râuri
de lavă, în genunchi îngerul
cadențând ruga prea credincioasei alese
cu fuga. zvon ar fi
și nu prea, nimic nu e cert, poate
locul ei rezervat la concert.
Vin anii împătimirilor noastre și trec
Vin anii împătimirilor noastre și trec, își ascut
simțurile remanente, se aliniază
la start.
își tocesc încălțările, la cei desculți de prin parcuri
se mai uită bătrânii și ceilalți asistați
zgândăriți de inechitatea
în drepturi. le-au ieșit degetele prin piele,
umerii vătuiți ai veșmintelor nu mai au
șaua întreagă. iarba
se toacă în dinți cu frenezia consumatorilor
de publicitate, pe marginea drumurilor
se plantează plasticul rupt
de la gura copiilor.
de mâine începem crosul din sufragerie-n balcon
cu clipele-n haită ce trag sistematic
de oase.
Ei, și? îi întâmpinăm cu o botină mai groasă
de ultim design și cu două perechi
de ciorapi,
ca pe vremuri, ieșim afară la o bătaie
cu bulgări – pretext pentru un armistițiu
în alb, noaptea
toate pisicile fiind negre, cum avertizează
iluminații cu leduri. pe urmă îi poftim la căldură
și la o cană cu vin. dați jos din poveri,
îi rugăm,
și duceți-vă cu altele noi
pe arterele dragi inimii, de care mă leagă
ultima amendă pentru exces de viteză
și flashurile tale de la scrutin,
de mărimea unor globule,
atât de multe petrecute în vis, încât era
să mă trezesc tânăr.
Timp constrictor
Timp care treci de mână cu mine, timp ce
mă ții să nu-mi fac de cap, ție
îți spun și al meu, și străine, în hainele
tale doar întors mai încap. vestonul
căzut și scurta mai scurtă în pachet
de copil mi le-am pus. curele de iarbă
mă încing peste burtă, cu preșul
cenzura divină m-a dus. timp
ce mă strângi în brațe, părinte, timp ce
în strună îmi cânți, peste prag, sunt
cel ce-ți creștea dinainte, la mine astăzi
doar piticii mai trag. cucul
se-adună între penele sale, pe craca tăiată
de șerpi-ferăstrău, trece și vara
ieșită în cale, cade toamna în dungă,
să nu fie mai rău.
|
de Virgil Dumitrescu 7/21/2020 |
Contact: |
|
|
