Variantele Mioriței
iPersonalități competente din Occident consideră că Miorița este o capodoperă universală. Ei aveau la dispoziție doar traducerea variantei publicate de Vasile Alecsandri, ce conține doar 123 de versuri. Cercetătorul Adrian Fochi ne atrage atenția că, pentru a ajunge la o înțelegere mai aprofundată asupra Mioriței, trebuie să pornim de la cât mai multe variante ale ei, nu doar de la varianta publicată de Alecsandri.
Am analizat diferite elemente sau aspecte din 973 de variante ale Mioriței și am obținut astfel o privire de ansamblu asupra lor. Privirea sinoptică mi a dat posibilitatea să văd că în variante revin mai multe cuvinte-cheie, cărora nu li s a dat suficientă atenție. În cele mai multe variante, ciobanul își începe așa-numitul testament cu cuvintele: Dacă o fi să mor. Nu s a luat în seamă conjuncția condițională dacă. Deci, este vorba de o eventualitate, iar ciobanul nu este ucis. Verbele ce se referă la uciderea ciobanului sunt la modul condițional optativ, ce redă o acțiune prezumtivă și neefectuată. În multe alte variante, ciobanul poruncește să fie ucis. El folosește modul imperativ, dar cu aspect modal și înțeles prezumtiv. Nici în aceste variante el nu este ucis cu adevărat, ci în toate este vorba de un ritual ca o reprezentare teatrală a uciderii sale. Miorița prezintă înscenări teatrale, un ritual în care ciobanul joacă rolul unui personaj mitologic ce este ucis periodic, la anumite ceasuri din zi sau zile din an, în fiecare an. Această datină era un fel de liturghie pre creștină a ciobanilor arhaici. Adesea, cei doi ciobani îl întreabă cum vrea el să fie ucis. Niciun ucigaș care vrea să jefuiască pe cineva nu îl întreabă cum vrea să fie ucis. Ciobanul le răspunde cum vrea el să fie ucis, iar adesea chiar le poruncește să fie ucis. Nicio victimă a unui omor nu apucă să spună cum să fie ucis și cu atât mai mult nu poruncește să fie ucis și în ce fel. Este vorba de pregătirea unui ritual tradițional, de ucidere simbolică a unui personaj mitologic, care se poate desfășura cu mici variațiuni. Uneori, ciobanul poruncește să fie ucis la răsăritul soarelui, la amiază și la apus. Vrea să fie îngropat de trei ori, în diferite locuri. Nimeni nu a mai auzit despre un asemenea obicei de înmormântare în realitate. Numai la teatru sau într un ritual simbolic poate cineva să fie ucis de trei ori și îngropat de trei ori, în trei locuri, în aceeași zi. Ciobanii discută calm, ca la pregătirea a ceva sfânt, nu a unei crime.
Ciobanul adesea cere să fie ucis sau îngropat în anumite locuri cu o importanță specială, cum ar fi locul unde se făcea sărita berbecilor sau jocul mieilor. Scopul ritualului poate fi de a asigura fecundarea oilor, proliferarea și înmulțirea turmei. Cei doi ciobani îl vor omorî cu securi și cu topoară și cu bolovani de moară. De ce așa multe obiecte ucigătoare? În altă variantă, îl vor ucide cu nouă topoare. Cum să folosească doi ucigași nouă topoare? Nu ar fi ergonomic să comită cineva o crimă cu atâtea obiecte. Deci, nu poate fi vorba de o ucidere reală. E vorba de un ritual pre creștin, în care scena uciderii e repetată, așa cum repetă preotul în biserică anumite gesturi și vorbe importante, de un anumit număr de ori. Moartea și îngroparea ciobanului sunt scene de teatru popular, cu sensuri simbolice sacre. Numărul de 9 topoare din această variantă coincide cu numărul de 9 topoare de bronz descoperite lângă Iași de către Cezar Cioran în 2015. Acestea erau așezate în cerc, ca niște raze solare, ceea ce sugerează o dispunere cu o semnificație ritualică, masculină, afirmă Senica Țurcanu, arheolog și șefă a Muzeului de istorie a Moldovei.
În multe variante ciobanii suflă în buciume sau în trâmbițe pentru a înștiința locuitorii de pretutindeni că vor trece la acțiune. Niciun criminal nu anunță societatea că va comite o crimă. Ei anunță că vor efectua ritualul conform datinii cunoscute de toți cei din vremea lor. Cercetătorul Ion Filipciuc afirmă că ciobanul din Miorița nu este o victimă, ci un ales, un sol, un reprezentant al comunității. Toate aceste variante relatează nu uciderea lui în realitate și nici măcar efectuarea ritualului, ci pregătirea lui psihologică pentru a intra în rolul principal pe care îl joacă în acel ritual sau viziunea lui poetică, despre ceva ce nu se întâmplă. Miorița se încheie cu cuvintele lui, ceea ce confirmă că nu despre uciderea lui reală este vorba în text, ci e vorba de o ucidere simbolică, părelnică, a ciobanului ca actor într o piesă de teatru popular, unde el joacă rolul unui personaj mitologic.
Variantele, în care ciobanul este cu cea mai mare claritate un personaj mitologic, prezintă omorul la modul indicativ trecut, omorul e înfăptuit, el e îngropat. Însă ciobanul este reînviat de mama lui, iar el își reia activitatea. Asemănarea cu alți eroi mitologici, din alte culturi vechi, este evidentă. Moartea simbolică și reînvierea au loc și în jocul călușarilor, moment eliminat din spectacolele de azi. În aceste variante, ciobanul din text este, fără îndoială, un erou mitologic sacrificat, care a biruit moartea, e reînviat și își reia activitatea. Este ucis personajul mitologic din text, dar nu și vreun cioban în realitate. Ciobanul din realitate joacă rolul eroului mitologic, ca într o piesă de teatru popular. Ciobanul din text este unul din mulții eroi mitologici de acest fel din istoria religiilor și din diferite culturi străvechi. Strămoșii noștri l au identificat pe Iisus cu ciobanul din Miorița și astfel mesajul umanist al creștinismului nu li s a părut ceva contrar mitologiei lor, ci l au acceptat de bună voie și fără poruncă sau cu vărsări de sânge, cum a fost la alte popoare. Străvechea mitologie pre creștină din variantele Mioriței, obiceiurile și tradițiile strămoșilor noștri sunt baza fundamentului și fundamentul bazei pe care s a încetățenit creștinismul la români. De aceea biserica ortodoxă română nu a avut nevoie să folosească violența pentru a întări credința, cum a făcut biserica catolică, cu Inchiziția și arderile pe rug.
O regretabilă confuzie de definiții i a făcut pe cercetătorii anteriori ai Mioriței să nu observe că așa numita alegorie a morții și nunții cosmice a ciobanului este compusă, de fapt, din două alegorii diferite. Ciobanul vorbește de o moarte simbolică, la fel cum spune apostolul Pavel, din Biblie, când zice că el moare în fiecare zi pentru a se uni cu Dumnezeu și recomandă credincioșilor să facă și ei la fel (1 Cor. 15:31, Rom. 6:11, Col. 3:3, Gal. 2:19), sau cum zice evanghelistul Ioan că a trecut prin moarte la viață (1 Ioan 3: 14). Moartea ciobanului este alegoria ce reprezintă o etapă din ritul lui de inițiere în tainele mitologiei pre-creștine: îndepărtarea de bunurile lumești, etapă prin care trec și unii creștini. Nunta cosmică e alegoria despre ultima etapă de inițiere a ciobanului, la nivelul cel mai înalt: unirea psihologică cu divinitatea. Mândra crăiasă din cer (o divinitate uranică) e înlocuită în multe variante cu o Fată frumoasă ce apare din senin pe munte, împodobită cu simboluri solare (divinitate chtonică), nicidecum o nimfomană, cum au crezut unii savanți. Ambele sunt apariția (hierofania) unor divinități din mitologia ciobanilor arhaici. Nunta cosmică a ciobanului este o hierogamie, adică unirea sufletului omului cu divinitatea în care crede, ceea ce îi dă o stare de fericire supremă, cu senzația de nemurire și că timpul s a oprit în loc. Ciobanul a reușit ceea ce nu au reușit Gilgamesh, Dante Aligheri nici măcar ca personaj în propria sa operă sau Faust al lui Goethe și multe alte personaje din literatura universală. Am explicat aceste alegorii în patru capitole din Miorița Izvorul nemuririi.
Un alt cuvânt-cheie ce apare în sute de variante, dar nu și în varianta lui Alecsandri și care ne ar putea deruta, este lege. Acest cuvânt a dus la o interpretare juridică a Mioriței, cum că ciobanul ar fi judecat și condamnat la moarte pe drept sau pe nedrept. În toate dicționarele explicative, lege are două sensuri. Sensul nr. 1 este religios și e mai vechi. Sensul nr. 2 este juridic și e mai nou. Dicționarele mai ample arată cu citate că, în cultura populară orală, lege este atestat numai cu sens religios și niciodată cu sens juridic. Așadar, cauza și scopul uciderii în Miorița nu pot să fie juridice și reale, ci religioase, într o liturghie pre creștină cu aspect teatral. Caracostea și Constantin Noica au arătat că lege din Miorița nu poate avea sens juridic, nu reglează relații sociale, ci are sensul de nomos din limba greacă: lege ce reglează relația omului cu cosmosul. Același sens e atestat în franceza veche și în limbile scandinave vechi. Spusele celor doi nu au fost luate în seamă.
Înțelegerea Mioriței ca o acțiune cu caracter juridic, ca în Baltagul lui Mihail Sadoveanu, este mai aproape de înțelegerea celor ce preferă să vadă o crimă murdară decât să vadă ceva luminos și înălțător spre culmile frumuseților poetice. Miorița, ca orice text literar de valoare, poate fi înțeleasă de fiecare cum vrea, cum i se potrivește mai bine. Miorița, ca și alte capodopere din istoria literaturii universale, de autori ca Dante Aligheri, Shakespeare, Mark Twain, Ion Creangă, Eminescu sau chiar Biblia, poate stârni aversiunea celor ce sau nu pot înțelege nimic, sau înțeleg totul anapoda, pentru că ei ori nu văd pădurea din cauza copacilor, ori nu văd lumina din cauza umbrelor.
Notă: Pentru fluiditatea textului, am eliminat precizările bibliografice. Acestea se pot găsi în Miorița Izvorul nemuririi, Editura Alcor, București 2016, ediția a doua 2017
|
Victor Ravini 7/21/2020 |
Contact: |
|
|
