Din presa vremii ( XXII) - Revista "FLACARA", nr 16 din anul 1912
In luna iunie se implinesc 93 de ani de la moartea marelui classic al literaturii romane I.L.Caragiale. S-au mai publicat materiale de si despre Caragiale, inclusiv la rubrica de fata. Omagiem astfel memoria marelui dramaturg si prozator in numerele viitoare alel "Observatorului" .
Redam mai jos articolul semnat de un ilustru patriot, reprezentant al vietii politice si al diplomatiei romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea si din primele decenii ale secolului al XX-lea.
De asemenea, redam cuvantarea succinta rostita de un cunoscut reprezentant al unei generatii de scriitori pe atunci mai tineri, cu prilejul aniversarii de 60 de ani de viata ai lui Caragiale.
Ambele materiale au aparut in aceeasi publicatie a vremii.
C A R A G I A L E O R A T O R
autor TAKE IONESCU
Admirasem geniul lui Caragiale - autor dramatic, admirasem conciziunea si preciziunea lui Caragiale - scriitor, dar nu stiam ca e si un mare orator. Din potriva, tocmai calitatile stilului lui m-ar fi facut sa cred ca era strain de arta elocintei.
De aceea, mirarea mea a mers pana la uimire cand, intr-o seara, pe cand clubul conservator era in casa Mandy, am auzit pentru prima oara pe Caragiale tinand un discurs. Amicul meu, doctorul Istrati, ne citise o importanta lucrare asupra invatamantului primar si, dupa comentariile obisnuite, plecasera cei mai multi dintre asistenti; atunci, intre cativa, Caragiale a luat cuvantul si ne-a incantat cu o improvizatie pe care nu o voi uita niciodata. Inaltimea ideilor, belsugul argumentarii, originalitatea imaginilor, caldura accentelor, verva neintrecuta, totul facea din cuvantarea lui Caragiale un cap de opera de elocinta. Din acea seara, am stiut ca, pe langa celelalte stralucite insusiri, Caragiale era si orator.
Dupa multi ani, foarte multi ani, mi-a fost dat sa aud pe Caragiale dinaintea publicului celui mare, orator in intrunirile publice, care este forma cea mai grea a oratoriei, daca, bineinteles, vrei sa vorbesti ca sa nu tai palavre.
Si la fiecare intrunire - au fost multe - tot mai maret a aparut talentul oratoric al lui Caragiale. Ce sa vorbesc de frumusetea limbii, de corectiunea impecabila a frazei, de puterea zdrobitoare a rationamentului, de legatura stransa a argumentatiei, ori de ironia lui inexorabila ? Discursurile lui Caragiale au fost sorbite de cei care au avut norocul sa-l auda si citite de toti cei carora arta romaneasca nu le este indiferenta. Dar nu numai au fost citite, dar vor fi citite si de urmasii nostri, cel mai mare si cel mai rar elogiu care se poate face unui discurs.
Vor fi citite deoarece Caragiale, ca toti oratorii cei nascuti iar nu facuti are doua insusiri.
Caragiale stie sa vada pe deasupra chestiei zilei, care, fatal, trebuie sa fie tema oratorului politic, adevarul etern si superior sub care sta chestia trecatoare ce in acel ceas preocupa multimea.
Caragiale stie, adresandu-se multimii, sa se ridice in sferele cele mai inalte intrebuintand o vorbire pe intelesul tuturor, fara a excepta pe cei mai obscuri. Caragiale a inteles ca nu este adevarat ca multimea iti cere sa te scobori ca sa-i placi, ci, dimpotriva, cu cat ii faci cinstea de a te ridica mai sus si de a o chema dupa tine, cu atata patrunzi mai adanc in inima ei, bineinteles daca esti in stare ca gandul tau sa-l imbraci intr-o forma pe care ea s-o inteleaga.
Aceasta conceptie a sufletului multimii mi-a dovedut si ca genialul Caragiale, cu toata ironia nemiloasa din teatrul lui, departe de a fi un sceptic, este un optimist, asa de optimist, incat cine nu vede decat suprafata lucrului, l-ar putea lua drept un naiv.
S C R I I T O R I I T I N E R I S I C A R A G I A L E
Cuvantarea d-lui EMIL GARLEANU la festivalul de la teatrul Comoedia
Maestrul Caragiale, implinind 60 de ani, "Societatea Scriitorilor Romani" a vrut sa serbeze aceasta zi ca pe un adevarat eveniment cultural. Trebuie sa ne aratam adanca noastra parere de rau ca, oprit de boala, maestrul nu poate fi astazi in mijlocul nostru. Prezenta sa ar fi dat acestei aniversari inflacararea unei adevarate sarbatori nationale. Totusi, suntem fericiti ca noi incepem sirul acestor sarbatoriri pe care romanii le vor reinnoi din zecimi in zecimi de ani, intru cinstirea scriitorului care va trai intotdeauna.
Ce sa spunem despre Caragiale ? Sunt unii oameni pentru care, de la o vreme, laudele sunt niste adevarate jigniri. Dupa cum stim ca in hotarul Moldovei staruieste, urias si neclintit, Ceahlaul, dupa cum, ca sa ni-l inchipuim acum, nu mai avem nevoie sa ne amintim de inaltimea lui, de suisurile si scoborasurile lui incantatoare, de prapastiile lui ametitoafre, de privelistile fermecatoare pe care ochiul le poate cuprinde din varful lui - atat de bine s-a inchegat, in mintea noastra, numele acesta: Ceahlaul, cu notiunea grandiosului - tot astfel nu mai avem nevoie sa ne gandim la admirabilele Schite si Momente, la capodoperele Teatrului sau, la minunatele Povestiri, ci ne e de ajuns sa pronuntam acest nume: Caragiale, ca sa ne inchipuim muntele urias care strajuieste hotarul literaturii romanesti.
Nu-mi ramane, deci, decat sa multumim d-lui director al teatrului Comoedia care ne-a dat prilejul sa sarbatorim, aici, aniversarea cununiei de aur a maestrului cu nemurirea.
Bucuresti, 29 ianuarie 1912
|
Observator 5/1/2005 |
Contact: |
|
|
