Căutări - Nesfatul
Citeam pe undeva că întrebat cum de se înțelege atât de bine cu tinerii, Mihai Șora spunea: ”nu le dau sfaturi”. Sigur că acest răspuns, ce ne face fără îndoială să zâmbim, e unul care ne pune pe gânduri și poate fi privit din varii perspective. Nu o face pentru că, ajuns la o vârstă venerabilă în care a văzut de toate, își dă seama că nu există sfat pertinent sau pentru că își amintește, cu regret poate, de îndoielnicele sale alegeri de tinerețe și se ferește onorabil de ipocrizie? Nu o face pentru că știe că nu așa se învață, că oricum nu vor asculta sau pentru că e mai important să îi lase pe ei să vorbească? Nu o face pentru că sfaturile absolute ar trebui să fie implicite în educația primară a oricărui copil, iar cele contextuale sunt oricum efemere? Nu o face pentru că fiecare generație își are propria menire, propriile succese, propriile erori și în marea schema a istoriei e clar că n-a învățat nimeni din greșelile ori izbânzile altora?
Poate are doar genuină admirație pentru inocența lor, pentru capacitatea lor de a visa cu ochii deschiși ori încrederea că tinerii își găsesc întotdeauna drumul? Sau că dacă nu există încă unul potrivit pentru ei îl vor construi după propria lor imaginație și pricepere? Oricare ar fi substratul, e, în ultimă analiză, un gest de mare reținere de sine, de umilitate, de înțelepciune, de profundă cunoaștere a naturii umane. De altfel ce sfat ar putea cineva da în aceste vremuri, spre exemplu, în fața primei crize ce îi afectează direct pe toți tinerii de azi? Fără a încerca să fac din țânțar armăsar, că doar sunt multe, grave și complexe problemele pentru toată lumea în aceste timpuri neașteptate și tulburi, mă bucur totuși să nu mă fi prins pandemia la vârsta adolescenței, a primei iubiri sau în general la vârsta marilor neliniști și căutări.
Sigur că în imediat, ori în absolut ”problemele”, frustrările, revoltele foarte tinerilor infailibili sunt ne-esențiale, dar asta nu înseamnă că sunt și ne-importante sau ne-autentice. Putem astfel privi cu îngăduință și regret la rochia de prom ce nu va fi admirată, la ochii triști ai iubiților depărtați ori la procesoarele super încinse ale calculatoarelor prietenilor, saturate de atâta petrecere pe internet. Ne putem îngrijora în fața capacității de adaptare la învățarea neasistată online și a seriozității educației virtuale, pentru faptul că nu vor avea obișnuitele munci sezoniere sau pentru că nu vor putea să facă sport ori muzică împreună...
Frivolă și superficială, pe de-o parte, dramatică și revoluționară pe de alta, tinerețea are nevoie de acțiune, de experiență nemijlocită, de aventură, de încercare și greșeală pentru a înțelege, pentru a se împlini, pentru a se maturiza, și a-i cere răbdare, amânare și mai ales însingurare e ca și cum ai atenta la însăși esența ei, îmbătrâni-o forțat peste noapte. Suflet simțitor și empatic de părinte, mă uit perplex la paradoxul damnant al generațiilor care fiecare la rândul ei a vrut o lume mai bună, mai sigură, mai frumoasă pentru copiii ei, izbutind și eșuând mai toate într-un fel sau altul. Maturii lumii de azi se bucură că nu și-au trimis tinerii într-un război mondial, că nu-i văd răbdând de foame sau de lipsuri elementare, că au șansa să îi vadă educați, că le pot oferi opțiuni sau bunuri și răsfățuri, dar în același timp și cea mai bună dintre lumi e plină de tristețe, de angoase, de suferință, de neîmpliniri, de nedreptate, de neputință… Rămân atâtea de reparat, de îmbunătățit, rămân pe seama celor care vin.
Pe de altă parte, imposibilul nostru, imperfecțiunile, eșecurile noastre sunt șansa lor. Devenim captivii ideologiilor noastre tradiționaliste nu de puține ori în ciuda celor mai bune intenții și ținem să configurăm lumea, societatea după propriile reprezentări și interese chiar și atunci când ele se dovedesc neadecvate, partizane ori anacronice. Trăim inert, absurd în propriile obiceiuri oricât de aberante ar fi, iar inevitabilele crize ne încearcă validitatea valorilor, moralitatea, umanitatea, în ultimă instanță. Schimbarea reală, diferența sunt pentru noi paralizante, dar pentru ei, pentru tineri pot fi aerul proaspăt de care au nevoie să devină ei înșiși, doar pentru ei (cum a fost și pentru noi) singurul conflict relevant este între ”vechi și nou”. Și ”noul” ar trebui, nu-i așa, să le aparțină. Nesfătuit.
............................... Lăcrămioara Varga Oprea Toronto
|
Lăcrămioara Varga Oprea 7/9/2020 |
Contact: |
|
|