Poeme ale Emigrantului Român
Poemul emigrantului Român este un cântec de speranțe, de dor și de jale, în drumul spre bine,
O desprindere din aspra tăcere a conștiinței, din noaptea fără margini, unde doar corbii se înfruptă.
Voi inși fără umbre, vii fără viață, vorbitori fără glas, nesiguri pe ziua milostivă de mâine,
Dar niciodată pierzători, sau lipsiți de conștiință, formatori ai eului vostru printr-o aprigă luptă.
Erau zile când, visele păreau că se frâng, iar nostalgia tinereții, era cu lacăte închisă,
Ea încolțea în nopți târzii, în locuri de nimeni știute și cu urechi încă nepătrunse
Unde cântecul se înălța-n surdină, spre o vreme când poarta închisorii fi-va deschisă
Sau rupem bariera, ziceau unii, înflăcărați de știrile din ziarele străine pe căi umbrite aduse.
Erau vremuri când drumul spre lumină-l găseai doar aruncându-te-n valuri sau sârma ghimpată
Urmărit de glonțul plecat din cătare, ale slugilor nevrednice, ce-și plăteau credința cu sânge.
Slugărnicie pierdută, căci vremea a mers înainte și din cei scăpați, o flacără triumfătoare se arată,
Peste generații de tineri ce-și vor construi crezul, căci odată, călăii vor ceda și noi vom învinge.
Timpul trecu peste vremurile lor frângându-și zborul, deschizându-și noi aripi spre libertate
Acolo unde nimeni nu mai credea, se arătau lumini ale speranței, care-au explodat în bucurii reținute
Și doruri de o lume, unde totul ce se vrea, se poate, iar visele ce se nasc sunt de societate apreciate
De aici valuri de inimi încrezătoare au străpuns necunoscutul, luând drumurile emigrării în lumi neștiute.
Și-au luat valiza cu amintiri și crucea destinului în spinare și cu credința-n suflet au trecut marea cea mare
Drum lung și timp fără margini, căutând cu ochi-n hublou pământul făgăduinței, dar nu-l vedeau deloc
Totul părea un cer nesfârșit, ce acoperea ape, pe care pluteau nori de nepătruns și doar speranțe-n difuzoare,
Se auzeau în vocea sobră a pilotului, încurajatoare:-Până la destinație mai avem doar câteva zări, să avem noroc!
Peste aripile ce-n aer pluteau, trecea un nestăpânit vânt, cerul se depărtă și prin negura norilor se vedea pământul
Dar ce străin îmi părea, doar pânze albite ca-n grădinile noastre primăvara, întinse peste nesfârșitele câmpuri
Ape înghețate și vapoare rupând cu încrâncenare din imensele ghețuri. Străine-mi păreau și aerul și vântul
Dar nu trecu mult și sub noi apăru ca din basme, nesfârșite lanuri de grâu peste care dansau ai primăverii aburi.
Cu trupurile-n chingi si inimile ghemotoace, un huruit de roți ne-a atins de pământul ce ne va fi masă și casă
Cu emoții in suflet, am străbătut culoare imense și am ascultat întrebări, la care cu greu le-am găsit un răspuns,
Dar am luat buchea cărții lor la învățat, vreo lună două și am început să deslușim o limbă ce nu o știam acasă.
Am încercat remușcări nenumărate, dar nu ne-am lăsat învinși, până ce legi și reguli, toate în noi au pătruns.
Încet, încet, am ademenit și stelele din cer de partea noastră și am urcat cu bine suișul necunoscut al noii țări
Nu am risipit câștigul și cu rugăciuni în fiecare seară, ne-am chibzuit o casă ce-o vom plăti, doar sănătoși să fim
Și uite așa emigrantul, cu răbdare, a adus toată familia să vadă și să simtă binecuvântarea Canadei, frumoasele comori
Ca împreună cu nevasta și copii, părinți în bucurie, o nouă viață, departe de dorul țării noastre să împlinim.
Cântecele emigranților au răsunat și mai răsună și azi căci viața-i de trăit pe pământul binecuvântat, al CANADEI
Muncești, ai bani, îți faci de toate, visele ți s-au împlinit, pentru că ai fost întâmpinat la sosire cu: -Bine ați venit!
Te străduiești să fi un cetățean onest, dar,... niciodată să nu uiți dorul de țara în care să te întorci o dată pe an.
Emigrantul este un altoi de fruct nobil, ce va rodi într-un pom sănătos, cu rădăcini adânci, ce-l face împlinit.
DRUMUL CRUCII
EMIGRAREA, sau cum s-o fi numit prin timp, a existat, de când lumea pe pământ s-a înmulțit
De când noi teritorii cu pământuri necălcate, mai bune, cu hrană mai multă și-au dorit.
În indivizi sau mase de oameni, care au plecat cu toată agoniseala, de unde le era greu
Începând cu Aaron, ce si-a dus familia, spre locurile din Canaan, dăruite de Dumnezeu.
Cu Moise ce și-a scos poporul din Egipt, rătăcind spre Țara Făgăduinței, prin pustiu patru zeci de ani,
Sfidând necunoscutul, întâmpinând greutăți, și alții au emigrat căutând hrană și bani!
Începând cu acele neamuri ce au găsit în Europa pământuri fertile sau așezăminte omenești pentru jafuri
Sau cotropitori veniți de niciunde, decimând tot în calea lor, făcându-și noi popasuri.
Dar au fost și popoare izgonite de alții, sau de foamete, sărăcie și boli care s-au integrat,
Pe noile pământuri, care au fost asimilate de băștinași, unde bunăstare comună au aflat
Poporul ROMÂN însă, născut și stabil pe teritoriul de astăzi, a supraviețuit viforelor vremii
Poporul TRAC de la Burebista la Decebal, a fost leagănul civilizației, în această parte a lumii.
În drumul spre evoluția umanității, trăind în armonie și-au respect toți vecinii, și respect au câștigat.
Poporul Român cu spirit uman și-a ocrotit și cinstit trecutul, pe care Dumnezeu i la dat.
Dar în curgerea vremii, din dorința de a aduce bunăstare în a lor casă, în multe rânduri și el a emigrat
Dar pe unde a umblat, dorul de casă, grija de ai lui, nu ia lipsit, ori unde, la bine sau greu s-au aflat.
Odată cu trecerea timpului însă, bogății multe în țară sau adunat, râvnite de mulți cotropitori,
Care au sărăcit poporul prin jafuri, de nu mai avea românul ce pune pe masă nici de sărbători.
Sau asupriți de regimuri conduse de oameni asprii, au fugit de ele, părăsindu-și familia și tara
Dar și din dorința unora de a încerca o viață nouă, sperând la mai bine, au ales emigrarea.
Sfidând necunoscutul, și-au luat crucea vieți-n spinare, dar drumul cruci-i greu, aflat de la Iisus
Ce-a urmat un drum al crucii, dar nu să adune mărire, ci pentru a noastră mântuire, cum însuși a spus,
Sacrificându-și viața, pe muntele Golgota, pentru a arăta lumii, ca fiu al lui Dumnezeu,
Ca fiecare-n viață, să ne luăm crucea-n spinare și unde o vom duce, e sacrificiul neamului și al său
Așa au plecat din țară, din Ardeal sau Bucovina, sfidând necunoscutul cu desagii în spinare
Lăsând în urma lor speranța, că se vor întoarce pe plaiurile natale, cu bani mulți în buzunare.
Crucea vieții mereu și-au purtat-o împreună cu credința în Dumnezeu și cu ele au trecut apa cea mare
Au căutat pământ virgin să-l desțelenească, sau fabrici unde să muncească, pentru a lor, bunăstare
America au găsit-o ca pe o țară primitoare, unde au aflat câmpuri întinse, dealuri și munți, ape și tot ce-au dorit
Încă înainte de 1900, au trecut Români, marea ce-a mare, pe vestitele vapoare și-n Canada s-au oprit
În pământ neumblat și-au făcut bordeie, unde geroasele ierni cu vânturi, greu le-au supraviețuit.
Unde au pierit dintre ei, uciși de boli și extenuare, dar au înțeles, că se întâmplă ce le-a fost scris sau sortit
Cu toții au gândit un sat în câmpul deschis, la fel ca satul lor BOIAN, pe care-l aveau mereu în visul omenesc
S-au rugat la duhul sfânt, să se împlinească ce gândesc, l-au construit și l-au numit ca pe satul Românesc,
Și astăzi, generații ce-au urmat, fără ca să uite rostul bordeielor în care ei au supraviețuit, le prețuiesc
Și casă muzeu urmașii au construit, iar feciorii, din Bucovina, neveste ca florile și-au adus, neamul să nu se piardă
Sămânța bună peste veacuri, să strălucească în fibra fiecărui Român, ca focul vremurilor, nicicând să n-o ardă.
Sau Ardelenii din Țara Făgărașului, ce au descoperit cu mare bucurie, că în America este atâta bogăție
Unde au exclamat privind în zare: - Doamne, la ce bine ne-ai adus! DA-I DE TRĂIT aici, zicând într-o mare veselie.
Nu se știe cât e de adevărat, dar vorbele-s specifice zonei și din asta a ieșit numele orașului: DETROIT!!
Dar...drumul crucii nu a fost mereu ușor, calea nesiguranței, necunoașterea limbii și alte ce s-au ivit,
Românul este un exemplu al stăpânirii de sine, un om drept ce niciodată nu se face de rușine.
Și-au vândut bunuri de acasă, să aibă bani de călătorie, au trecut prin greutăți, înfruntând multe destine.
Mereu unde au fost primiți și-au dat la muncă toată silința și-au mulțumit lui Dumnezeu de ziua ce s-a gătat
N-au umblat cu înșelăciuni, lucruri care nu fac neamului cinste, cum au fost alții, ce de rele sau apucat.
Unii emigranții în drumul lor și-au dus crucea ușor, căci spuneau: -Suntem optimiști și harnici, în tot ce împlinim
Ducând cu ei Cartea de Rugăciuni și obiceiurile lor, zicându-și cu suflet curat: - Credința bine să ne-o păzim!
Lungul drum al crucii, cu speranțe l-am ales, un Dumnezeu și o credință avem și-n alte să nu rătăcim!
Aceasta este singura cale a împlinirii de sine, acolo unde putem avea tot ceea ce ne dorim.
Crucea la cei rămași în țară, a fost grea, mulți rămânând ca fructele uscate rămase
Toamna în pom,
Oprimați de un regim odios, în muncă fără de odihnă, frig și flămânzi ce face din om neom.
Urmăriți mereu de ochi nevăzuți și ascultați de urechi în taină ascunse, unii au rupt legătura cu țara și viața amară,
Plecând pe vapoare în containerele nesiguranței, sfidând valurile Dunării sau sârma ghimpată la graniță de țară.
Alții străbătând rute pe bani grei, dând toată agoniseala lor de o viață, să poată prin Mexic ajunge-n țara visată
Acolo unde vor uita greutățile prin care-au trecut, frica ce li s-a împietrit în suflet, ce va fi de-a pururi plecată.
Ajunși în Țara speranțelor împlinite, au dus-o bine, nefăcându-se nici pe ei nici țara de origine de rușine,
Mulți ajungând oameni de bază ai unei societăți, ce i-au așteptat și i-au primit cu bucurie și cu brațele pline.
Au fost și timpuri în trecut când era libertate de plecare dar nu ușoară, iar drumurile lungi și greu încercate.
Din dorința de a-și face la întoarcere, viața mai bună și îndestulătoare, mulți emigranți au plecat de la sate.
Dar mai grele decât toate era dorul de Țară, dorul de cei rămași la depărtare de ani, sfidând singurătate și patimi
Nu de puține ori citind scrisorile ajunse destul de târziu și care erau de cele mai multe ori acoperite de lacrimi.
.......................................................
pt Observatorul
ACHIM BUCUȚEA iulir 2020 TORONTO
|
Achim Bucutea 7/6/2020 |
Contact: |
|
|
