Fragment din "Jurnal american "
Astăzi vrem să vedem Opera Metropolitană și să vizităm Muzeul Metropolitan al Artei, și din nou, dacă ne rămâne timp, Parcul Central al orașului. Cel mai mare spațiu dedicat artelor dramatice, muzicii și dansului este Centrul Lincoln, reînnoit în 1960 și care include clădiri de locuit, Teatrul, Societatea muzicală, Societatea de filme, Filarmonica, Opera Metropolitană, Jazz, Biblioteca, Școala de balet.
Opera Metropolitană (The Metropolitan Opera) a fost fondată în 1880, având o altă locație față de cea prezentă. De-abia în 1966 s-a mutat în noua casă a Centrului Lincoln. Este formată din câteva clădiri, iar clădirea principală din mijloc include sala spectacolelor; a fost denumită Bijuteria orașului, comoara națională și internațională. Lumea intră, probabil se cumpără bilete. Intrăm și noi. Nu facem decât să ne uităm la arhitectura acestui mare hol de la intrare, după care ieșim. În fața clădirii este o fântână arteziană, pe marginea căreia se așează turiștii pentru odihnă sau filmare. Ne fotografiem lângă panourile din fața Operei; privim afișele de pe aceste panouri. Premiera sesiunii de toamnă este în data de 3 octombrie: Faust de Charles Gounod. Citim: Production Andrei Șerban. Ne mândrim cu acest nume, care aduce un plus imaginei țării noastre aici in America! Știm că regizorul român Andrei Șerban este inteligent, dotat cu o imaginație debordantă. Va fi o nouă montare a operei Faust în regia lui. De la începuturile Operei Metropolitane și până acum, s-au realizat șase astfel de montări, deci premiera va avea o semnificație specială în istoria operei newyorkeze. Până la editarea acestui jurnal, am aflat că spectacolul a fost furtunos, devastator.
Ne îndreptăm spre Muzeul Metropolitan de Artă (The Metropolitan Museum of Art) situat într-o enclavă a Parcului Central. Muzeele sunt locuri în care operele din vremurile trecute au devenit mituri, iar artiștii care le-au produs reușesc să bulverseze, cu adevărat, sufletele noastre. Pe frontispiciul clădirii vedem scris: De la Cezanne la Picasso. Începând cu data de 14 septembrie a acestui an și până la data de 7 ianuarie 2007, pot fi văzute aici și alte lucrări aduse din alte muzee. Expoziția este dedicată lui Ambroise Vollard, de origine franceză, colecționar, scriitor, și susținător al artiștilor tineri din vremea sa, sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. Muzeul este deschis din 1872, are o colecție de două milioane piese, ele datând din antichitate, din perioadele următoare și ajungând până în zilele noastre. Forma muzeului este rectangulară, având o cale de acces în trepte, situată la mijlocul clădirii.
După urcarea treptelor, pătrundem printre coloane, în Sala Mare (The Great Hall). Aici sunt expuse pliante, se vând bilete se odihnesc cei care au parcurs muzeul. Biletul costă 20$. Sunt două intrări în sălile Muzeului, una în partea dreaptă și alta în partea stângă. Întrăm și vizităm primul etaj. Primele săli care se deschid ochilor noștri sunt cele ale Artei grecești și romane; din arta greacă vedem sculpturi în marmură, piatră, lut, bronz, aur, argint, sticlă, lemn, fildeș, vase din ceramică neagră cu figuri roșii și ceramică roșie cu figuri negre, obiecte din bronz. Arta romană sculpturi, bijuterii, giuvaere, pietre nestemate, obiecte din bronz, sticlă, tapiserii, manuscrise, fildeșuri, din perioada căderii Imperiului roman și până la Renaștere. Prima figură care se dezvăluie privirilor noastre este Statuia de marmură a Războinicului rănit (Marble statue of a wounded warrior). Se presupune că este a primului grec care a pășit pe pământul Troiei Protesilaos, fiul regelui Thessaliei. El ar fi ignorat avertizarea oracolului și ca atare a fost primul om ucis în bătălie, de către Hector. În fiecare dintre sculpturi poți întrevedea sau ghici mai bine zis, un foc interior, o tensiune interioară care încearcă să se exteriorizeze, este ca și cum ar fierbe un lichid în interiorul trupului și vaporii sunt gata să se năpustească asupra cuiva din apropiere
Iar tu ești încordat, pregătit să primești vizual materializarea forței din interiorul statuii. Vedem statui romane distruse de barbarismul acelor vremuri. Și astăzi se mai distrug statui, în numele unui alt barbarism
Ne impresionează statuia din marmoră a unei Amazoane rănite (Statue of a wounded Amazon); este o copie romană a celei originale grecești. Știm că în arta greacă amazoanele erau femei războinice din Asia Mică, descrise ca eroice luptătoare, întocmai ca Heracles, Achile și Tezeus. Această statuie reprezintă o refugiată care și-a pierdut armele în luptă și sângerează dintr-o rană sub sânul drept. În ciuda situației grave a trupului, fața ei nu arată durerea, reținerea emoțională fiind caracteristică artei clasice a secolelor V și IV î.e.n. În partea opusă acestei statui este Statuia lui Diadumenos (Roman Diadoumenous Statue) din marmură, copie a celei grecești din bronz, din anul 430 î.e.n. Statuia a fost extrem de populară în perioada romană. Reprezintă un tânăr împodobindu-și capul cu o bandă, după o victorie într-o competiție atletică. Sculptorul grec Polykleitos of Argos a fost unul din remarcabilii artiști ai lumii antice, care a acordat o deosebită atenție proporțiilor corporale, frumuseții și armoniei. Următoarea statuie în fața căreia ne oprim este Afrodita, zeița dragostei și a frumuseții, asimilată de romani cu Venus. Mă gândesc și zâmbesc, cât de grea este această statuie și cât de ușoară ar fi în brațele unui bărbat
ca o luntre pe apă
Grecii surprind uimitor de frumos prin formele statuilor mișcările trupului; mișcări pline de grație, mândrie și frumusețe. Trupurile frumoase ale femeilor și bărbaților au fost reprezentate cu mult interes, migală și dragoste de către sculptorii vremii. Admirăm statuia din bronz Atena cu bufnița (Bronze Athena with owl), din perioada 460-450 î.e.n. Atena ține o suliță în mâna stângă și din mâna sa dreaptă o bufniță se revoltă. Pe chipul fiicei lui Zeus și a lui Metis, protectoarea artelor frumoase, meșteșuŹgurilor, literaturii, agriculturii, se poate citi moștenirea forței tatălui și înțelepciunea mamei. Atena poate fi recunoscută prin coiful speciŹfic unui războinic: iar bufnița este simbolul înțelepciunii la greci. La alte popoare bufŹnița este simbolul morții. Se spune că statuia Atenei luptătoarea era atât de mare încât marinarii atenieni aflați departe pe mare puteau vedea coiful și lancea zeiței strălucind în lumina soarelui. Oricum, relația dintre om și divinitate vădește umanismul sui-generis al culturii elene. Ne mirăm și nu este pentru prima oară, cum un popor atât de mic, dar atât de dotat, și-a dobândit un loc unic în istoria dezvoltării omenești, cum filosofia lui a stat la baza întregii civilizații și culturi europene. Însă, spre sfârșitul secolului al IV-lea î.e.n., Antichitatea greacă a dat semene de oboseală
Războaiele au slăbit-o! Capul zeiței (Marble head of a goddess), din secolul IV. î.Hr., este executată din marmură. Se presupune că este al zeiței Afrodita (zeița dragostei și a frumuseții). O privim, parcă ar vrea să ne spună ceva, poate să ne dăruiască din bunătatea ei, dar, în cele din urmă, străluŹcirea marmurei reci ne îndepărtează
Ne oprim în fața a două statui din bronz, una repreŹzintă un Portret al nepotului lui Augustus Caesar (Portrait of the Grandson of Augustus Caesar), statuie superb realizată, și alta Capul unui atlet (Marble head of an athlete), ambele copii după sculpturi grecești antice. Acestea, ca și multe altele din acest muzeu, au fost achiziționate de către Jacob S. Rogers, un om extrem de bogat care a murit în 1901, și care și-a lăsat întreaga avere ca donație Muzeului Metropolitan. Averea lui s-a constituit într-un fond ce-i poartă numele Rogers Fund. Muzeul beneficiază și de alte fonduri care poartă numele diverșilor donatori.
Statuile grecești, în special, reprezintă imaginea omului ideal : frumos, virtuos, curajos și îndemânatec. Ca să înțelegem reprezentările acestor minunate sculpturi, ne amintim de istoria artei grecești, de cele patru perioade : cea homerică, cea arhaică, cea clasică și cea elenistică. Statuile din perioada homerică erau pictate și decorate cu motive geometrice ; în perioada arhaică erau reprezentate chipuri de zei lucrate din lemn și imagini fantastice de centauri, sfincși, gorgone. Totuși în această perioadă s-au creat imagini de zei și de eroi din mitologie, după chipul oamenilor reali; în perioada clasică s-au creat sculpturi cu chipuri pline de măreție, de eroism și să nu uităm că, din punct de vedere arhitectural, în această perioadă a fost construit Partenonul pe Acropole dealul care domină Atena. În perioada elenistică se adâncește cunoașterea omului, care este de multe ori reprezentat în anumite momente de acțiune (ex. Marsias în supliciu este imaginea unui corp deformat prin supliciu). Am în imagine grupul statuar Laocoon, aflat în Muzeul Vatican din Roma și care exprimă suferința în lupta cu moartea. A fost inspirată din legenda preotului cu acest nume, care s-a opus introducerii calului troian în cetate. Supărată, zeița Atena ar fi trimis doi șerpi care l-ar fi omorât pe Laocoon și pe cei doi fii ai săi.
În general sculpturile sunt așezate aici pe piedestaluri înalte, ceea ce le amplifică măreția. Recunosc această măreție, calitatea compoziției acestor sculpturi, admir amănuntele anatomice ale corpului omenesc, armonia lor, frumusețea, dar mă întristează! Le privesc și parcă aștept
Cineva scria atât de inspirat, despre fericirea celor care pot auzi sculpturile vorbind
În partea destinată Artei romane mai aflăm bustul din marmură al unui Om cu barbă (Man with beard) și Împăratul Augustus (Emperor Augustus). Privesc cu atenție chipul împăratului. Lungimea nasului este egală cu înălțimea frunții, ceea ce dovedește calități precum eleganța, independența și puterea de fascinație. De remarcat și nasul romanului care pare a întregi frumu-sețea chipului. Sprâncenele au o linie aproape dreaptă, ceea ce arată hotărârea și forța mentală; ele sunt apropiŹate, lăsate pe ochi semn al profunzimii de spirit. Lobii urechilor sunt desprinși de cap, semn de independență, energie, generozitate. Se spune că dacii aveau lobii lipiți de cap, ceea ce ar semnifica o mare adaptabilitate.
Tot în acest spațiu găsim chipul unui Negustor Roman (Roman Merchant) din secolul I d.Hr. Genul acesta de sculptură portretistică are un caracter destul de contradictoriu, unele sculpturi romane părându-ni-se pline de măreție, altele din contră. Împăratul Caracalla (PorŹtrait of the Emperor Caracalla) ne impresionează prin îndârjire, chipul încruntat, chiar posomoŹrât și dârz. Se vede clar că arta grecească a influențat arta Romei antice și mai târziu arta Renașterii, prin expresivitate. Ne amintim de termele din vremea lui (sec. III e.n.), numite chiar termele lui Caracalla, clădiri cu băi publice, săli de sport, biblioteci, locuri de plimbare, realizate din nevoia determinată de creșterea populației. TerŹmele puteau adăposti trei mii de oameni, spun cărțile.
Sala cu sculpturi europene are printre alte sculpturi câteva vase cu motive ale toamnei. De dimensiuni foarte mari, aproximativ de trei ori înălțimea unui om, vasele omagiază acest anotimp, bogăția lui.
Vom reveni
|
Vavila Popovici 7/4/2020 |
Contact: |
|
|
