Betleem moldav
Ca-n Betleem, te-mbată vraja și firescul.
La Ipotești e totul Eminescu:
Biserica lui Iorga-i Eminescu,
Un pumn de țărnă-n criptă - din Ardeal,
Căsuțele din vale-s Eminescu
Și-i Eminescu buciumul din deal.
Acol codrul tace Eminescu,
Izvoarele suspină Eminescu
Se-avântă-n ceruri păsări Eminescu,
Zbor ciute Eminescu peste văi.
Acolo iarba crește Eminescu,
Cărările aleargă Eminescu,
Sub un salcâm așteaptă Eminescu
Fecioara-n alb cu dorul de luceferi.
Acolo teiul ninge Eminescu,
Eminescianește se iubește,
Luceafărul răsare Eminescu
Și tot la fel - de-a pururi - nu-asfințește.
Să pot aș vrea, de-o fi să plec spre zări cerești,
Pământul țării să-l sărut la Ipotești.
La „Caru' cu bere”
La „Caru' cu bere”-- ambianță de iad și de rai.
Din umbră-un lăieș îi tot zice-un motiv treancu-fleancu.
Și-și varsă amaru-ntr-un strop de Fetească bădia Mihai,
Și toarnă brașoave-ntr-un țoi de Azuga nea Iancu.
E trist visătorul că-ntârzie poșta de Ieși
Și-ar da telegramele Havas pe toate pe una din țară.
Zefliu, kir Ianulea le face din ochi la lăieși:
„Cântați, măi băieți, măi, că pleacă rapidul din gară!”
Și plânge arcușul, și-ngână lăuta străbună
Un viers de alean și de dor și de vis călător,
Și, trist, visătorul plutește pe raze de lună
Să-ntâmpine trenul ce vine pe áripi de zbor.
Și râde arcușul, și saltă lăuta zglobie
O sârbă de foc pentr-un suflet și-o lume sprințară,
Și-i trist bancagiul: el știe că-n gară-au să vie
Doar cele rapide ce-odată plecat-au din gară.
La „Caru' cu bere” - ambianță de iad și de rai.
Din umbră-un lăieș îi tot zice-un motiv treancu-fleancu.
Și-și varsă amaru-ntr-un strop de Fetească bădia Mihai,
Și toarnă brașoave-ntr-un țoi de Azuga nea Iancu...
La izvorul lui Eminescu
Toate fetele urâte își spală obrajii
ca să devină frumoase
La izvorul lui Eminescu*,
Toate fetele frumoase își spală genele
ca să fie și mai frumoase
La izvorul lui Eminescu,
Toate fetele bătrâne își fac farmece
ca să se mărite
La izvorul lui Eminescu,
Toate nevestele încărunțite beau din apa cristalină
ca să întinerească
La izvorul lui Eminescu,
Și numai tu nu vrei să-ți speli obrajii, nici genele,
nu vrei să-ți faci nici farmece,
nu vrei să bei din apa cristalină
A izvorului lui Eminescu,
Pentru că tu ești frumoasă,
Pentru că tu nu vrei să fii mai frumoasă,
Pentru că tu ești tânără,
Pentru că tu nu vrei să fii mai tânără,
Pentru că tu nu vrei să-ți faci farmece,
Pentru că tu nu ai nevoie de farmece
ca să te măriți,
Pentru că de tine se îndrăgostesc toți băieții,
Pentru că după tine-și pierd capul toți bărbații,
Pentru că de tine s-ar fi îndrăgostit chiar și Eminescu
La izvorul lui Eminescu.
__________________________________________________________________
*Izvorul lui Eminescu din Grădina publică Cișmigiu din București, despre care legenda spune că ar avea proprietăți miraculoase.
Să știe el, Irod, și toți irozii
Batoza minții gânduri grele-adună.
Se vântură pirații și barabii.
Vibrați când dinspre Prut a jale sună
Duiosul glas al blândei Basarabii.
Muscalu-o ține strâns - sub teasc - în strună.
Sub talpa sa cad castre, diguri, tabii,
Dispar în hău moșnenii, pârcălabii.
Ciubota-i grea. Ce-i cizma semilună?
Ce-ați uneltit, atuncea, prin Țicău?
Nu știu. Dar sigur sunt de una:
Să o luați, pieptiș, spre Chișinău.
Și ați rămas aici pe totdeauna.
Să știe el, Irod, și toți irozii:
Nu piere-un neam cât vii îi sunt rapsozii.
Ard becurile stării de spirit gregare
Ard becurile stării de spirit gregare.
În pagini de carte, cobind ani de ani,
Rod urmele lui postmodernii guzgani,
Dar numele lui tot mai falnic transpare.
Mai străjuie urmele-i timpu-n Lipscani.
Pe unde-a trecut o lumină răsare.
Buldozere nú vor pavajul să-l are,
Mai bine-nfig plugu-n edilii pogani.
Pe-un zid stând să cadă cu sânge stă scris:
„Edili, nu v-atingeți de micul Paris!”
Din capăt de lume, din cellalt tărâm,
Din Calea Lactee sau fragedă stea,
Ascult cum trec veacurile pe caldarâm:
Bat pașii Poetului, inima mea.
Vă eclipsează statul planeta Eminescu
S-au stins ca versul clasic printre cezuri și rime,
Dar au rămas în inimi, sclipinde nestemate,
Pe stele căzătoare, planeți, unde-s gravate
Pe veci ale lor nume și faptele sublime.
Mai sunt, în timpul nostru, hâzenii dând din coate,
Cu merite de paie și nume anonime
(Scofalu, Plagiatu, Frustratu, Neicanime...),
Să intre cu ciubota drept în eternitate.
E un teméi din veacuri al dreptului, firescul:
Nu-ți cade fără merit din cer, de nicăieri.
Să fiți voi regi ori cutre, curtean sau cutărescu,
Clonați în eprubete, pe-o oră cavaleri,
Cadavre-n debarale de astăzi și de ieri,
Vă eclipsează statul planeta Eminescu.
În mántă-nveșmântat, printre străini
La statuia lui Eminescu din Montreal
Ce foc și zbucium, dor de depărtări,
De desțărații tăi din lume - Mamma mia! -,
Ca să cutreieri nouă mări și țări
Și să ajungi în Plaza România?
Sus, Mont-Royalu-și scoate pălăria,
Jos, Saint-Laurentu-avântu-se în scări,
Ca să-ți închine binecuvântări
În urbea ce-o sanctífică Maria.
În mántă-nveșmântat, printre străini,
Cu fruntea-n gânduri, tălpile zdrelite,
Tot singur ești. Românii pelerini
N-au timp de duioșie, pasămite.
Doar câte-un inuit, prin timpi și spații,
Bonom și lud, te-mbie-n rezervații.
La „Bellu” tot nu ți-am găsit un colț de rai
Azi mai să te dărâme de pe soclu,
Tot dându-și coate-n horă să te ia.
Nici músai n-ai nevoie de monoclu
Să vezi c-au cam sărit-o de pe șa.
Spre-a evita eventuala oclu-
ziune-a porții cerului de-o stea,
Au pus pe-ascuns, pe trei sutare, -un cioclu
Să-ți mai reteze-un pic din șaua ta.
La dreapta-și sună geniile talanții,
La stânga se-nghiontesc țângăi titanii,
Ți-nchid, în față, zariștea giganții,
Îți calcă umbra-n spate mohicanii.
La „Bellu” tot nu ți-am găsit un colț de rai
Să te retragi pribeag, bade Mihai.
|
Nicolae Mătcas 6/22/2020 |
Contact: |
|
|
