La moartea Lui s-a stins un Soare.
În fiecare zi apare
La rãsãrit lumina ta,
ªi eu, ca om, mã simt datoare,
Dar pentru asta n-am ce-þi da.
Soare, tu colþ de paradis,
Mã încãlzeºti cu bucurie,
Cu raza ta pe cãi de vis,
Îmi dai putere, energie.
Azi, nu ºtiu, cum de m-ai uitat?
Ai adormit sau ai murit?!
E ziua-n care a plecat
Poetul nostru-n infinit.
Aþi dispãrut ºi Tu, ºi Luna,
Pe Cer a rãmas numai El,
Luceafãru-i poartã cununa
Cu sufletu-i ºi-al sãu penel.
La moartea Lui s-a stins un Soare.
Nu spun secretul nimãnui,
Dar simt cã Eminescu doare,
ªi cred în nemurirea Lui.
|
