Conditia emigrantului ....(Monica Corleanca, "Timpul care ne rămâne.."),
Dezghetul politic de după 1990 din Europa de Est a adus cu sine si sansa unei mai bune comunicări între lumi altădată închise, respective lumea Estului si lumea Vestului. Acest fapt a adus în datele sale realiste si unul dintre miturile vechi create dinspre Est - si anume despre conditia fabuloasa a emigrantului.
În afara contactelor intense dintre cele două foste separate lumi, cărtile emigrantilor au constituit si constituie o sursa importantă de informatii. Mai ales pentru faptul că ele oferă cititorului nu doar imaginea prezentă a unei realităti, ci si o radiografie în timp a acesteia.
Cărtile de memorii ale unor emigranti mai vârstnici sau mai putin vârstnici par a se fi înmultit în ultima vreme iar faptul acesta, dincolo de perspectiva sa estetică, este, sociologic vorbind, lăudabil si fructuos.
El vine, neîndoios, si din împrejurarea că emigrantul, spre deosebire de cel rămas acasă, este un om cu exces de biografie - fapt cu atât mai usor de constatat la cei plecati în perioada războiului rece.
În majoritatea cazurilor, emigrantul nu scrie pentru că se crede talentat, ci pentru că simte că are ceva de spus, ceva ce ar putea interesa pe altii. Un splendid - chiar dacă, uneori, neconstientizat, nemărturisit - sentiment de solidaritate umană, de solidaritate cu concetătenii necunoscuti, îl face pe nomadul ajuns la un moment al retrospectivei să pună mâna pe condei. Ca atare, am putea spune că perspectiva primă din care se cuvin judecate aceste cărti nu este una estetică, ci una psihologic-didactică. Presupunerea aceasta se vădeste si din faptul că majoritatea cărtilor de memorii apărute în emigratie nu se complică cu viziuni estetice, ci sunt relatări directe, fruste. Un instinct tainic îi spune memorialistului că ceea ce are el de spus este important de cunoscut repede si direct, fără intermedierea nici unei manevre specific literare.
Un caz aparte în acest tablou, însă, îl constituie cartea doamnei Monica Corleanca din Ohio. Om cu deprinderea abordării literare, autoare a unei cărti de poezie apărută cu doi ani înaintea acestui roman (îi putem spune roman fară ezitare) doamna Corleanca aplica biografiei ( pe care o bănuim a dumisale) un atent tratament literar. Cartea "Timpul care ne rămâne" ( Un titlu ce oscilează între proiectia filosofică si regretul romantat) este construită după rigori literare, cumva chiar cinematografice: lectura se desfăsoară paralel, în doi timpi istorici si în două spatii geografice. Mai precis, debutul biografiei românesti este dublat de debutul biografiei de emigrant. Nu stim dacă autoarea a adoptat procedeul acesta din considerente de efect pur tehnic, credem mai degrabă că el a fost pus de la început în slujba ideii de bază a cărtii, si anume cea sugerată de noi în titlul acestei prezentări: asezarea realitătilor din cele două lumi (în constiinta comună atât de diferite), sub semnul aceluiasi spatiu alienant, sub acelasi acoperis de adevăruri fundamentale.
Ideea aceasta părându-ni-se nouă cea mai importantă contributie literară a cărtii, o vom urmări cronologic, cu citate.
Abia plecată din România, ajunsă la Roma, iată ce constată proaspăta emigrantă: "Instructajul făcut emigrantilor români ce trebuiau pregătiti pentru America a fost penibil. O negresă drăgută, functionara ambasadei americane la Roma, a început cuvântarea dându-ne lectii de igienă alimentară, ca si cum veniserăm din junglele Amazonului, dar nu prea multe informatii despre găsirea unui serviciu sau cum ne vom descurca în primele momente pe pământ american". Mai departe, comentariul cu prilejul întâlnirii primului emigrant român din Occident, la Roma, suna deloc entuziast :"Era primul om plecat din România pe care Georgia îl întâlnise si nu prea era de invidiat"
Ajunsă, în sfârsit, în America, autoarea cea lipsită de utopii intra în contact cu salariati ai organizatiei catolice caritabile care i-a adus acolo si în loc să vadă în ei niste îngeri salvatori observă că " după ce o luaseră în primire la sosire, acum se făceau că nu mai au nici-o obligatie", ba chiar adaogă: "Mai târziu a aflat că cei care lucrau pentru organizatii de acest fel se îmbogăteau folosind banii cuveniti emigrantilor, lăsându-i pe acestia pe drumuri".
Si încă de aici apare leit motivul sub care credem că stă mesajul acestei cărti de un realism inteligent, dur: "Georgia începuse să cam înteleagă cum stau lucrurile, dar nu mai avea de ales. Nimic nou pe lume S.N." Nici nu-si începuse viata de emigrant si sentimentul că, dincolo de diferentele reale de context, Estul si Vestul sunt expresii ale aceluiasi acoperis existential, bazat pe-o umanitate precară în fundamentele ei, iată-l exprimat fără dubiu..
Este bine cunoscuta imagine triumfalistă pe care, în deceniile de dinaintea revolutiei române, si-au construit-o numerosi emigranti în fata celor rămasi acasă, de la fotografiile color trimise acolo si care reprezentau masinile lor de lux ( uneori, cum îsi aminteste cu umor astăzi domnul Anton Lizandroiu din Coriland Manor, New York, ascunzând cu dibăcie deteriorările de pe partea cealaltă ), până la magicele avantaje tesute în jurul miraculosului dolar. Clisee precum "America, tara tuturor posibilitătilor" au bântuit visele imposibile ale atâtor estici complexati. Ne imaginam, astfel, cu usurintă surpriza acestor aspiranti la emigrare atunci când întâlnesc un pasaj ca acesta: "America este planeta nebunilor nu Lumea Noua!" Si mai departe: " La New York s-a văzut înconjurată de două tipuri de rechini care stăteau la pândă să-i sfâsie pe noii veniti: localnicii, adică cei veniti mai demult, cu pretentii de atotstiutori, care dădeau sfaturile cele mai proaste si jupuiau de bani, apoi conationalii învrăjbiti si refulati care reclamau pe proprii lor frati numai din plăcerea maladivă de a face rău si de a-i trage cât mai jos"
Întâlnim în cartea autoarei noastre o scenă care evocă unul dintre cele mai întristătoare momente din istoria emigratiei românesti - si anume cazul CNR. Adică, povestea Comitetului National Român, a acelui guvern provizoriu constituit după al doilea război mondial la New York, o dată cu structuri asemenea ale altor tări ocupate de armata bolsevică. Pe lângă faptul că respectivul "guvern românesc din exil" a cheltuit pe interese private suma considerabilă încredintată lor de Maresalul Antonescu, spre a face lobby României cotropite de rusi, ei au promovat printre tinerii emigranti romani ai epocii idealuri meschine, de-a dreptul primitive. Îi îndemnau să se facă taximetristi si să lase în pace studiile - ca atare, nu e de mirare că astăzi n-avem români în posturi importante în administratia americană.
Cu un umor trist, autoarea povesteste întâlnirea cu un mester instalator de origine română.
-"Ia ascultă cucoană, ce lucrezi pentru a-ti câstiga pâinea? Cu ce te ocupi?
-"Sunt inginer, nea Petrică si lucrez la compania unde fiica dumitale a avut un serviciu temporar astă vară, credeam că ti-a spus.
"Lasă că vă stiu eu, vă dati toti mari ingineri, doctori, avocati dar nu aveti după ce bea apa! Icisa nu mai merge ca în România, io-te la mine că bag mâna în rahat până la cot, dar fac 300 într-un sfert de ora!" Si luată de idee, autoarea reiterează câteva exemple cu români ajunsi în America cu mentalitate de lenesi dar descurcăreti si care au terminat-o, invariabil, lamentabil. Prejudecata de tipul "Cade para mălăiată" este si stupidă si antiproductivă, iar asta cu atât mai mult cu cât chiar si cei seriosi si realisti au de întâmpinat dificultăti considerabile într-o lume a seriozitătii si a competitiei.
Lectia de realism a autoarei este completată de-o privire atentă si calificată asupra mediului muncii din America. Multi emigranti, de azi sau de altădată, au întâlnit diverse cazuri în care românii evocau diferit contextul american al muncii. Câteva ziare de limba română din Statele Unite au abordat sistematic analiza raporturilor de muncă în economia americană, respectiv, situatia emigrantului în acest context. Nu rareori concluziile au fost descurajante - dar, asa cum este si firesc, unanimitatea este foarte departe. Oameni precum domnul Radu Msipeanu din Morristown, Tenneesee, au despre acest subiect un comentariu scurt si sigur;" Nimeni nu te-a chemat în America si nu te obligă să rămâi aici.
Iar dacă accepti regulile de efort si eficientă care sunt operationale aici , n-ai cum să nu izbutesti. Cine are o altă experientă în America, să se uite mai întâi în propria ogradă, înainte de a incrimina o societate care ti-a întins mâna cu camaraderie si te-a lăsat să alegi conform cu ceea ce poti si ceea ce vrei"
Iată însă ce avertizare îi face la început de carieră autoarei noastre un coleg de facultate care lucra la celebra Silicon Valley:"Fii atentă că, dacă ti-au dat un post mai bun, va trebui să umpli un gol imens si să le faci în câteva luni ceea ce ei n-au făcut în zeci de ani. Daca reusesti, îti iau rezultatele muncii si te înlătură: dacă nu reusesti, te compromit si tot te înlătură" Iar autoarea comentează în continuare astfel despre unii dintre colegii ei:"Mai toti aveau beneficii excelente, planuri de pensie, asigurări medicale - deci stăteau să le treacă vremea, numai să-si facă anii de pensie. Vremea trece, leafa merge, noi cu drag muncim, ca în România".
Revine din nou, de asta dată cu maximă claritate, ideea că cele două lumi antagonice din punct de vedere politic comunică, cumva, subteran, la nivelul acela în care intră în joc firea omenească cu ce are ea mai profund.
Vom încheia seria de citate care demonstrează ipoteza de la care am pornit cu această paralelă de un didacticism desăvârsit si care se află aproape de încheierea cărtii:
"Acolo si atunci ( sublinierea autoarei) am trăit într-un lagăr de muncă bine păzit si unde se munceste pe nimic. Ni s-au furat visele, munca, tineretea si ne-au alungat, după ani de chinuri, cu bratele goale si fără cetătenie, în speranta că vom pieri pe drum.
Aici si acum (subl. aut.) un alt fel de lagăr de muncă, acceptat ca o condamnare la surghiun, având de luptat cu mercenarii, având un pasaport american - dar nici o bucurie pentru tine. Te misti printre măsti care vor să arate lumii fata fericirii..."
Reactiile cititorilor în fata acestei concluzii descurajante vor fi si ele, desigur, diferite. O sumedenie de emigranti a căror adaptare la mediul adoptiv nu s-a consolidat definitiv vor consimti cu autoarea: ceilalti, fie mai multumiti de viata lor, fie mai putin cârcotasi din fire, o vor acuza de frustrare personală convertită în sentinta generalizatoare.
Ca întotdeauna însă, cumpăna gândului bine asezat va întelege că doamna Monica Corleanca nu face în aceste pagini un proces societătii americane, că nu-si proiectează asupra tuturor un presupus esec propriu ci ... face literatură! Si încă, literatură de foarte bună calitate, deoarece propria-i biografie nu constituie aici un rechizitoriu în vre-un proces, ci un simplu temei real pentru o metaforă (s.n.): cea a destinului spiritual al emigrantului, a destinului omului în general.
|
Ilie Traian 6/6/2020 |
Contact: |
|
|
