Pe 5 iunie 1871 s-a născut, la Botoșani, Nicolae Iorga
Pe 5 iunie 1871 s-a născut, la Botoșani, Nicolae Iorga, istoric și om politic de seamă. Iorga a fost prim-ministru al României în perioada aprilie 1931 - iunie 1932.
Fiu de avocat, învață să citească singur. Debutează la 14 ani, în ziarul Românul al unchiului său Manole Arghiropol (1885). Școala primară și gimnaziul sunt urmate la Botoșani, apoi Liceul Național din Iași, unde își dă și bacalaureatul (1888).
Facultatea (secția istorico-literară) o termină într-un singur an (1889), la Iași, magna cum laude. Urmează cursuri de specializare la universitățile din Paris, Berlin și Leipzig. În 1892 termină Ecole practique des hautes Etudes și își ia doctoratul la Leipzig (1893).
În dimineața zilei de 27 noiembrie 1940 este asasinat de o echipă a morții legionară, lângă comuna Strejnic.
Alte date istorice pentru ziua de 5 iunie:
1779 S-a născut Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (m. 1821).
1826 A încetat din viață Carl Maria von Weber, compozitor german, considerat părintele operei germane (n. noiembrie 1876).
1859 S-a născut actorul Constantin I. Nottara. (roluri: Oedip din Oedip Rege de Sofocle, Don Salluste din Ruy Blas de Hugo, bătrânul medic din Medicul în dilemă de Shaw, Ștefan Tipătescu din O scrisoare pierdută și Ion din Năpasta de Ion Luca Caragiale, Vlaicu din Vlacicu Vodă de Alexandru Davila, Ștefan cel Mare din Apus de Soare și Tudose din Hagi Tudose de Delavrancea) (m. 17 octombrie 1935).
1865 A apărut, la Budapesta, revista Familia, fondată de Iosif Vulcan. Aici a debutat și Mihai Eminescu cu poezia De-aș avea.
1883 A fost dat în funcțiune primul tren Orient Express, care asigura legătura între Turcia și Europa (Paris).
1887 S-a născut, la Chișinău, Leon Donici, prozator. A publicat cu numele Leonid Dobronravov. (m. 26 mai 1926).
1893 A încetat din viață Iuliu Popper, inginer și explorator care a călătorit în Țara de Foc și în Patagonia. A dat nume românești unor munți sau râuri (Monte Lahovari, Rio Ureche, Rio Rosetti); în 1888 a inventat colectorul de aur pentru colectarea aurului din apă de mare. (n. 1857).
1898 S-a născut poetul și dramaturgul Federico Garcia Lorca. (volumele de poezie: Cântece țigănești, Poetul la New York) (m. 19/20 august 1936).
1900 S-a născut Dennis Gabor, fizician britanic de origine maghiară, inventatorul fotografiei tridimensionale. Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 1971. (m. 8 februarie 1979).
1904 S-a născut Ștefan Roll, poet. (m. 14 mai 1974).
1912 S-a născut Alexandru Todea, cardinal, mitropolitul Bisericii Greco-Catolice din România, membru de onoare al Academiei Române. (m. 22 mai 2002).
1928 S-a născut regizorul de film Tony Richardson, reprezentant al curentului Free Cinema (Privește înapoi cu mânie, Tom Jones, Fantoma de la operă) (m. noiembrie 1991).
1931 S-a născut Jacques Demy, regizor și scenarist. (Lola, Domnișoarele din Rochefort, Lady Oscar) (m. 1 ianuarie 1990).
1947 A fost lansat Planul Marshall, de ajutor pentru țările Europei Occidentale.
1975 După prima dată de la războiul de șase zile se redeschide traficului international Canalul Suez, iar Egiptul preia controlul celor două maluri.
1988 Încetează din viață Gheorghe Eminescu, fiu al lui Matei Eminescu, fratele lui Mihai Eminescu.
1994 Președintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a semnat și trimis Congresului american scrisoarea de recomandare pentru continuarea acordării și în anul 1995 a clauzei națiunii celei mai favorizate pentru România.
1997 România a încheiat un Acord cadru de cooperare financiară cu Banca Europeană de Investiții, fiind prima țară din Europa Centrală și de Est care a încheiat cu BEI un astfel de acord pentru perioada 1997-1999.
1997 Republicanii din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii au susținut necesitatea includerii în NATO, în primul val, a României și a statelor baltice.
1999 Papa Ioan Paul al II-lea a început, la Gdansk, cel de-al șaptelea pelerinaj în Polonia, cel mai lung pe care l-a efectuat în Europa de la numirea sa.
1999 Aviația NATO și-a continuat bombardamentele asupra trupelor sârbe din Kosovo, dar și-a încetat, practic, orice raid asupra obiectivelor din restul Serbiei.
1999 Șeful Guvernului din exil al regiunii Kosovo, Bujar Bukoshi, a respins o autonomie a provinciei Kosovo sub administrație sârbă.
2000 Miniștrii de Externe român și bulgar, Petre Roman și Nadejda Mihailova, au semnat, la București, o declarație comună pentru întărirea controlului la frontiera dintre cele două țări și un acord tehnic pentru construirea podului mixt pe Dunăre.
2000 Miniștrii Mediului din Bulgaria, Republica Moldova, România și Ucraina au semnat, la București, Declarația privind crearea Coridorului Verde al Dunării Inferioare, avînd ca scop coordonarea și consultarea dintre cele patru țări pentru protecția și refacerea cîmpiilor inundabile și a zonelor umede de-a lungul fluviului.
2001 A încetat din viață pictorul Robert Benney. (n. 1904).
2002 Pakistanul a ordonat expulzarea unui membru al ambasadei Indiei la Islamabad, acuzat de spionaj.
2002 România și Germania au încheiat o convenție pentru cooperarea în domeniul energiei.
2002 Guvernul a aprobat Strategia energetică pe termen lung.
2004 A încetat din viață fostul președinte al SUA, Ronald Reagan (1981 1989), în urma unei pneumonii. Acesta suferea de ani de zile de boala Altzheimer (n. 6 februarie, 1911).
2004 Președintele american George W. Bush l-a numit pe John Danforth în funcția de ambasador al Statelor Unite la ONU, în locul lui John Negroponte, care a fost desemnat ambasador în Irak.
2004 Autoritățile de la Washington și Londra au înaintat Națiunilor Unite, proiectul revizuit de rezoluție privind Irakul, în care prevăd mai multe concesii față de numeroasele cereri de clarificare a încheierii mandatului trupelor și a suveranității concrete a guvernului irakian.
2005 Taiwanul a efectuat un test al primei sale rachete de croazieră, armă care poate atinge ținte situate în sud-estul Chinei
2007 Miniștrii de Finanțe ai statelor member ale Uniunii Europene și-au dat marți acordul preliminar pentru intrarea în zona euro a Ciprului și Maltei, la 1 ianuarie 2008.
|
Dumitru Constantin 6/5/2020 |
Contact: |
|
|