Despre Duhul Sfânt
● Dacă nu găsim harul Sfântului Duh, energiile divine, puterile care mișcă norii, sorii, planetele, galaxiile și inimile noastre, cadelnițe cu fum înmiresmat de tămâie, clepsidre de pământ cu precizie de ceas atomic, dacă nu găsim acest duh și în noi înșine sunt puține șanse să găsim acest duh altundeva. Ni se pare adesea sau suntem ispitiți să credem că a nu ar exista evidență empirică ori științifică a existenței harului divin. Adevărul este că Sfântul Duh este de fapt prezent și se manifestă pretutindeni. Numai că noi oamenii, ființe prea raționaliste, ne-am obișnuit prea mult să credem că lucrurile se împlinesc de la sine, cum apele curg totdeauna la vale, cum propria noastră respirație continuă fără ca noi să fim întotdeauna conștienți de acest lucru ori să ne gândim mai multă cu luare aminte la acest miracol. Din păcate în vremurile din urmă nu mai avem nici atâta pace și liniște sufletească să vedem minunile simple care se petrec în jurul nostru. De aceea Dumnezeu găsește câteodată de cuviință să orbească prin puterea duhului sfânt și lumina revelației pe unii dintre oameni care mai caută adevărul pe drumul Damascului. Revelațiile sunt însă excepțiile excepționale. Duhul Sfânt lucrează însă în taină în fiecare din noi după voia Sa și după voința noastră de a crede și de a ne mântui prin har.
● Duhul lui Dumnezeu este prezent pretutindeni și pe toate le împlinește. Cu excepția poate a minților celor prea plini de ei înșiși. Nu poți turna mai multă apă într-un vas dacă vasul este deja plin fiindcă dă pe delături și e păcat de atâta risipă. Dar și acolo unde s-ar crede că nu există, Duhul Sfânt tot prezent este, dar nu este simțit, presimțit, perceput mai ales de cei care nu au ochi să vadă și urechi să audă. Este precum lumina ținută sub obroc. Trebuie să dai la o parte obloanele de la ferestre dacă vrei să vezi și să te bucuri de razele soarelui. Altfel umbra muntelui necredinței din fața ferestrei nu poate fi mutată din loc.
● Duhul lui Dumnezeu nu poate fi cuprins în toată plinătatea sa în doctrine, dogme sau crezuri oricât de importante ar fi acestea în esența și logica lor covârșitoare pentru stabilitatea și continuitatea învățăturii bisericii. Dacă ar fi fost așa până acum s-ar fi uscat și prăfuit ca un fluture pironit într-un insectar. Duhul lui Dumnezeu nu este fluturele ci zborul, vibrațiile pe care le crează aripile fluturelui, ori aripile îngerilor nevăzuți, vibrații și reverberații ale căror valuri concentrice amplificate, spun oamenii de știință, în condiții de sincronicitate perfectă pot stârni furtuni și uragane pe oceane, în cosmos, până la marginile lumii, dincolo de orizontul cunoașterii.
● În eonul spiritual post-creștin se manifestă tot mai activ un paraclete străin, un duh de sorginte gnostică, faustică, îngropat prin secolul al patrulea al erei creștine sub sancturul de la Delphi. A înviat și duhul naturalist-panteist, dar asta încă de acum vreo câteva sute de ani în urmă. Direcțiile și intențiile paradigmei acestui duh nou sunt relativiste, pseudo-profetico-mesianice și sociomorfistice, radical diferite de spiritualitatea smereniei asceto-chenotice la care se nevoiră de câteva mii de ani încoace profeții și sfinții. Acest duh nou din zilele noastre pare a fi același duh care l-a ispitit pe Iisus în pustie cu vană mărire de sine, mândrie, cu pâine nedospită în căpisterea harului divin și necoaptă în cuptorul focului spiritual.
● Ura, mândria, idolatria și celelte vicii și forțe negative care sălășluesc în întunericul inconștientului individual și colectiv sunt stimulate și controlate în mare măsură de puterile nevăzute ale duhului ispitelor veacului acestuia. Acest spirit mercurial (Mercurius duplex) are două fețe, o față întunecată și o față luminoasă, strălucitoare, seducătoare. La Pentecost Dumnezeu și-a revărsat ploaia de har a Duhului Sfânt și darurile harismatice pentru a-l ajuta pe om să poată să distingă mai ușor lumina divină de cea luciferică, lumina benefică de cea malefică.
● Focul adus în lume de Iisus, focul Sfântului Duh, mai arde însă încă în sufletele celor care îl caută pe Dumnezeu cu smerenie și iubire. Dar văpaia începuturilor și-a pierdut substanțial din intensitate, pare a se fi răcit mai peste tot în această lume. De multe ori însă ca într-un incendiu în pădure focul se stinge aproape de tot pentru ca dintr-o flacără mică, neobservată, să se aprindă din nou pădurea uscată.
● Diversitatea darurilor harismatice, formele de manifestare ale acestor virtuți împărtășite de Sfântul Duh sunt multe. Dar este un singur Duh Sfânt. Harismele sunt necesare pentru a nu se stinge duhul sfânt în lume, focul divin care mai arde încă pe altarele inimilor multora.
........................
Marin Mihalache / Chicago
|
Marin Mihalache 6/3/2020 |
Contact: |
|
|
