Poezii din anicamera vietii - Marcel Miron
A fost să fie ca în acest 2020 , din pricina pandemiei ,să ne întâlnim mai rar cu noi apariții editoriale,{ cel puțin până acum, la aproape mijocul anului}, așa că, orice carte cu inscripționarea aferentă capătă o adnotare în plus. Este și cazul proaspătului volum semnat de Preotul Marcel Miron și intitulat, Poeme din anticamera vieții, apărut la Iași, Editura Timpul , cu o prefață semnată de Mircea Platon,iar pe coperți ,alte nume grele din literaturacontemporană, Gellu Dorian, pe prima clapetă și Cassian Maria Spiridon pe ultima copertă.
Cu asemenea recomandări, este cam greu să te hazardezi în a spune ceva nou și pertinent referitor la cele 83 de pagini câte însumează excursul liric.Înainte de-a porni la un periplu de lectură, se cuvine a menționa excelenta condiție grafică a cărții reprezentând Curtea Mânăstirii Golia, într-o viziune fotografică aparținând lui Dan Mititelu. Autorul înscrie în palmaresul său al cincilea volum de versuri, debutul fiind în 2015, Versuri albastre și aurii, Editura Junimea, Iași,2015 iar precedentul,adică al patrulea, în 2018, sub titlul, Șarpele de pe balustradă, Editura 24 -Ore,Iași, 2018.Am putea spune că este un poet prolific, anul și volumul trimis către public.
Poeme din anticamera vieții, la care vom face o scurtă referire în cele ce urmează este o treaptă în structurarea lirică a poetului, în sensul că, frazarea lirică ,chiar amplasarea în spațiu a versurilor se diferențiază de celelalte publicații lirice ale sale. Oricât de mică ar fi noutatea , într-un traseu creativ, aceasta este bine venită.De cele mai multe ori. Pornind de la titlu, înțelegem fără a fi nevoie de descifrări speciale, că vom avea de-a face cu poeme scrise în tonalitate meditativă.
Cu nuanțare filozofică explicită. Se înțelege că anticamera vieții, a celei pământene desigur, precede viața de dincolo.Eternitatea. Așadar, ne-am putea aștepta la o tematică a angoasei, a spaimei de necunoscut, sau, la apăsătoarele întrebări existențiale care au fost spuse și puse în variate formulări de omenirea întreagă. Nu este însă chiar așa. Marcel Miron ,cunoscător al convențiilor teologice și a perceptelor acesteia, preot fiind, alege calea înțelepciunii.Așa cum de altfel remarcă și Mircea Platon în prefața cărții.Poemul care deshide excursul liric, intitulat Cateheză, are subtile trimiteri spre ceea ce, fiecare om gândește, simte încercând să ajungă la un consens cu sine însuși raportat la misterul universului .Și la marea taină a vieții veșnice dezvăluită nouă în etape, începând cu miracolul nașterii din Betleem: Vă aștept/ca pe apostoli /să mă învățați învierea/și clătinarea potirului/așezat pe pupa corăbiei/bătută de vânurile Mării Roșii/pag.13.
Evident că se operează cu simboluri, vânturile corăbiei fiind greutățile vieții, iar așteptarea este de fapt, chemarea lui Isus formulată metaforic,a învăța învierea, ne putem imagina că înseamnă a învăța să devenim veșnici, a ne obișnui cu misterul de dincolo de viața terestră.Aceasta fiind, o anticameră a celei veșnice. Din acest punct, volumul ne deschide calea unei dualități permanente: viața de aici și cea promisă, etrenă, binele de aici și calea spre binele veșnic.De remarcat că această dualitate,repetabilă în existența umană de altfel,este identificabilă în lupta cu sinele.Mereu căutarea, în care sinele are un rol imperios necesar .Poetul , precum călugărul Mina pe care-l acceptă ca pe o altă imagine a propriului eu, nu aduce în discursul său angoase, așa cum am mai spus, mai degrabă se erijeză în omul care cumpănește între două existențe.Un pelerin înțelept pare a fi și el deopotrivă și călugărul în zeghe pedepsit: Printre martiri și sfinți/un călugăr îmbrăcat în zeghe/scoate din inimă/firimituri de lumină/semne vizibile/pe cărarea lui Hristos/pag.40 .
Se poate sesiza în subtext sau, char explicit, acel Aici și aspirația secretă spre Dincolo.Spre eternitate. Aici potirul/sângeră speranță/cu apă și vin /pentru grădina/de pe tărâmul celălat/.pag. 13 Vorbind despre calea căutată, poetul, desigur, vizeză adevărul. Căutarea implică sinele în raportarea , din nou duală.Raportarea la elementele definitorii din lumea reală și lumea visată, misterioasă, a veșniciei.Pentru cunoașterea lumii văzute, reale, poetul alege atitudinea calmă,nu extaz dar nici încrâncenare. Dimpotrivă,în lumea reală, în anticameră dacă parafrazăm titlul, există frumuseți, păduri, ape , fluturi și iubiri. Citez dintr-un poem admirabil care poate fi suspus multiplelor intrepretări pe care le sugerează : Era ca o pădure de apă/în mijlocul mării/copacii/jeturi de apă/…..și marea /care creștea pădurea de apă/cânta în zgomot asurzitor/….toate cuiburile din pădurea de apă/Erau legate strâns/de apele de sus/cu frânghii de curcubeu/….pag.71, Vis cu apă și păsări . Cât despre lumină, aceasta are rolul ei de semnificant în creația dăruită nouă pe pământ. Lumina ceste pilon care ,atât în realitate cât și simbolic susține viața: Înflorește lumina/în lampadarul din mijlocul grădinii/Fluturele și lumina, pag 51, Ar trebui să ne vedem cu ochi buni/sau măcar să ne trimitem bezele luminoase/precum astrele/…..După care urmează un vers fermecător. Când se va sfârși lumea?Când va muri cărarea/de dorul trecătorilor/.Pag. 25,Cărarea
Întrucât am mers pe ideea dualității ca expresie artistică,poetul nu ezită în a extrapola oferind imaginea duală, Om –Dumnezeu. Dumnezeu, omniprezent,pentru iubirea căruia, păcatul trebuie sacrificat pe altarul renunțării. Al ispășirii. De asemnei, dualitatea rai –iad, nu poate lipsi din întregul acestui demers poetico-filozofic. Raiul are în volumul de față o definire poetică splendidă: Acolo te ții de flacără/și treci pe o ușă de rouă/, Jertfă, pag.59 Cartea este un excurs despre viață, în care s-ar potrivi să nu cheltuim nesăbuit pe argint și stele cum spune autorul la pagina 74, dacă vrem să aflăm calea de dincolo de anticameră…Viețuind în miezul creției ctitorită din cuvinte , noi, Adami și Eve, să nu uităm că prin cuvânt ne definim conștiința, ființa… La început /Cuvântul/s-a scris singur/de către sine/pe sine/cu cerneală de foc/. Cînd oamenii au învățat să scrie / Cuvintele s-au îmbrăcat/
Cu cerneală de foc/și ne regăsim/în lectură sacră/din Cartea vieții/Pag.49, De ziua Cuvântului. Volumul în atenție poate fi considerat o pledoarie pentru credință în cele veșnice și o cumpănită căutare a cărării potrivite spre viața de dincolo de anticamera sa terestră.Poemul poate sluji acestora…
|
Veronica Balaj 6/2/2020 |
Contact: |
|
|