Regina unui vis împlinit
Despre Regele Ferdinand și Regina Maria am auzit târziu, și nu dintr-o carte de istorie după cum s-ar fi cuvenit, ci din paginile îngălbenite ale unor ziare interbelice aflate în podul casei bunicilor. Eram atât de fascinat și încântat de portretele lui „Ferdinand Întregitorul” și a „Reginei care ne-a unit” încât le-am decupat din paginile ziarului și le-am atașat în albumul de activități desfășurate peste vară.
Și cum nici un lucru bun nu rămâne nepedepsit, povestea a avut un sfârșit nefericit, pentru că odată descoperite după începutul anului școlar, au condus la convocarea părinților la școală, și la o vizită inopinată la casa bunicilor finalizată prin confiscarea cărților, revistelor și ziarelor din podul casei. O problemă cu autoritățile pentru familia mea, și o mare pierdere pentru mine, care nu citisem decât o mică parte dintre ele.
Pentru noi cei care nu am avut acces la istoria adevărată a poporului român, necunoașterea acesteia poate fi o scuză, dar pentru tânărul de astăzi care stă pe Facebook în loc de a citi o carte de istorie și visează a deveni polițist, necunoașterea istoriei este un handicap asumat, care poate duce la repetarea acesteia și la consecințe dramatice pentru generațiile viitoare și pentru destinul națiunii române.
Personalitatea marcantă a Reginei Maria am descoperit-o mult mai târziu, după Revoluția din 1989 citind „Maria, Regina României. Povestea vieții mele” publicată de Editura Eminescu în 1991. Lucrarea autobiografică a Reginei Maria „The Story of My Life” fusese publicată inițial la Londra în limba engleză, în care a fost de altfel și scrisă, între 1934 și 1936.
Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Kent, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei fiind fiica Ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria, și a Marii Ducese Maria Alexandrovna, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Astfel Principesa Maria a fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ea a devenit soția Principelui Moștenitor Ferdinand al României în 1893 și Regina Maria în 1914 odată cu moartea lui Carol I și cu încoronarea lui Ferdinand ca Rege al României.
Cum era Principesa Maria în tinerețe vedem din caracterizarea unui martor al adolescenței sale „Credea în regi și in misiunile lor, dar și in drepturile lor. Nu era trufașă, dar nici umilă, ci regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor, imperioasă, aprinsă, activă, fetița plină de bucuria vieții și de credință în rasa ei”.
Cum era „Doamna noastră Maria în mărturisirile sufletului ei” ne spune Nicolae Iorga în articolul cu același nume din „Revista Fundațiilor Regale”, an V, nr.8 din august 1938. „O mistică sacră se desfăcea pentru dânsa din dureroasele amintiri și din speranțele îndărătnice. Esența ei o adusese de acasă. Crescută într-un protestantism oficial fără care nu poate fi cineva membru al dinastiei engleze, dar având înainte ortodoxia slavă a unei mame care nu-și închinase legea înaintea situației celei nouă, ea avea de la început o profundă religie proprie, în care-și căuta îndemnurile cele mai puternice și mângâierile cele mai mari”.
Regina Maria a înțeles responsabilitatea monarhilor asumându-și acest rol încă de la început, a îmbrățișat graiul românesc, cultura, obiceiurile, portul popular și s-a identificat cu aspirația de veacuri a poporul nostru către unitate națională. Intrarea în Marele Război de partea Antantei, împotriva țării natale a Regelui Ferdinand, și legăturile de sânge ale Reginei Maria cu Anglia și Rusia (Regele George al V-lea și Țarul Nicolae al II-lea erau veri primari cu Regina Maria) au făcut posibilă Marea Unire a românilor.
Regina Maria a fost comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori a cărui uniformă a purtat-o cu mândrie. În timpul războiului a participat pe front la îngrijirea bolnavilor de tifos și holeră, ajungând să fie cunoscută drept „Mama răniților” și „Regina soldat”. Iată ce scria Nicolae Iorga în „Regina Maria. Cu prilejul încoronării”, „Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se ridice la culmile spre care râvnise, și zilnica împărtășire a Regelui și Reginei cu imensa durere a unei națiuni zdrobite punea temelia morală a Dinastiei, o prefăcea dintr-un respectat factor constituțional într-un element esențial al vieții naționale însăși.”
Dar cea mai mare contribuție pe care Regina Maria a avut-o la edificarea României Mari a fost vizita ei la Paris din 1919 pe durata lucrărilor Conferinței de Pace. Întâlnirile acesteia cu Georges Clemenceau, prim ministrul Franței, cu președintele Franței Raymond Poincare, cu prim ministrul Marii Britanii Lloyd George și cu președintele american Woodrow Wilson au contribuit decisiv la semnarea la 4 iunie 1920 a Tratatului de la Trianon care a consfințit în mod oficial nașterea României Mari.
Întrebată fiind „De ce a venit la Conferința de Pace de la Paris?”
Regina Maria a răspuns: „Fiecare țară are nevoie de o față. Deci când vă adunați cu toții pentru deliberări, vreau ca România să aibă o față. Sunt aici să fiu acea față, să fac România ceva mai personal decât statistici și hărți.”
Iată mesajul pe care ar trebui să-l dăm întregii lumi despre cine suntem, nu doar niște statistici, un popor din care o pătrime a emigrat de foame, ci suntem și oameni cărora ne pasă, și care chiar dacă ne ducem viața printre străini, vrem ca România să aibă o față de care să fim mândri.
Cum ar fi fost ca la 100 de ani de la Marea Unire să ne fi dat Dumnezeu o nouă șansă de reîntregire a țării?
Dar nu a fost să fie, ori nu am meritat-o, fie nu ne-am dorit-o îndeajuns, fie nu a venit încă timpul sau nu s-a născut iarăși acea personalitate care să ne unească în realizarea din nou a visului de unitate a românilor, acel caracter care odată ajuns la putere să se identifice cu poporul român așa cum a făcut-o Regina Maria.
Poate că forma actuală de guvernare, sistemul de educație și promovare socială și lipsa modelelor umane care să inspire o viață trăită pentru semeni, nici nu permite apariția unui astfel de om.
Regina Maria a fost membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, prima femeie din lume căreia i se acordase o asemenea onoare și a fost invitată de Președintele Franței să treacă în revistă garda de onoare la Palatul Elysee, cinste ce nu i se mai făcuse unei Regine prin căsătorie.
La 15 octombrie 1922 Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați, în Catedrala Reîntregirii Neamului de la Alba-Iulia, ca Monarhi ai României Mari.
„Și ne privirăm față în față, poporul meu și eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor ființe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiție sau un simbol, ci aclamau și o ființă pe care ajunseseră s-o înțeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era străină. Era a lor.” Maria, Regina României, Povestea vieții mele”.
În toamna anului 1926 Regina Maria efectuează a vizită în Statele Unite ale Americii unde a fost primită cu brațele deschise, fiind în viziunea multora, momentul de glorie al reprezentării României în lume.
„Maria!, Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci și, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie și tot felul de alte bucățele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clădiri, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari și mici“ scria Regina Maria în jurnalul american.
Indienii Sioux din Dakota de Nord au numit-o „Femeia pe care o chemi” iar indienii Blackfoot din Montana au denumit-o „Luceafărul de ziuă”.
Când cineva întâlnea un român îl întreba admirativ: „Sunteți din țara Reginei Maria care a fost la noi?”
Regina Maria a pus România pe harta lumii cum nici unul dintre conducătorii țării noastre nu a mai reușit nici înaintea ei și nici după aceea. Fie-ți țărâna ușoară „Împărăteasa tuturor românilor” cum te numeau soldații răniți la căpătâiul cărora aduceai o floare, să știi că Dumnezeu a auzit „Rugăciunea unei Regine” și românii nu te-au uitat, drept mărturie stând aceste rânduri ale unui român pribeag care te păstrează în amintire ca pe „Regina unui vis împlinit”.
Iată ce scria Nicolae Iorga:
„În amintirea vremurilor, Regina Maria va rămâne, mai presus de toate marile ei însușiri și strălucitele ei talente, ca însăși voința neînfrântă care a smuls împrejurărilor vitrege îndeplinirea unității naționale”.
............................
pt Observatorul
Ioan Cojocariu
iunie 2020
Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 6/1/2020 |
Contact: |
|
|
