Niciodata, ultimul vers
Razboiul nevazut e demult.
Il poarta fiecare in sine. Alege.
Nu poti opri vantul! Al marii tumult!
Nu, cosmicele pietre – sau focul – sau mugetul crunt
al naturii, sau necunoscutele verge
ce vor sa te chinuie-n faradelege!
Dar – tu, omule, ce ai facut?
Cu clipa ? Data sufletului tau ? Sa paseasca ? Sa-alerge?
Ce ai cerut?
Si ce ai primit?
Din noianul cumplit? Fericit? Sau lovit?
Si de cine ?
La infinit?
Sau nu cumva – tu – pe tine – te-ai otravit?
Si nici nu stii bine?
Sau nu cumva – nici n-ai stiut -
ce este bine, si ti se cuvine?
Sau -
nici macar -
nu te-ai oprit
vreodata
privind
goana aceasta turbata:
PANA UNDE?
Voi ajunge?
Cu piatra pamantului toata
legata
de gat?
Incercand -
sa o urc?
S-o ridic?
Si...
cu ce rezultate?
Ce … Scoala?
Inalta?
Sanatatea si frumusetea
cui?
Am consumat-o
neistovit?
Pentru... plata?!
Razboiul nevazut e demult.
Si va fi – totdeauna.
Cat timp
este timp.
De ales.
Fiecare clipa de recules,
fiecare clipa de gand,
fiecare clipa de mers.
Pana cand
nu se scrie niciodata ultimul vers.
|
Jianu Liviu-Florian 5/27/2020 |
Contact: |
|
|
