Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Niccolò Paganini (27 octombrie 1782–27 mai 1840) - „O aventură sinistră”

Peste o jumătate de veac a durat sinistra aventură a sicriului cu rămășițele pământești ale lui Niccolò Paganini. Această istorie neagră, încă suficient de misterioasă, este de-a dreptul incredibilă pentru o minte cât de cât sănătoasă. Să recapitulăm.

În după-amiaza zilei de joi 27 mai 1840, la ora 5.00, Paganini moare în casa Contelui de Cessole din Nisa, în urma unui violent atac de tuse, urmat de hemoptizie. După exact cinci luni urma să împlinească 58 de ani.

Starea din ziua respectivă nu prevestise sfârșitul. La ora prânzului, bolnavul se așezase la masă. E adevărat că de zece zile nu mai scrisese un rând și vorbea în șoaptă. Preotul Caffarelli, în a cărui parohie se afla casa contelui, nu-l putuse spovedi cu câteva zile înainte din cauza acceselor de tuse și a vărsăturilor. Bolnavul îi promisese că-și va scrie spovedania pe o tăbliță de ardezie. Reputația neagră, conform căreia marele violonist și-ar fi vândut sufletul Satanei, ajunsese și la înaltele fețe bisericești, sau la ele în primul rând. Preotul povesti episcopului de Nisa, Galvano Domenico, cum că pe pereții camerei în care stătea Paganini s-ar fi aflat patru tablouri indecente și că bolnavul nu dădea nici un semn de pocăință. Tablourile nu erau altceva decât copii ale unor picturi celebre de la Vatican și Galeria Farnese.
Paganini pe patul de moarte, autor necunoscut
Paganini pe patul de moarte, autor necunoscut

Prin testament, artistul ceruse să fie înmormântat fără pompă și mai ales fără să i se cânte un recviem. Dorea doar o sută de mise celebrate de călugării capucini. Totul părea a decurge normal, în ciuda cortegiului de zvonuri. Mulțimea se îngrămădea la catafalcul din casa contelui, să vadă chipul ușor diabolic, cu nas acvilin și mâinile cu degete lungi, parcă supranaturale, care revoluționaseră tehnica violonistică. Verdictul vine însă rapid: episcopul Galvano refuză să elibereze autorizația de înmormântare, considerând că un eretic ca Paganini nu poate fi înhumat în cimitir.

Recursul la verdictul de erezie, făcut de prietenii muzicianului, este respins, mărturia preotului Cafarelli fiind considerată o dovadă de neclintit. Sicriul este dus în taină în pivnița casei.

Încercarea de a obține autorizația de înmormântare în cimitirul din Genova, orașul natal al lui Paganini, eșuează, în ciuda intenției regelui Carol Albert de a o aproba. Guvernatorul Genovei, Filippo Paolucci, interzice aducerea sicriului la Genova, iar cardinalul Tardini recomandă înmormântarea ereticului în cimitirul protestanților sau în oricare alt cimitir necatolic, în secret.

Este interzisă publicarea în ziarele din Genova a vreunui articol despre Paganini.

După un an și jumătate, fiul muzicianului, Achille, obține o audiență la papa Grigorie al XVI-lea, în urma căreia se hotărăște o nouă anchetă. Între timp sicriul este mutat din pivnița casei la Spitalul din Nisa, apoi la Lazaretul din Villafranca. Nu poate rămâne nici aici: în șuieratul vântului unii spun că aud strigăte de strigoi. Suficient pentru suspiciunea că, odată descoperit, sicriul cu trupul „ereticului” ar fi considerat cauza tuturor nenorocirilor. Așa că este îngropat noaptea lângă zidul unei fabrici de ulei, dar locul se dovedește precar, pământul fiind îmbibat cu reziduuri de la presele de ulei.

De aici încolo detaliile sunt neclare, transformând cumplitul episod în legendă. Posibil ca sicriul să fi fost dus de Contele de Cessole pe insula Saint-Ferréol, lângă Coasta de Azur. Se știe cu exactitate, din certificatul de transport, că în 22 aprilie 1844, barca Maria Magdalena îl aduce în portul Genova. Din certificatul respectiv aflăm că defunctul baron Paganini „a fost îmbălsămat după toate regulile artei”, așezat într-o cutie de zinc închisă ermetic și pusă într-un coșciug de lemn de nuc, la rândul lui pus într-un paralelipiped de lemn alb. Poliția genoveză aprobă transportul sicriului la vila lui Paganini și înmormântarea într-un loc profan.

Cu greu, Achille obține în 1845 aprobarea unei slujbe religioase în Biserica Steccata a Ordinului Cavalerilor Sf. Gheorghe din Parma și apoi reînhumarea în grădina Vilei Gajona. În vila de la Parma, rămășițele pământești ale muzicianului de geniu rămân 20 de ani, până în 1876, când nepotul său, Attila Paganini, fiul lui Achille, obține de la Vatican anularea hotărârii de erezie.

Niccolò Paganini poate fi în sfârșit înmormântat într-un cimitir catolic, la Parma. Aventura neagră pare a se fi încheiat.

În 1893, la insistența violonistului ceh František Ondűièek, Achille Paganini deschide sicriul tatălui său. Chipul defunctului era conservat impecabil, dar din trup nu mai rămăsese decât scheletul…

Și pentru că nu era de ajuns, în 1896 Primăria orașului Parma hotărăște mutarea cimitirului.


Leviathan -




de Costin Tuchilă    5/27/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian