Niccolò Paganini (27 octombrie 178227 mai 1840) - O aventură sinistră
Peste o jumătate de veac a durat sinistra aventură a sicriului cu rămășițele pământești ale lui Niccolò Paganini. Această istorie neagră, încă suficient de misterioasă, este de-a dreptul incredibilă pentru o minte cât de cât sănătoasă. Să recapitulăm.
În după-amiaza zilei de joi 27 mai 1840, la ora 5.00, Paganini moare în casa Contelui de Cessole din Nisa, în urma unui violent atac de tuse, urmat de hemoptizie. După exact cinci luni urma să împlinească 58 de ani.
Starea din ziua respectivă nu prevestise sfârșitul. La ora prânzului, bolnavul se așezase la masă. E adevărat că de zece zile nu mai scrisese un rând și vorbea în șoaptă. Preotul Caffarelli, în a cărui parohie se afla casa contelui, nu-l putuse spovedi cu câteva zile înainte din cauza acceselor de tuse și a vărsăturilor. Bolnavul îi promisese că-și va scrie spovedania pe o tăbliță de ardezie. Reputația neagră, conform căreia marele violonist și-ar fi vândut sufletul Satanei, ajunsese și la înaltele fețe bisericești, sau la ele în primul rând. Preotul povesti episcopului de Nisa, Galvano Domenico, cum că pe pereții camerei în care stătea Paganini s-ar fi aflat patru tablouri indecente și că bolnavul nu dădea nici un semn de pocăință. Tablourile nu erau altceva decât copii ale unor picturi celebre de la Vatican și Galeria Farnese.
Paganini pe patul de moarte, autor necunoscut
Paganini pe patul de moarte, autor necunoscut
Prin testament, artistul ceruse să fie înmormântat fără pompă și mai ales fără să i se cânte un recviem. Dorea doar o sută de mise celebrate de călugării capucini. Totul părea a decurge normal, în ciuda cortegiului de zvonuri. Mulțimea se îngrămădea la catafalcul din casa contelui, să vadă chipul ușor diabolic, cu nas acvilin și mâinile cu degete lungi, parcă supranaturale, care revoluționaseră tehnica violonistică. Verdictul vine însă rapid: episcopul Galvano refuză să elibereze autorizația de înmormântare, considerând că un eretic ca Paganini nu poate fi înhumat în cimitir.
Recursul la verdictul de erezie, făcut de prietenii muzicianului, este respins, mărturia preotului Cafarelli fiind considerată o dovadă de neclintit. Sicriul este dus în taină în pivnița casei.
Încercarea de a obține autorizația de înmormântare în cimitirul din Genova, orașul natal al lui Paganini, eșuează, în ciuda intenției regelui Carol Albert de a o aproba. Guvernatorul Genovei, Filippo Paolucci, interzice aducerea sicriului la Genova, iar cardinalul Tardini recomandă înmormântarea ereticului în cimitirul protestanților sau în oricare alt cimitir necatolic, în secret.
Este interzisă publicarea în ziarele din Genova a vreunui articol despre Paganini.
După un an și jumătate, fiul muzicianului, Achille, obține o audiență la papa Grigorie al XVI-lea, în urma căreia se hotărăște o nouă anchetă. Între timp sicriul este mutat din pivnița casei la Spitalul din Nisa, apoi la Lazaretul din Villafranca. Nu poate rămâne nici aici: în șuieratul vântului unii spun că aud strigăte de strigoi. Suficient pentru suspiciunea că, odată descoperit, sicriul cu trupul ereticului ar fi considerat cauza tuturor nenorocirilor. Așa că este îngropat noaptea lângă zidul unei fabrici de ulei, dar locul se dovedește precar, pământul fiind îmbibat cu reziduuri de la presele de ulei.
De aici încolo detaliile sunt neclare, transformând cumplitul episod în legendă. Posibil ca sicriul să fi fost dus de Contele de Cessole pe insula Saint-Ferréol, lângă Coasta de Azur. Se știe cu exactitate, din certificatul de transport, că în 22 aprilie 1844, barca Maria Magdalena îl aduce în portul Genova. Din certificatul respectiv aflăm că defunctul baron Paganini a fost îmbălsămat după toate regulile artei, așezat într-o cutie de zinc închisă ermetic și pusă într-un coșciug de lemn de nuc, la rândul lui pus într-un paralelipiped de lemn alb. Poliția genoveză aprobă transportul sicriului la vila lui Paganini și înmormântarea într-un loc profan.
Cu greu, Achille obține în 1845 aprobarea unei slujbe religioase în Biserica Steccata a Ordinului Cavalerilor Sf. Gheorghe din Parma și apoi reînhumarea în grădina Vilei Gajona. În vila de la Parma, rămășițele pământești ale muzicianului de geniu rămân 20 de ani, până în 1876, când nepotul său, Attila Paganini, fiul lui Achille, obține de la Vatican anularea hotărârii de erezie.
Niccolò Paganini poate fi în sfârșit înmormântat într-un cimitir catolic, la Parma. Aventura neagră pare a se fi încheiat.
În 1893, la insistența violonistului ceh Frantiek Ondűièek, Achille Paganini deschide sicriul tatălui său. Chipul defunctului era conservat impecabil, dar din trup nu mai rămăsese decât scheletul
Și pentru că nu era de ajuns, în 1896 Primăria orașului Parma hotărăște mutarea cimitirului.
Leviathan -
|
de Costin Tuchilă 5/27/2020 |
Contact: |
|
|
