De vorbă cu omul de teatru George Banu
”Sa te asumi ca fiind contemporanul unei epoci si, totodata, depozitarul unor dorinte impartasite singur”
"
Liliana Popa: Și înainte de 1989 și azi, ca reporter la RADIODIFUZIUNEA ROMÂNĂ, mă întrebam care este condiția actorului, scriitorului, artistului, muzicianului în Români.
Am văzut majoritatea spectacolelor de-a lungul timpului, spectacolele de teatru, de operă, de balet, concertele de pe scena Ateneului din 1978 și până azi.
De aceea este și nu numai pentru mine, o bucurie când reveniți la București....cînd vorbiți despre starea generală a teatrului românesc şi a celui francez, dar şi despre condiţia artistului într-o lume culturală în continuă mişcare, în care ideile circulă cu rapiditate de la un capăt al continentului european la celălalt.
George Banu : Situația omului de teatru depinde de contextul general, dar si de biografia personala.
Ele se asociaza, caci nimeni nu scapa nici impactului pe care il exercita istoria asupra lui, nici determinarilor datorate propriului parcurs uman, intelectual, artistic.
Chiar daca lumea e aceeasi pentru toti, fiecare o resimte nu doar colectiv, ci si individual sau generational. Este ceea ce obsev azi si sunt convins ca acesta-i cel mai lucid context de creatie : sa te asumi ca fiind contemporanul unei epoci si, totodata, depozitarul unor dorinte impartasite singur sau cu colegi de o virsta comuna.
Liliana Popa: Domnule Banu, să începem cu o radiografie de ansamblu. Care sunt diferenţele dintre teatrul românesc şi cel din Franţa, cum vedeți - simțiți teatrul american ?
George Banu : Diferențele nu sunt substanțiale, ca altă dată, căci societățile româna și franceză se aseamănă.
Fără îndoială, structurile diferă, deoarece, în țară, relația între teatrele de stat și cele independente nu s-a extins ca în Franța. Dar, nici aici, nici acolo nu există structuri pure, sterile, totul depinde de oameni într-un context precis, artisti confruntati cu diferite condiții de lucru si de exploatare a spectacolelor. Să nu credem doar în puterea obiectivă a socialului, să avem încredere și să solicităm intervenția originală a individualului ! (nu văd legatura cu teatrul american pe care de altfel îl ignor !)
Liliana Popa: Teatrul românesc deja freamătă, adună alte genuri, demult s-a spart cortina aceea de sticlă și avem acum spectacole ...ca afară ! Unele apreciate, mai ales de către tineri, dar am văzut și spectatori dezamăgiți plecînd de la un Lear pus în scenă la București, spunînd că a fost un De - lear.....
E vorba de percepția unora, de inteigența artistică a făecăruia, e din nou...difernța dintre generații ?
George Banu : Din fericire, apar forme și personalități inedite. Ei se impun sau decepționează, în funcție de operele propuse dar și de adeziunea biografică a unui spectator. El poate fi în acord cu o anumita viziune actuala a teatrului sau prizonier al alteia mai vechi, filozofic și intelectual diferită. E ceea ce resimt când văd la Paris spectacole bazate doar pe deriziune și pe « cancerul ironiei », cum spunea Nichita Stanescu.
Publicul tânăr râde, eu ma întristez și acest dezacord mi se pare indispensabil să-l admit, caăci putem face elogiul unui teatru « generalist » indiferent de timp și vârste. Când eram tânăr, apăram spectacolele lui Manea sau Serban, pe care critici pe care-i consideram vasali ai regimului le detestau și atacau.
Azi mă întreb dacă era vorba doar de o servitude politică și nu și de un impact sincer al timpului asupra relației lor cu scena. Ambele, fără îndoială !
Să nu iubești totul, să alegi și să aperi pornind de la relația cu tine și arta, acesta-i sfatul ce mi-l dau și pe care încerc să-l respect.
|
Liliana Popa 5/24/2020 |
Contact: |
|
|
