Constantin Lecca și tipografia sa
Sintetizând o trăsătură esențială a românilor, de a se informa și a se forma culturalicește, domnitorul Barbu Știrbei scrie, cum ne încredințează N. Iorga, negustorului Hagi C. Pop din Sibiu:
„Mulți de aici au scris pentru gazeturi; au și dat bani și nu le-au mai venit... Că te poftesc pe dumneata, fă un mijloc și trimite gazeturi nemțești de aci din Sibiu: știu că mulți obicinuiau de au gazeturi... plătește dumneata și îmi trimite 2-3 partide de la ghenarie și de aici înainte fă dumneata rânduiala de-mi trimite totdeauna”.
Marea deschidere operată de Revoluția lui Tudor a avut efecte benefice și asupra culturii românești, determinând boierimea, cu posibilități materiale, să-și facă instrucție conform necesităților timpului, racordându-se, prin gazete și alte tipărituri, la cultura occidentală. Glogoveanu, Jianu, Bengescu, Brăiloiu, Știrbei, Bibescu sunt o parte din această categorie socială din Oltenia care manifestă astfel de tendințe întâitoare.
Un centru cultural în care prezența românească este tonifiantă îl constituie Buda; aici exista o tipografie în preajma căreia funcționau ca cenzori personalități de marcă: Samuel Micu, Gh. Șincai, Petru Maior, tripleta de aur a Școlii Ardelene; aici Zaharia Carcalechi scoate revista „Biblioteca Românească”,
în atmosfera căreia s-a format un grup de tineri intelectuali ce aveau, apoi, să-și desfășoare activitatea în Regat: C-tin Lecca la Craiova și București, I. Maiorescu la Cerneți și Craiova, Bojincă la Iași, Carcalechi la București.
De numele pictorului, profesorului, editorului și tipografului Constantin Lecca se leagă înființarea primei tipografii și a primei reviste din Oltenia, în sensul modern al cuvântului, instalată în casele marelui clucer Grigore Otetelișanu din apropierea Școlii Centrale din Craiova.
Provenit dintr-o familie de boieri olteni, stabiliți la Brașov, C. Lecca se naște la 18 decembrie 1810, în orașul de la poalele Tâmpei, aici începându-și școala primară. La 17 ani urmează studiile la Buda, unde devine colaboratorul „Bibliotecii Românești”, apoi la Viena. Vine în Craiova, în 1833, unde-și desfășoară activitatea până la 1848, după care e nevoit, datorită atitudinii sale pașoptiste, să ia calea exilului în orașul natal.
La Craiova, se căsătorește cu Victoria Otetelișanu, bogată și cu trecere la guvern, rudă cu Petrache Poenaru, directorul Eforiei Școalelor. Începându-și laborioasa activitate ca profesor de desen, ca și Wallenstein la București, Lecca face parte din cercul de lectură al colegului său, Ioan Maiorescu. Ce însemna acest cerc, explicația ne-o dă mentorul lui, tatăl celebrului critic, cel care, luând pilda părinteluisău, avea să deschidă la Iași acea societate de renume. „Se strângeau, spune I. Maiorescu, câțiva profesori aleși nu după familie, ci după inima și caracterul moral. Petreceam de minune. Iarna mai ales, în carnaval, ne adunam pe rând unii la alții... spuneam fabule, alteori citeam câte o poezie...apoi făceam pantomime, uneori dintr-o comedie, alteori din tragedii, alteori luam câte un act din câte o bucată de teatru și eram noi între noi actori”. Au editat cărți, au tradus: „Astfel am petrecut noi mai mulți ani, râvneam mult la adunările noastre. Profesorii s-au schimbat mult din ceea ce i-am găsit, când am venit aici și când, afară de Lecca, nu mai citea nimenea cărți”.
Înclinăm să credem că junimismul, ca dimensiune majoră, a culturii române, își are sorgintea aici, în acest cerc literar craiovean.
După circa trei ani de profesorat, beneficiind prin căsătorie de o situație materială, cere Domniei, la 9 septembrie 1837, deschiderea unei tipografii, conștient că, așa cum menționează el în preambul, „înaintarea ce necontenit fac toate lucrările obștești... asigurează și pentru cultura limbii românești o sporire necurmată”. El se simte dator moral „de a contribui pe cât este cu știința la această cultură ori prin lucrări originale sau prin felurimi de traduceri”. Cum „numărul productelor literare crește din zi în zi”, el recomandă invenția lui Gutenberg, „această industrie, prin care asemenea producții ies la lumină, fiind acum aproape a rămânea în domeniu public, slobozit de mărginirile ce i se pusese prin privileghiu exclusiv, va adăoga și mai mult numărul acestor lucrări, înlesnind mijloacele de publicație”. În acest scop, Lecca, „având cunoștință de meșteșugul tipografiii și dorind a întrebuința la această lucrare toată vremea ce-i va rămâne slobodă despre alte îndatoriri ce într-aceeași sferă sunt puse asupră-i face plecata rugăciune, Măriei tale, să i se dea înalta slobozenie a ținea un teasc de tipărire în orașul Craiovii, care, fiind al doilea centru de oblăduire al acelor 5 județe, să va înlesni cu așezarea acestei industrii acolo la felurite trebuințe”.
Pe această întemeiată cerere, domnitorul Ghica dispune, la 27 iulie 1837, să se facă „cuvenita punere la cale”.
Și astfel, dobândind această „înaltă slobozenie”, Lecca își pune toată priceperea și pasiunea în serviciul tipografiei, începând cu 25 octombrie 1837, deoarece la această dată expira monopolul acordat pentru 20 de ani tipografului Caracas, pe care acesta o cumpărase de la I.H. Rădulescu.
În întreprinderea sa, vede lumina tiparului, la 3 octombrie 1838, prima publicație olteană „Mozaicul”, apărută în 52 de numere, săptămânal, până la 25 septembrie 1839. Periodicul, scris (cu excepția unei cuvântări a lui Ioan Maiorescu din ianuarie 1839) în întregime de editor, conține mici istorioare moralizatoare, povestiri literare, diverse lucrări istorice, didactice și științifice, fabule, poezii, traduceri sau adaptări în special din literatura germană, efectuate de Constantin Lecca, precum și literatură originală modestă. „O nouă foaie a literaturii a răsărit pe orizontul României...„Mozaicul ” cel interesant”, nota Gh. Asachi, și în același ton cu el salută apariția periodicului și Ion Heliade Rădulescu. Recomandat de Petrache Poenaru învățătorilor, revista era citită nu numai la Craiova, ci și la București, Iași, Brașov.
Sunt semnalate o serie de cărți ieșite de sub teascurile tipografiei lui Lecca, cărți didactice, traduceri literare efectuate în special de Gr. Pleșoianu (care inaugurează o colecție de cărți pentru tineret) și Gr. Mihăiescu, apărute până în 1847 (cum argumentează N. Bellu). Își propusese să editeze, în 1839, și o revistă istorică „Dacia veche și nouă”, dar din lipsă de prenumeranți, ea a rămas în stadiul de proiect. I. Maiorescu încearcă și el să editeze în tipografia prietenului său „Foaia Olteniei sau Micii Românii” (politică și literară), dar nu a primit încuviințare.
Concepută ca un instrument de instruire și propagandă, tipografia lui Constantin Lecca are meritul de a fi nu numai prima de acest fel din Oltenia, dar și de a avea rol social precumpănitor.
Provenit de la Ion Heliade Rădulescu, trecând pe la Caracas, privilegiul tipografiei ajunge pe mâini destoinice, la polivalentul C. Lecca, pe care-l transmite, prin Samitca și alți tipografi, Instituțiilor de Arte Grafice și Editură „Scrisul Românesc” și „Ramuri”. De la Constantin Lecca la modernele tipografii de azi este un drum în care tradițiile sunt încorporate inovației.
|
Tudor Nedelcea 5/23/2020 |
Contact: |
|
|
