“Toate-s vechi si noua toate”
Putem afirma, fara putinta de tagada, ca “toate-s vechi si noua toate” in zilele acestea cand viata ne pune la incercari nemaintalnite.
Avem totusi acelasi domiciliu, aceiasi prieteni si visam la linistea si confortul unui trai indestulator, dar s-au ivit probleme care ne ingrijoreaza si suntem suficient de responsabili sa le intelegem si sa ne adaptam unor conditii noi.
Respectam cu strictete reguli menite sa ne scape de un dusman feroce pe care ne luptam sa-l indepartam din jurul nostru, al tuturor.
Multe slujbe au disparut sau au fost in alt fel directionate, se lucreaza de acasa, daca e posibil, fara contact direct, fizic cu colegii de munca, cu prietenii, ne distantam obligatoriu unii de altii, purtam masti si manusi daca ne deplasam in caz de nevoie, in lift nu circulam decat cate doua persoane, ne igienizam permanent, cu seriozitate mainile, fata, gura, nasul, ochii, nu atingem obiecte si suprafete din jurul nostru daca nu e cazul etc, si actionam asa ca sa ne protejam pe noi si pe cei de alaturi.
Dar cred ca foarte mult si poate mai greu sunt afectati copiii pe care nu-i mai intalnim ca mai inainte, peste tot, caci s-au inchis parcurile, locurile de joaca pentru ei cu leagane, tobogane, terenuri de tenis, de baschet, pistele pentru biciclete etc.
Cursurile scolare au fost suspendate in toate institutiile de invatamant: gradinite, scoli, licee, scoli post-liceale, universitati si s-a optat pentru un alt fel de scolarizare prin interactiunea dintre cadrele didactice si institutionalizatii de diferite varste, prin folosirea internetului.
Este laudabila si eficienta aceasta situare a oamenilor scolii in prima linie a tuturor celor care lupta impotriva temutului virus la nivelul intregii tari, alaturi de intreaga planeta. Guvernul canadian, cadrele sale sanitare, slujitorii ordinii si corectitudinii aplicarii masurilor luate in acest scop, intreaga populatie actioneaza ferm si eficient zi de zi.
Elevii rezolva teme pe care le trimit profesorilor, discuta si constientizeaza probleme legate de programa de invatamant, cer explicatii, indrumari necesare pregatirii lor etc.
Am aflat ca, singuri, tinerii au parcurs teme cu notiuni noi pe care le pot aplica apoi individual.
Cu mandrie un licean spunea ca si-a insusit corespunzator “viitorul simplu si modul conditional-optativ” la limba franceza, ca a primit de la profesorul de muzica indicatii la cat, ce si cum sa studieze cu instrumentul musical, intrucat face parte din orchestra liceului dar ca, totusi, era mai buna, mai accesibila si mai eficienta munca directa cu profesorul la clasa, in timpul lectiei si la franceza, la fizica sau la muzica si ca ii era dor de colegi, de orele de sport, de intreceri, de competitii, de plimbarile in aer liber.
Si cum experientele prin care am trecut in viata se impletesc cu prezentul, mi-am amintit un episod semnificativ din munca mea de cadru didactic din alta tara, fapt petrecut cu multi ani in urma.
Un parinte imi semnala cu amaraciune, cu obida, situatia legata de rezulatatele la invatatura a fiului sau, aflat in situatie de corigenta la o disciplina scolara. Imi spunea ca, la el la fabrica, seful sau ii dadea ca sarcina de lucru cate piese sa faca in fiecare zi si ca daca nu reusea sa le faca sau daca le gresea era penalizat, adica nu i se da salariul cuvenit pentru ca i se scadea valoarea pieselor nelucrate sau rebutate. Era contrariat cum este stabilit salariul unui profesor, al carui elev a primit consecutiv note proaste, fiul sau, elevul in cauza, afirmand plangand ca nu intelege nimic din ce i se preda la clasa, dar ca nu a avut curaj, fiindu-i rusine, sa-i spuna profesorului acest lucru. El, ca parinte, nu intelegea nimic din materia la care fiul sau drag era in situatia de corigenta.
Si, plin de suparare, recunostea ca si el si sotia au absolvit o scoala profesionala unde nu s-a predat asemenea materie. Si mai spunea ca nu are cum sa-si ajute odrasla, intrucat nici un profesor nu ar putea sa faca, ca si el, o piesa veritabila la strungul pe care stia sa-l manipuleze.
M-a urmarit multa vreme discutia cu tatal indurerat mai ales ca ii cunosteam familia cu cei trei copii bine educati si ingrijiti acasa de cei doi soti care lucrau in ture diferite pentru a-si supraveghea cat mai bine copiii.
Am discutat apoi mai aplicat cu colegii mei despre cazurile multiple in care aportul scolii la formarea in plina dezvoltare a elevilor sa fie mai sustinut si diversificat in raport nu numai cu situatia materiala, sociala a familiei, dar, mai ales, de interesul legat de viata tanarului in viitor.
Lacunele in intelegerea si in aplicarea creatoare a unor cunostinte, priceperi si deprinderi din profilul unui cetatean in formare, sunt poate adevaratele rebuturi, asa cum le considera tatal aflat in suferinta, dar care pot fi adevarate si in zilele noastre.
Si oare intrebari, retorice in mare parte, pe care ni le putem pune firesc acum, nu sunt numai subiective, dar foarte reale si vizeaza si viitorul tinerei generatii?
- Scoala isi pastreaza si isi indeplineste pe deplin rolul sau in momentul de fata?
- Copiii de astazi, tinerii de maine, adulti in devenire, primesc tot ce au dreptul de la viata sau inregistreaza si frustrari majore in profilul lor intelectual si material de maine?
- Pandemia lasa urme adanci in viata noastra prezenta, dar mai ales in cea din zilele si anii viitori?
- Noi suntem doar martori ai realitatii prezente sau suntem direct responsabili de noile conditii in care ne cladim viitorul?
...........................................
Eugenia Pirvoaica, Vancouver
|
Eugenia Pirvoaica 5/21/2020 |
Contact: |
|
|
