De mână cu taica Einstein
Ce frumoși și ce tineri eram,
și ce grabă!
Taica Einstein
nici nu gândea să se nască,
iar noi îi și demonstram
teoria relativității.
Azi
timpul ne-ntrece la maraton,
ne-ntrec copiii,
nepoții,
și noi -
tot mai mici,
tot mai în urmă.
În urmă,
de mână cu taica Einstein,
cu teoria relativității.
Iar înainte -
o eclipsă de soare,
o eclipsă de lună...
Ci doar, disperat, filozoful
se-aruncă în lupta contrariilor:
„Oprește, Doamne, ceasornicul
cu care
ne măsuri destrămarea...”
Tot mai multe și triste...
Tot mai multe și triste, și singure
orfanele
case din satele noastre.
Tot mai departe și mai departe
stăpânii lor:
care - peste ocean,
care - la „Bellu”.
Tot mai multe și triste, și singure
casele noastre de veci
părăsite prin cimitire.
„Aici odihnește robul lui Dumnezeu X”,
citesc pe-o crice enormă de marmură
neagră,
pe care autoru-a uitat să-și indice
anul morții.
„Aici e casa de veci
a senatorului Y”,
stă scris pe fațada de marmură albă
a unei noi cripte.
Și asta în timp ce chiar ieri
întreprinzătorul X
îmi trimise
o carte poștală
de pe Bahamas,
iar domnul senator Y
e bine mersi
în Parlament.
De undeva,
din răzoare,
răzbate duios
cleștarul vocii lui Gheorghe Țopa:
„Veniți acasă, măi copii!”
Și se-nviorează
privirile lungi
ale caselor noastre uitate din sat.
Și se-nseninează
frunțile netede ale crucilor
și noilor case părăsite
din cimitire.
|
Nicolae Mătcaș 5/18/2020 |
Contact: |
|
|
