Dor de vacantă- In Corsica pe urmele lui Napoleon
Itinerar: Florența - Livorno - Bastia - Calvi - Porto - Ajaccio - Corte - Bonifacio - Porto Vecchio - Bavella - Bastia - Livorno - Volterra - San Gimignano - Florența
De o frumusețe aparte, Corsica este o comoară bine ascunsă a Mediteranei, o insulă muntoasă, cu peisaje dramatice, pe alocuri sălbatice. Corsica este una din cele 18 regiuni administrative ale Franței cu o autonomie sporită. Stăpânită de Republica Genoveză din anul 1284, Corsica a fost independentă pentru o scurtă perioadă de timp (1755-1768), după care a fost cedată Franței de către genovezi, în baza unei datorii pe care aceștia o aveau către Franța. Datorită legăturilor istorice între Corsica și peninsula Italiană, Corsica păstrează mult din elementele culturii italiene, iar limba nativă este asemănătoare cu limba Toscană. Cum bine știm, istoria insulei este legată de Napoleon însuși. El s-a nascut în 1769 la Ajaccio, iar casa în care s-a nascut este azi muzeu.
Vineri 24 mai se pleacă din București spre Florența, apoi se va lua vaporul din Livorno către Corsica și vom ajunge la Bastia, în Corsica.
Sunt la aeroport, este ora 17:00 - ghida nu a sosit încă. Așteptăm pe colega mea de cameră, care nu apare. Nici nu este de mirare, căci așa o ploaie nu am mai văzut de mult în oraș.
Eu am venit la aeroport cu troleibuzul 86 până la Piața Romană de unde am luat autobuzul 783. . Când m-am urcat în troleibuz se întunecase bine și începuseră să cadă picături mari, rare, de ploaie. Troleibuzul tocmai pleca din stație și i-am făcut semn șoferului să ne aștepte. Fratele meu nu credea că vom prinde acest troleu, dar șoferul ne-a așteptat. Cu două stații înainte de Piața Romană, a început ploaia, una adevărată. Picături mari și grele cădeau pe acoperișul troleibuzului, ca niște pietre. Speram să fie o ploaie trecătoare, dar nu a fost așa.
Am coborât la Piața Romană și ne-am adăpostit în refugiul stației 15 minute, timp in care geamantanul, deși a stat pe roți, s-a stropit destul de tare, iar cât am fugit vis-à-vis la 783, a luat apă prin fermoar - aveam sa văd asta peste câteva ore, la hotelul din Livorno, scoțând hainele ude din el.
În fugă, călcând fără grijă prin bălți, am traversat strada. Stația este destul de departe de coloane, bălțile erau deja mari, canadiana mea cu glugă nu făcea față, de fapt nu era impermeabilă.
În fine m-am urcat în mașină, fericită. Am stat în picioare tot drumul, dar nu conta. Ploaia torențială nu s-a oprit până ce am ajuns la aeroport. Bălțile erau așa de mari în stații că lumea înota ca să ajungă la mașină. Și eu la coborâre am pățit la fel. În 40 de minute am ajuns la aeroport. Aerul condiționat ce sufla în mașină, făcuse destul de frig, mai ales că aveam hainele ude. Gândul că în două ore eram la Florența, îmi ridica însă moralul.
La îmbarcare în avion, toate bune. Compania Blue Air ne-a dat un avion B737, care a decolat cu 20 min întârziere.
Mi-am tras un pic răsuflarea în avion - aveam locul 14B la fereastră; și iată că am și ajuns la Florența, chiar mai devreme cu 15 minute. De la aeroport, câteva microbuze ne-au transferat la Livorno, la Hotel Max. Între Florența și Livorno sunt cca 93 km.
Hotelul era super civilizat, chiar de lux aș putea spune. Camera de baie în marmură verde, cu sticlă verde, pardoseala de marmoră verde și ea. La italieni era 12 noaptea. Am dormit doar câteva ore, când a sunat ceasul era 5:45. Ne-am spălat și coborât la micul dejun care nu a fost continental, cum ne speriase ghida ci îmbelșugat
doar cafeaua a fost puțină, și nu am avut timp la dispoziție să ne bucurăm de luxul acestui hotel.
Sâmbătă 25 mai. Avem în plan traversarea mării, de la Livorno la Bastia și călătoria cu autocarul din Bastia către Calvi și Ile Rousse unde vom înnopta (135 km)
Situat pe malul mării, orașul Calvi ne încântă cu plajele sale tipice stațiunilor mediteraneene și centrul său istoric. Citadela, simbol a șase secole de prezență genoveză în Corsica, datează din sec al XIII-lea; se spune că în timpul războiului dintre Anglia și Franța, amiralul Nelson și-a pierdut ochiul în asediul acestui oraș.
Pe la ora 8 eram îmbarcați pe feribotul Moby Vincent, direcția Corsica, orașul Bastia. Ce vom face acolo nu se știe. Ghida ne-a cam lăsat de izbeliște, a mers după bilete și a stat o mulțime, așa că atunci când am ajuns noi sus în marea sală de așteptare și zona restaurantelor, după peripeții cu bagajele, locurile pe canapele și fotolii erau ocupate.
Eu și colega mea de cameră am stat pe o banchetă îngustă, lângă geam, unde cam trăgea curentul. O doamnă drăguță, mă invitase să mă așez lângă ea. Era cu soțul ei și s-a dovedit a fi și ei din București, zona Bariera Vergului. Traversarea a durat 4-5 ore. Am mers sus pe punte de câteva ori, ne-am tratat cu american coffee, am băut și câte o bere, am mâncat câte ceva - ce plictiseală! Ce mare este asta? trebuie să mă uit în ghid.
Aflu că este vorba de Marea Liguriei și că vom trece pe lângă Insula Sf. Elena, unde a fost Napoleon exilat un timp.
Așa cum scrie în ghidul excursiei, am ajuns la Bastia, de unde ne-a luat un autocar cu șofer corsican, cu care vom circula în toată Corsica. Șoferul se va dovedi a fi foarte simpatic, glumeț și desigur foarte sigur de el.
Prima mare oprire Calvi. A fost angajată o ghidă locală care a mers cu grupul nostru sus pe munte, la cetate. Eu nu mă simțeam bine încă din Bastia și nu am mers. Am dat o mică tură prin oraș - ce boscheți înfloriți! ce țărm de mare! O mare clădire, hotel Cristof Colomb, sta înfiptă în stâncă privind departe peste ape. Pe mica plajă a hotelului, se joacă patru tineri cu un câine - apa rece - numai fetele au îndrăznit să se scalde și câinele lor.
Desigur se construia în tot orășelul; silueta unei macarale se citea pe cerul albastru. Am stat pe o bancă în părculețul cu copacii stranii cu tulpinile răcucite, cu noduri mari la bază. Eu si porumbeii...ba erau și mierle, le auzeam cântând dulce pe undeva, cântecul lor de seară.
Aerul bun de munte și de mare, soarele dulce - mi-au făcut bine. M-am felicitat că nu am urcat la cetate; m-am odihnit de avioane, mașini și vorbărie. Mi-ar fi trebuit o felie de lămâie sau un mic cogniac.
M-am ales cu pliante luate de la un hotel, din care am aflat câte ceva despre orașul Calvi.
Când grupul s-a întors de la cetate, ne-am suit iar în autocar și am luat direcția Ile Rousse; am înnoptat la hotel Benista, o aglomerație de apartamente într-o curte mare cu piscină și un mare restaurant, situat între dealuri sălbatice. Camera noastră dădea pe o terasă frumoasă. Plantele tropicale erau peste tot - o lume de vis de care ar fi trebuit să ne bucurăm mai mult, dacă nu am fi fost așa de grăbiți, obosiți și cârcotași. Era însă umed, am văzut de cum am reușit să deschidem ușa, unflată și ea de umezeală. Apartamentul avea două camere, una cu un pat dublu și cealaltă cu un pat de o persoană. Frig noaptea, noroc că în dulap erau pături de rezervă și ne-am putut servi.
Duminică 26 mai. Planul zilei: din Ile Rousse mergem spre Ajaccio trecând prin Porto (cca 170 km)
Călătorind pe coasta vestică a insulei, în drum spre Ajaccio vom traversa pasul Marsolino, valea râului Fango, golful Girolata și pasul Col de la Croix. Vom trece și pe coasta golfului Porto care împreună cu Calanche de Piana și golful Girolata sunt pe lista patrimoniului Unesco. Vom avea timp liber pentru masa de prânz, apoi vom porni mai departe și vom admira stâncile Calanches din granit roșu, cu adevarat impresionante. Vom trece pe lângă orașelul Cargese situat la 20 km de golful Porto, cunoscut ca "satul grecesc" deaorece în 1676, o comunitate alcatuită din 600 de cetățeni greci s-a stabilit în acest loc, fugind din calea invaziei turce în Grecia.
Sosire în Ajaccio și cazare la hotel Sun Beach.
Mergem spre Ajaccio, trecem prin Porto. Iată câteva informații din notițele mele.
"Petra Tafunata" - stânci cu gură; la fiecare 10 min trece o rază verde, stânci roșii; forme: un călugăr care se roagă; zona "Calangue" - parc național cu un fel de fiorduri. Libecin este vântul care a modelat acești munți. Mai sunt și altele: Tramontana, Mistral, Sciroco. Anii 1955, 1965 și 2015 au rămas în memoria localnicilor din cauza unor furtuni cu vânt puternic de 160-290 km pe oră. În 1985 temperaturile extreme au fost de -15° C și +42° C.
Ghida a pus muzică locală, polifonică, coruri de bărbați, tristă, dramatică. Șoferului, deși corsican, nu îi place asta. Poate consideră că noi, necunoscând istoria și legendele locului, facem un fel de sacrilegiu pretinzând că ne plac. A mai pus și Herve Villard, Patrick Fiorri.
Rezerva naturală de la Scandola a intrat în patrimoniul Unesco; stâncile roșii de la Calanche de Piana și golful Girolata sunt din porfir.
Valea râului Fango este plină de păduri de stejar, "stejar verde", o specie pitică cu frunza mică - ne-a spus ghida.
Drumul spre Piana a fost foarte aglomerat pe serpentina care părea prea îngustă. Traficul a fost dirijat de doi sergenți așezați la un capăt și altul al gâtuiturii. Aceștia nu și-au concordat informațiile, așa că la un moment dat ne-am gasit față în față cu un microbuz al cărui șofer panicase și nu se mai descurca. Șoferul nostru a coborât și a dat indicații. Când am ajuns la omul de ordine ce dirijase încurcătura, șoferul nostru i-a oferit părerea lui despre felul cum a ajutat
noroc că noi nu înțelegeam limba locală. Deși unele persone din mașină panicaseră, nu a fost nici un moment pericol de accident. Eu fiind la geam pe dreapta, spre valea amețitoare, am observat că până la parapetul de piatră roșie înalt de cca 50 cm, era o distanță de cel putin 40 cm; dacă am fi avut nevoie să ne retragem puțin mai mult, am fi avut unde.
Am ajuns la Porto, mic orășel turistic. Unii s-au plimbat cu vaporașul, plata 40-50 e la fața locului. Eu am ales să mă plimb prin oraș, să fac poze, să admir munții ce se aruncau în mare. Păcat că stătea să plouă și până la urmă a și plouat. Am umblat prin shopuri de amintiri, am stat de vorbă cu câțiva colegi de excursie cățărați pe un zid. Unde te uitai era ceva interesant de remarcat; zidurile din piatră naturală roșcată, trecătorile înguste bune numai pentru măgăruși să urce mărfurile, copacii foarte înalți - la poalele acestui peisaj marea, care se desfășura fericită că scăpase din golf.
Înainte de Porto ne-am oprit la un popas să ne adăpăm și alimentăm un pic. Am cules câteva pietricele de pe marginea drumului - amintiri. Ne-am oprit și la Cargese un pic; lăngă monumentul central am făcut câteva poze. Am înnoptat la Hotel Sun Beach în Ajaccio.
Luni 27 mai. Azi facem un tur pietonal în Ajaccio - orașul imperial, apoi o excursie la Corte (165 km).
Corte este un orășel deosebit de important în istoria insulei, căci a fost capitala Republicii Corsicane create de Pascal Paoli între 1755 și 1769. În prezent oraș universitar, Corte este considerat de mulți corsicani capitala culturală a insulei. Vom vizita orasul Corte într-un trenuleț turistic.
Centrul istoric cu străzi înguste și abrupte este dominat de citadela situată pe un promontoriu stâncos. Excursia la Corte este o ocazie pentru a admira peisajele din interiorul insulei, trecând prin pasul Vizzavona si Venaco.
După amiază ne întoarcem la Ajaccio pentru un tur pietonal al centrului istoric împreună cu ghidul local. Ajaccio este locul de naștere al lui Napoleon Bonaparte și în prezent capitala regiunii sudice a insulei Corsica, precum și sediul guvernului regional corsican.
Golful Ajaccio este fară îndoială unul dintre cele mai frumoase golfuri ale Mediteranei. Centrul istoric își dezvăluie bogațiile pe măsură ce avansăm pe straduțele pitorești unde vestigiile istorice stau alături de clădiri moderne, iar memoria lui Napoleon este cinstită la tot pasul: - grota lui Napoleon - statuia lui Napoleon și a fraților săi - statuia lui Napoleon ca împarat roman - Fântâna celor patru lei - casa Bonaparte.
Aseară am ieșit la o mică plimbare cu colega mea de cameră prin împrejurimile hotelului. Ne-a prins ploaia, dar nu ne-a păsat. Aveam în dreapta marea liniștită, doar un pic ridată, gri si nemărginită, cu un vapor ancorat în larg. În stânga
era o altă poveste. Cavouri ne-au însoțit o bună bucată de drum - aceasta era o parte dintr-un cimitir parțial desfințat.
În sfârșit am luat-o pe o stradelă cam îndoielnică. Am găsit imediat alimentara căutată și ne-am aprovizionat un pic. Întoarse în cameră, am avut o masă regală, scăldată chiar de vin. Noaptea a plouat și zgomotul ploii pe balustradei balconului, nu m-a lăsat să mă odihnesc.
Dimineața, după micul dejun, am pornit către centrul orașului Ajaccio, de unde urma să facem excursia către Corte și să luăm pe ghida locală Josephine, care să ne povestească despre Corte. Drumul pe serpentine, prin pădure, a fost frumos, chiar dacă continua să plouă. Eram la
Sinaia parcă. Am aflat despre animalele locale (urși și lupi nu există pe insulă), despre un specimen de porc sălbatic și câinele Cursinu, un specimen tigrat, folosit de ciobani. Corsica are o industrie majoră a lânii și cărnii de oaie. Calea ne-au tăiat-o adesea, mici familii de porci domestici care ziua merg la pădure, iar seara se întorc acasă să doarmă la coteț. Pentru transportul mărfurilor, localnicii folosesc măgarii, foarte agili și puternici. Muflonul și cerbul - sunt alte animale ce locuiesc în pădurile corsicane.
La Corte am mers pe străduțe înguste și întortocheate, pe unde trenulețul nostru se descurca de minune. Ploaia se întețise și curgea de pe acoperiș adesea pe capișoanele noastre. Ne înghesuiserăm în câteva vagonașe, eu am nimerit între două vorbărețe ce mă împiedicau să aud ghida ce ne povestea istoria acestui oraș, strâns legat de istoria dezvoltării Corsicii, căci a fost capitală a liberei Corsici (1755-1769), proclamată de Pascal Paoli.
Pe drum ne-am oprit la un popas și am mâncat. În restaurant cârnații și șuncile stăteau agățati de grinzi, pe sus . Afară, era după ploaie, și deși nu ieșise sorele, era plăcut, cam răcoare, dar aer bun de munte. Nu departe de popasul acesta, erau stive de lemne tăiate cam de 3 feet fiecare. Un drum ascuns, ducea în vale, către niște cuști cu căini - am aflat că erau câini de vânătoare.
În zare străjuiau mândre câteva culmi muntoase. Ne-am plimbat în mici grupuri, ne-am făcut poze pentru a imortaliza acest moment de basm.
Când ne-am întors în Ajaccio, am constatat că muzeul Casa Napoleon este închis lunea, ne-am mai plimbat prin oraș, am zăbovit în Piața centrală Foch, piața Diamant - unde trona statuia lui Npoleon și a patru dintre frații lui. Am parcurs străduțe interesante, am zăbovit în Place des Palmiers unde tronează Napoleon în chip de împărat roman, am vizitat catedrala din Ajaccio unde a fost botezat Napoleon, muzeul și Palazzo Fesch și am luat drumul către casă.
Compania care ne-a închiriat autocarul, ne-a oferit un bonus: vizita insulelor Sanghinaires, nu departe de hotelul nostru, la cca 15 km din centrul orașului Ajaccio, pe D111. Deși timpul nu ne-a permis să mergem până la farul ce datează din 1870 și să asistăm la fantasticul apus de soare, ne-am plimbat pe malul mării, bucurându-ne de aer și libertate.
În 1863 Alphonse Daudet a vizitat această insulă și a scris despre sejourul său în Letters from my mill.
De la hotel am mers iar la aceeași alimentară ținută de un marocan care de acum ne cunoștea și am făcut cumpărături cu colega mea de cameră.
Marți 28 mai. Ajaccio - Bonifacio - Porto Vecchio (160 km)
Mic dejun. Plecare spre Bonifacio, trecând pe lângă orașele Olmeto și Propriano, prin pasul Roccapina unde putem admira stânca de granit roz în formă de leu și turnul genovez. Sosire in Bonifacio, cel mai sudic oraș corsican. Centrul istoric al orașului este situat la înălțime față de restul orașului și înconjurat de fortificații. Odată un port sigur pentru vasele de război, Bonifacio oferă azi adăpost iahturilor luxoase.
Vom vizita centrul istoric abordând trenulețul turistic. Urmează o plimbare cu barca pe lângă coastă pentru a admira și de pe mare orașul. Timp liber pentru prânz.
Continuăm călătoria spre orașul Porto Vecchio, stațiune turistică cu plaje frumoase dar și cu un pitoresc centru istoric. După o scurta oprire în Porto Vecchio, ne vom caza la hotelul Kilina.
Dimineața am pornit către Bonifacio, cel mai sudic punct al insulei, oraș vechi care a fost totdeauna motiv de dispută între Genoa și Piza, mai târziu între Genoa și regatul Aragon. Reprezentative sunt cetatea sa, situată pe platou la 80-100 m deasupra mării și faleza de granit. De sus din cetate se poate zări, într-o zi senină, Sardinia, aflată la cca 14 km distanță.
Limba traditională a locuitorilor din Bonifacio nu este toscana, ca în întreaga Corsică, ci un dialect ligur, fondată fiind de ducii de Toscana. Bonifacio a devenit foarte devreme (în 1195), o colonie a Republicii Genoa, repopulată cu familii genoveze care s-au aliat cu alte familii originare din Liguria. Dialectul de Bonifacio, apropiat de acela de Carloforte în Sardinia și cel din Monaco, este pe cale de dispariție.
După o plăcută plimbare prin cetate cu ghida Lavinia, care pe lângă legende corsicane ne-a povestit și episoade din viața ei tumultoasă, am fost lăsați "de voie". Totul era de basm, romantic, dacă din când în când nu ne-am fi amintit că aici locuiesc oameni care nu sunt turiști ca noi, că își câștigă cum pot pâinea de pe masă.
În 45 minute am ajuns la Porto Vechio și am și trecut de el, cazarea noastră fiind în campingul Kilina, la 6 km de oraș, într-o pădure de pini și arbori de plută. Căsuțe separate compuse din doua camere și o baie fiecare, totul văruit alb afară de baie, vopsită gris - o culoare tristă, neîmbietoare, ne așteptau.
Am găsit furnici la ușă dimineața, păianjeni și alte insecte de pădure ce se căzneau să intre la noi căci se smțeau acasă. Dar ceeace aduce o notă particulară acestui camping, sunt operele de artă ce le găsești la tot pasul în acest parc-pădure ce se întinde pe cca 5 ha. Sculpturi din lemn, umbrele măiestrite din fibre naturale, bănci din piatră și largi podețe de lemn ce ușurează trecerea peste pânzele de apă ale bazinelor.
Miercuri 29 mai. Porto Vecchio - Bavelea - Bastia (210 km)
Azi vom pleca spre nordul insulei, calatorind pe coasta de est, încheind turul Corsicii. In drum spre Bastia vom traversa trecătoarea Bavella cu faimoasele stânci "Acele de la Bavella". Vom traversa pădurea Ospedale și zona Zonza. Drumul ne va purta prin localități litorale pitorești precum Solenzara, Ghisonaccia și Aleria. Sosire in Bastia și cazare la hotel Corshotel.
Am plecat de la Kilina pe la ora 9. La lumina zilei am remarcat chiar la ușă, copaci de plută jalnici, jupuiți până la cca 1,6 m înălțime.
Am vizitat Porto Vecchio. Cetatea este situată sus pe deal, destul de abrupt urcușul și de două ori am nimerit în curte la oameni. În oraș sunt două biserici reprezentative: St. Jean și St. Roch. Acest sfânt este al pescarilor și al tămăduirii de friguri. Este reprezentat cu câinele său la picior. În centrul cetății, care este plină de butici destul de interesante, era să-mi cumpăr un T-shirt cu Steve McQueen, dar costa 70 e. Pe deal la urcare, am descoperit un restaurant al cadânelor cu o grădină numită "Les Jardins de la Paresse" - în care nu am mai avut timp să intrăm și să gustăm vreo dulce băutură locală.
În vale ne aștepta fermecătorul port cu câteva ambarcațiuni cu pânze. Am luat drumul către Bavella, unde unii dintre noi voiau să salute pe Fecioara Maria, în sanctuarul ei. Am făcut un ocol pe la Ospedale - lacul de acumulare și Zonza. Splendidele stânci roșii, rupte, păreau mai curând tăiate cu cuțitul
Ca peste tot în Corsica și aici, "moutarzii" veneau și plecau în grupuri mai mici sau mai mari. Motociclete lor bâzâiau, pufneau și scoteau aburi, niște cai nărăvași. Am furat câteva poze minunatelor mașini și oamenilor ce le conduceau, care adesea erau uriași. Am surprins un BMW și o Honda - Africa Twin.
Uneori motocicliștii erau însoțiți și de femeile lor, cu motocicletele lor proprii. În restaurant la Bavella, am întâlnit din nou, doua din aceste cupluri.
Desi era frig și începuse să plouă, ne-am plimbat în sus și în jos pe serpentina ce tăia pădurea, până ce înfrigurate bine, am intrat la restaurant. Un meniu scump, dar porțiile de mâncare erau mari. O tocană, o ciorbă, cârnați, bere, înghețată - am mâncat "ca acasă". A fost un vis, nu-mi aduc aminte cu exactitate mare lucru. Am câteva poze mișcate, făcute de colega mea cu aparatul meu. Mai târziu am primit de la ea poze făcute cu telefonul ei, mult mai bune, numai că eu, neștiind că eram pozată, ba aveam ochii închiși, ba ochelarii îmi luceau în lumină.
Joi 30 mai. Turul orașului Bastia. Traversarea către Europa: Bastia - Livorno.
Bastia - oraș al artelor și al istoriei, este principalul port de intrare pe insulă, cât și capitala regiunii nordice a insulei. Orasul vechi se extinde catre port, dominat de citadelă și orașul înalt numit și Terra Nova. Spre nord, Terra Vecchia se intinde de-a lungul pietii Saint Nicolas unde poți urmări vasele care ies și intră in port.
În ciuda dezvoltării sale, Bastia ramâne un oraș al contrastelor cu un caracter exuberant, dar in același timp intim. Vom vizita în turul de oras portul vechi, piața St. Nicolas și bisericile St. Croix și St. Marie. Mai târziu, pe la 2:30 pm, vom fi transferați la port pentru a ne îmbarca pe feribot. Vom lua drumul pe apă spre Livorno, unde vom sosi la ora 18:30. Transferul între port Livorno și hotel se va face cu microbuze de 7 persoane. Cazare la hotel Max.
Cetatea fortăreață din Bastia a fost construită de genovezi. În secolele XVI și XVII, călugării franciscani s-au instalat în Pieve de Orto. La începutul secolului al XVIII-lea, s-au făcut multe îmbunătățiri în cartierul Punta și s-au deschis multe magazine. Bastia și întreaga insulă au intrat sub dominația militară franceză la 8 mai 1769.
În 1794, în timpul unui război cu Franța Revoluționară, trupe britanice conduse de amiralul Nelson și locotenentul general David Dundas, au capturat Bastia pentru scurt timp. În 1848 Bastia se extinde, luând 44 ha de la Ville-di-Pietrabugno.
Bastia a suferit pagube mari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ocupația fascistă italiană a devastat orașul. Cu toate acestea, Corsica a fost primul departament eliberat pe 4 octombrie 1943 datorită rezistenței din Corsica (misiunea secretă Pearl Harbour trimisă de serviciile secrete ale apărării militare stabilite în Algeria).
Comandoul misiunii secrete Pearl Harbour a fost depus, în noaptea de 13-14 decembrie 1942 de către submarinul Casabianca, în Golful Topiti. După organizarea unei rețele în această regiune (Piana), s-a organizat o a doua rețea la Corte, condusă local de Pascal Valentini, apoi s-a alăturat Bastiei pentru a treia rețea din regiunea Bastia și Cap Corse.
Mișcarea a fost organizată în jurul lui Hyacinthe de Montera, la casa cu numarul 35, pe Bd. Paoli. Laurent Preziosi participase deja la primele întâlniri din 1941 înainte de a se întoarce în Algeria, unde a fost recrutat pentru misiune. Mișcarea s-a organizat apoi în cadrul Frontului Național. Specialist în transmisiuni radio, Pierre Griffi a fost din păcate arestat în Ajaccio, torturat și împușcat în Bastia, fără a fi trădat mișcarea, la 18 August 1943. O placă comemorativă a fost atașată desupra intrării casei de la nr 35, Bd. Paoli.
Astăzi orașul Bastia este format din Citadelă (numită și Terra Nova), Palatul Guvernatorilor, Portul Vechi, cu cartierul înconjurător și Piața Sf. Nicolae, precum și toate clădirile de-a lungul bulevardului Paoli (strada comercială a orașului care se întinde de la tribunal la Avenue Maréchal Sebastiani).
Trei monumente sunt amplasate în Piața Sf. Nicolae: monumentul eroilor - statuie de bronz reprezentând o mamă corsicană care și-a oferit ultimul, cel de al treilea fiu, Patriei; statuia lui Napoleon reprezentat ca împărat roman (monument al sculptorului Lorenzo Bartolini) și un chioșc pentru fanfara locală. În apropiere se află și turnul restaurat al submarinului Casabianca.
Piața Sf. Nicolae are o lungime de 280 m și o lățime de 80 m. Piața datează din secolul al XVIII-lea, când noile autorități franceze amenajază o promenadă pe malul mării. I s-a dat numele Place Narbonne, în onoarea Contelui de Narbonne, general francez trimis pe insulă de Ludovic al XV-lea. În timpul Revoluției, piața este redenumită Champ de Mars, deoarece aici se desfășurau manevre militare. În 1816 este numită Place de Rivière în onoarea marchizului Charles de Rivière, guvernatorul Corsicii sub Restaurare. În timpul Monarhiei din iulie (1830-1848), piața devine Place Louis-Philippe în onoarea regelui Franței.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, piața a fost lărgită prin umplerea golfului Fango cu materialul excavat din săpăturile tunelului feroviar. În 1900, lucrările de terasament au fost finalizate.
În 1907, 50 de palmieri Phoenix Canariensis au fost plantați, provenind de la pepiniera Gulf-Juan. În același an este comandat pentru fanfara militară, un chioșc din fontă, la turnătoria Guillot-Pelletier din Orleans, care va fi inaugurat în 1908.
Vineri 31 mai. Livorno - Volterra - San Gimignano - Florența (165 km). Zbor Florența-București.
Mic dejun. Ne aflăm în Toscana și avem la dispoziție aproape o zi în care vom vizita două dintre orașele forticate din Toscana: Volterra si San Gimignano.
Volterra, pe numele său vechi, etrusc, Velathri, este un oras medieval fermecator, unul dintre cele 12 orașe ale confederației etrusce. Mai târziu, orașul Volterra a căzut sub dominația romană și a trecut la Marele Ducat al Toscanei.
Volterra este cunoscută pentru planul său urban neobijnuit care amintește originile etrusce. Vom face o plimbare prin centrul istoric al orașului dupa care ne vom îndrepta spre San Gimignano. Orășelul medieval forticat San Gimignano evocă Toscana medievală mai bine decât oricare altul, fiind renumit pentru cele 13 turnuri construite de nobilii rivali în sec al XIII-lea. După o oprire în San Gimignano, ne vom îndrepta spre Florența pentru îmbarcare către București. Decolare la ora 21:30. Sosire în București la ora 00:35.
După o noapte calmă la hotelul Max, binecunoscut de noi pentru eleganța camerelor și micul dejun deosebit ce ni s-a servit cu o săptămână în urmă, ne-am îmbarcat pe un autocar cu un nou șofer. Pe corsican îl lăsasem pe insulă. Am urcat pe drumuri șerpuite și înguste, undeva în Toscana, pe lângă Siena. Am ajuns la Voltera, orășel-cetate, așezat pe un promontoriu de unde se văd la poale, câmpuri întinse cu diferite culturi, în principal viță de vie. Ca orice oraș medieval ce se respectă, Voltera are o piață centrală, un palat al primăriei și alte câteva clădiri de importanță civică. Dar ce face din acest orășel un important loc arheologic, sunt ruinele etrusce, amfiteatrul roman și parcul cu castelul fortificat și morminte vechi de mii de ani. Ne-am plimbat în acest minunat parc, ne-am dat cu părerea ce sunt boscheții în floare, am stat pe bănci - într-un cuvânt ne-am bucurat de natură, de prospețimea aerului, de verdeață. Desigur am intrat și prin câteva magazine cu bijuterii și obiecte artizanale din sticlă.
Când a sunat îmbarcarea, am fost cu toții gata să luăm drumul către San Gimignano. Și în acest orășel am mers în Piața Centrală unde ghida ne-a spus câteva cuvinte despre oraș, apoi am intrat într-o biserică, după care ne-am răspândit ca potârnichile prin oraș. Desigur magazinele artizanale ne-au atras, în special cele cu obiecte de piele. Cele mai variate modele, culori și forme de genți, serviete, portofele - din piele și la prețuri interesante. Cu 40 e cumpărai o geantă de un design elegant și în culoarea preferată. Nu, nu m-am lăsat ispitită și am regretat mai târziu, văzând prețurile din Berlin, Paris și chiar București.
Mâncasem ceva în oraș, așa că ne-am îndreptat către aeroportul din Florența, unde am avut de așteptat destul de mult.
A fost cea mai interesantă decolare: orașul Florența văzut noaptea, pitulat pe dealuri, întins pe fluviul Arno, luminițe-luminițe pâlpâind în noapte
Dar la București ne aștepta o altă istorie.
Sâmbătă 1 iunie. București. Am venit noaptea din excursie; ploua. Am luat un taxi obținut cu greu prin comandă, de la o mașină-distribuitor din aeroport.
Noapte de poveste, străzile luceau sub torentele de apă ce se revărsau din cerul ce își deschisese porțile. Tot așa a fost și cu o săptămană în urmă când am plecat spre Corsica, sau poate că nu am plecat de loc.
Arh. Mariana Popa,
Toronto,
|
Mariana Popa 5/17/2020 |
Contact: |
|
|
