Cine sunt eu ?
Cine sunt eu și unde merg orbește?
De ce trăiesc? Pentru a cui lucrare?
Un vălmășag de gânduri pieritoare
Îmi sfârtecă ființa, mă rănește.
Mănânc și beau atât cât sunt în stare,
Mă reproduc când pofta mă lovește.
Un vaiet lung sub frunte se pornește,
Suit din golul clipei trecătoare.
Am sfărâmat șase peceți în mine,
Cum într-un veac Ioan a pomenit.
A șaptea încă drumul mi-l aține.
Când va pieri, chiar totul e sfârșitit.
Față în față stau cu propriul sine
Și mă întreb: sunt TREAZ, sunt FERICIT?
VINO, FRUMOASO!
Vino, frumoaso, leapădă-ți veșmântul
Ce peste noapte ți-a trudit făptura,
Căci au trecut și ploi și ierni de-a dura
Și printre ierburi crude trece vântul!
Deschide ochii negri cum e mura!
În taina brumei asfințind pământul,
Prin clipa frunzei ce-și înalță cântul
Se-avântă mierle-n slăvi, răbdând arsura.
Privește rodul viilor mustinde
Și caută-mă-n vrejul șerpuit.
Pe pântec jarul zilei ți se prinde
Și îți sărută fructul pârguit.
Sub frunte umbra toamnei se întinde.
Aleargă-n noi un cerb spre asfințit.
|
Adrian Munteanu 5/17/2020 |
Contact: |
|
|
