Lumea pe dos-
Lumea asta e pe dos,
Toate merg cu capun jos (Ion Creanga)
Rastignirea pe dos
Este bine stiut, desi fara a se cauta motivul, ca Sf. Petru a suferit martiriul la Roma, fiind rastignit cu capul in jos, deci pe dos fata de Hristos. Pentru rubrica noastra, Lumea pe dos, e interesant sa adancim acest sacru eveniment, mai ales ca ne aflam in preajma Sf. Paste.
Toate riturile Bisericii, direct sau indirect, tainuiesc marele mister al rastignirii si invierii Domnului nostru Iisus Hristos. Asa de pilda, ungerea celui care se botează oglindește numele lui Hristos, Unsul, și amintește ungerea lui când a fost îngropat, căci botezul este o moarte și o înviere: Așadar, prin botez ne-am îngropat cu El în moarte pentru ca, așa cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot astfel și noi să umblăm întru înnoirea vieții (Rm 6:4). Preotul afundă apoi pe catehumen în apă, de trei ori, rostind formula sfințitoare: Botează-se
; cele trei afundări sunt semnul Sf. Treimi, închipuie moartea, îngroparea și învierea prin Hristos, și amintesc de cele trei zile petrecute de Iisus în mormânt, cristelnița și apa botezului fiind mormântul celui botezat, care, renăscut, îmbracă haina albă a unei noi vieți (apa botezului, spune Cabasilas, distruge o viață și produce o alta).
Totodata, fără a intra în detalii, subliniem doar că întreaga Liturghie reprezintă un splendid ritual ce reface pas cu pas toate momentele mai importante ale vieții, jertfei și învierii lui Hristos, ceea ce-i conferă, ca în cazul atâtor altor rituri, puterea de a aboli într-un fel timpul, oferind credincioșilor posibilitatea de a participa efectiv la jertfa lui Hristos și la Cina cea de taină, de a fi contemporani cu El, pătimind astfel o renaștere, o renovare (nu numai simbolică) pe care fiecare o dobândește eficient prin transmisiune regulată, dar o actualizează în funcție de propria-i ignoranță și de lucrarea interioară. Este important de subliniat această funcție a riturilor (bine pusă în evidență de Sf. Liturghie) prin care participanții sunt proiectați în lumea arhetipală, dincolo de spațiu și timp.
Dar, interesant, Rastignirea contine si o noima legata de lumea pe dos, noima ce dorim sa o mentionam acum, in prag de Paste. %n Povestea lui Harap Alb se afirma: Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capun jos, iar Ochila vede copacii cu vârful în jos, vitele cu picioarele în sus, ceea ce sugereaza ca Ochila e în pozitie inversata fata de lume, adica este în pozitie dreapta din punct de vedere divin. În diverse traditii acest simbolism al pozitiei inversate este transferat arborelui, cum apare la Dante, de pilda. Se poate arata ca, la arborele inversat, radacinile reprezinta Dumnezeu, iar ramurile lumea, dar alaturi de aceasta semnificatie exista si altele legate de sensul invers al analogiei. Aceasta analogie inversa se remarca si la Dante, cei doi arbori inversati din cercul lacomilor, aparând drepti în vârful muntelui Purgatoriului. Paradisul terestru (vârful muntelui) desi apartine lumii, este de fapt dincolo de ea, reprezentând o discontinuitate; Paradisul terestru este vârful fiintei contingente, el fiind suprafata apelor, planul de reflexie în care ce este sus se reflecta invers în cele de jos. Deci, atâta vreme cât suntem în lume, arborii Paradisului sunt vazuti inversati, iar când trecem dincolo de lume, ei apar drepti.
Caderea omului în lume este una cu capul în jos (e de remarcat ca nasterea fizica se produce similar, cu capul înainte, de fapt în jos, spre lume), deci el ramâne inversat atâta timp cât traieste în domeniul individual; a mânca din Arborele binelui si raului înseamna o cadere cu capul în jos, si numai prin realizare spirituala, prin rectificare omul redobândeste statura dreapta, tintind spre înaltimi, spre ceruri. O buna ilustrare este oferita de scrierea apocrifa Faptele lui Petru, în care Sf. Petru îsi justifica dorinta de a fi rastignit cu capul în jos, deoarece spune el primul om a cazut cu capul în jos si de atunci toate pe pamânt sunt cu susul în jos, fiind nevoie de o rectificare, mai bine zis de o integrare în Unu pentru a pune capat lumii pe dos. Într-o alta versiune (Pseudo-Marcellus), din sec. IX, Sf. Petru declara: Iisus Hristos a venit jos pe pamânt din ceruri, a fost rastignit pe pamânt cu crucea stând dreapta, si acum el m-a chemat pe mine, de pe pamânt în ceruri. De aceea, crucea mea trebuie sa fie o cruce inversata, ca pasii mei sa se îndrepte spre ceruri. Nu sunt demn sa fiu rastignit ca Domnul meu
In traditia hindusa se vorbeste despre un arbore cosmic si unul supra-cosmic, care pot fi considerati ca având trunchiul comun si reprezentând o esenta si doua naturi în Brahma. Michel Vâlsan considera ca crucea prezinta un simbolism similar, ramura orizontala desemnând natura umana a lui Hristos, iar cea verticala natura divina. El se bazeaza pe Faptele lui Petru, pe care le considera de mare interes simbolic, si unde Sf. Petru indica partea transversala a crucii ca natura umana, cea verticala ca natura divina si cuiul ce le leaga ca inversarea (returnarea) si transformarea spirituala a omului. Raportul dintre cele doua naturi s-a schimbat odata cu descendenta ciclica. La început, în Adamul Primordial, natura umana pura reflecta natura divina; apoi, odata cu caderea, a avut loc o inversare, si pentru restaurarea starii primordiale este nevoie de o rectificare. De aceea spune Sf. Petru ca primul om, din rasa caruia eu îi sunt chip, precipitat cu capul în jos, arata o natura diferita de aceea care era altadata; si tot de aceea a cerut sa fie rastignit cu capul în jos, fata de Hristos, pentru a ilustra pacatele lumii. În acest sens, arata Vâlsan, putem considera ca Hristos, în pozitie dreapta, reprezinta natura divina, iar Sf. Petru, în pozitie inversata, desemneaza natura umana, ambele unite în semnul crucii.
Hristos a inviat!
|
Mircea Tamas 4/23/2005 |
Contact: |
|
|
