Aforisme de Lucian Blaga
Viața ne învață să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare a ființei.
Viața o plimbare spre somn.
Vieții nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viața toată.
Faptul că orice viață de pe pământ se termină prin moarte, nu dovedește că moartea este scopul vieții.
Viața respiră oxigen talentul, libertate.
Poți iubi așa de mult viața, încât să-ți devină insuportabilă.
Păcatul e permanent
ca viața. El rămâne același, dar are anotimpuri și vârste: primăvara, vara, toamna, iarna.
După ce descoperim că viața n-are nici un înțeles, nu ne rămâne altceva de făcut decât
să-i dăm un înțeles!
Ținem la viață ca la o femeie iubită: pe zi ce trece, îi descoperim tot mai multe scăderi și, totuși, nu ne putem despărți de ea
Veacul nostru are profeți care vorbesc despre viață cu entuziasmul unor bolnavi. Puterea ce pulsează în opera lor nu seamănă cu vigoarea omului sănătos, ci cu forța nebunului delirant.
Există două realități a căror imensă zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria.
Închideți o plantă la întuneric și veți vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viața omenească nu produce și ea astfel de monstruozități în tendința sa spre lumină?
Suferințele noastre își pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu și invers. De aici subtonul de melancolie al întregii noastre vieți.
Multe situații în viață, dacă le-am rezolva numai cu logica, am lucra tocmai așa cum ne-ar învăța și diavolul să lucrăm.
Nimic nu e așa de tare ca trecutul, pe acela nimeni si nimic nu-l poate schimba.
A filosofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace super-mature la întrebări pe care și le pun copii.
Realitatea e ruina unui basm.
Amintirea e o seră a fericirilor trecute.
Valul este dorul mării de a săruta țărmul.
Limba este întâiul mare poem al unui popor.
Matematicianul este îmblânzitorul ce a domesticit infinitul.
Poetul. Un donator de sânge la spitalul cuvintelor.
De unde-și are raiul lumina? Știu: îl luminează iadul cu flăcările lui!
Orice religie instituțională socotește pe Dumnezeu ca pe un complice al ei.
E cert, orice am gândi și cu oricâtă amărăciune despre cer și pământ, despre condiția umană, despre clipă și fatum, inima cu bătăile ei aplaudă existența.
Un copil m-a întrebat: Oare viermii care ne mănâncă în mormânt fac și ei mătase?. După o oarecare ezitare am răspuns: Depinde!
Cele mai mari prostii nu le spun proștii, ci capetele mijlocii, care vânează după originalitate
Înclinarea noastră de a crede în destin este întărită de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignorați de restul Universului.
Unele spirite foarte adânci sunt atât de clare încât apar, ca fundul unui lac limpede, mai puțin adânci decât sunt
Întâlnirile. Întâlnirea ta cu cineva pe stradă este o întâlnire cu un spirit. Și totuși acest lucru nu te înspăimântă.
Idealismul diavolului. Diavolul cumpără suflete. Este în această îndeletnicire a lui o evidentă rămășiță de idealism.
Fidelitate echivocă. O femeie care este fidelă soțului ei numai dintr-un simțământ de fidelitate față de sine însăși îi este de fapt infidelă.
Despre iubire. Când fiecare celulă din noi devine o inimă, atunci suntem bolnavi. Dar numai iubirea ne încearcă în acest chip.
Kierkegaard. Don Quijote al religiei.
Îndată ce faci Satanei concesiunea de-a discuta cu el, poți fi sigur că te bate în dialectică și te convinge
Fabula câinelui. Un câine, voind să evadeze din arșița și lumina soarelui, încearcă să se culce în propria sa umbră.
Iubirea este al doilea surâs al tragediei noastre. Sau poate că totuși întâiul.
Numai creația răscumpără toate suferințele.
Veșnicia s-a născut la sat.
Ce este cuvântul, orice cuvânt. Nimic decât o rană a tăcerii.
|
Grupaj realizat de Pușa Roth 5/11/2020 |
Contact: |
|
|
