Faites vos jeux.
Bine, am înțeles. Suntem în stare de război și ne războim cu un inamic invizibil, Coronavirusul. Un război de care nu încetează să ne aducă aminte, pentru a ne convinge, nici comunicatele oficiale, nici ordonanțele, nici luările de poziție ale specialiștilor momentului, nici canalele de televiziune cu trompetistele de la microfoane și din teren, nici organismele internaționale mai organice decât oricând, nici poliția călare sau poliția pâș-pâș-te-am prins.
Pe lângă acest dușman care nu omoară decât dacă se asociază cu o altă boală de care nenorocitul pacient se face vinovat, cam câți morți o provoca panica indusă sistematic prin toate canalele de comunicație? Cam câți morți o provoca izolarea la care sunt supuși oamenii? Apropo, știți care este cea mai grea pedeapsă care se poate da în închisoare recalcitranților? Ei, bine, exact izolarea. E luat pedepsitul din comunitatea celorlalți deținuți și băgat singur într-o încăpere separată. Aici, cu timpul, se depersonalizează. Deruta, teama, nesiguranța, lipsa reperelor, îl transformă într-o legumă fără voință, fără dorință de a mai rezista. Prelungită, starea de izolare atrofiază inclusiv sistemul imunitar, consemnatul putând ajunge la deces din ”cauze necunoscute”, dacă între timp nu s-a sinucis. De aceea pedepsele cu izolarea aplicate în închisori nu pot depăși, prin regulament, anumite perioade de timp.
Dar acest Coronavirus, inamic invizibil, nu e singurul care ne atacă, ba se dovedește după cum am văzut a fi un prăpădit dacă nu ar avea parte de un aliat de nădejde. În afară de el și de bolile lui aliate, mai avem însă un inamic teribil la care niciodată nu ne-am gândit, oricât de multă imaginație am fi avut. Un inamic de care nu ne putem ascunde, de care nu putem fugi, de care nu ne putem apăra, pentru că acest inamic perfid și insidios suntem chiar noi. Pare stupid, de necrezut. Așa și este. Nu ne vine a crede nici acum când vedem cu ochii noștri cum ne arestăm unul pe altul, cum ne dăm copiii afară din grădinițe sau școli și îi încuiem acasă, cum ne închidem locurile de muncă și ne trimitem în șomaj, cum ne arătăm cu degetul unul pe altul și ne învinuim de bătrânețe și inutilitate sau de tinerețe, cinism și prostie, cum ne furișăm, ne alergăm pe stradă și ne amendăm. Ce mai, război modern, nu mai intri cu trupe să ocupi și să distrugi o țară, îi pui pe localnici să-și ocupe propria țară și să o distrugă ei cum știu mai bine. Și știu. Știu al dracului de bine. Cei mai energici se întrec între ei cum să fie mai eficienți și mai bravi în demolarea țării lor. Ceilalți, mai domoli, se uită cu admirație și fac și ei ce pot, de exemplu umblă mândri prin ulițe cu botnița la gura. Se duc cu caprele la păscut purtând cu emfază aceeași botniță căreia îi zic cu fudulie ”mască”, așa cum au văzut ei la televizor că poartă și președintele și altă lume sus pusă. Asta e moda și ei se conformează, pentru că știu ce e frumos și ce e bine. Bine pentru ei și bine pentru toți ceilalți: ”Să stați în casă! Să vă spălați pe mâini și să purtați mască! Ei, drăcia dracului!”
Apoi, pentru a-i feri pe prăpăstioși de dramatizări inutile, pentru a-i feri să nu cadă în teoria conspirației, în fine, pentru a mai schimba subiectul și a ne mai liniști pe toți un pic, trompetiștii noștri de serviciu (cam aceiași indiferent de piesă) apar cu morgă și cu importanță pe ecranele televizoarelor ca să preia și să transmită mai departe tonurile joase ale gorniștilor, tromboniștilor și altor suflători de la ONU, OMS și alte orchestre multinaționale. Își umflă obrajii spre noi și ne stropesc cu ”știrea bombă” că urmează să vină o ”secetă biblică”, urmată de o ”foamete biblică”. Deci, nu vă speriați, căci războiul e total, ne atacă și de jos și de sus un virus nevăzut, ne atacam noi pe noi în lipsă de ceva mai bun, peste care, iată, se suprapune ca o diplomă de merit, seceta biblică și foametea biblică.
Degeaba stăm și ne întrebăm, ce poate face foametea asta biblică altceva decât să vină peste noi, dacă noi am oprit motoarele economiei, că așa au prescris mai marii zilei, și le-am legat bine la gard arătându-le cu degetul? Are foametea biblică de ales? N-are. Și nici nu este nevoie de vreo secetă că tot încoace trebuie să vină ea, foametea, dacă noi stăm în casă toată ziua și o chemăm cu insistență, îi arătăm pe unde să o ia ca să nu se rătăcească. Acesta este noul nostru plan de producție, că altceva ce să facem de acasă? Ah, să muncim, să producem de acasă? De acord, dar cam ce am putea noi produce de acasă? Grâu, porumb, soia, mijloace de transport, utilaje, unelte, mașini și dispozitive, chimice, alimente, petrochimice, mobile, trenuri, avioane, vapoare, materiale de construcții, clădiri, drumuri, șosele? Ce altceva putem produce decât avioane din hârtie? (Unde e Stănculescu să ne învețe el câteva modele?)
Prin războaie omenirea a trecut de mai multe ori și nimeni nu a uitat. E și greu să uiți așa ceva. Ce pare că uită acum unii autodeștepți e că după fiecare război mare au urmat și niște procese la fel de mari, procese în care au foști aduși în boxa acuzaților mulți dintre înfumurații și încoronații acelor vremuri războinice, personaje care în perioadele respective au ucis, au dezinformat, au încălcat în picioare demnitatea, libertatea, sănătatea și viața oamenilor, au distrus economii, bunuri materiale și spirituale. Vreți exemple? Nu vreți, pentru că le știți. Vreți rezultatul proceselor, deciziile judecătorilor? Nu vreți, pentru că le știți și pe acestea.
Dar după încheierea războiului cu Coronavirusul nevăzut și cu ceilalți inamici văzuți, ce procese credeți vor urma?
Ruleta se învârte.
Chers messieurs, faites vos jeux s'il vous plaît.
|
Ovidiu M. Curea 5/11/2020 |
Contact: |
|
|
