Rândunelele care nu se mai întorc
Motto:
Iar din pricina înmulțirii fărădelegii,
iubirea multora se va răci. (Matei 24,12,BVA)
Oricum am da-o noi, oricât l-am ridica în slăvi (care sunt departe de a fi dumnezeiești), folosind cuvinte goale și sunătoare, precum nucile fără miez, secolul XXI, cel mai scurt din istorie, a ajuns atât de material și materialist, încât produce gunoaie, consumă gunoaie și elimină gunoaie.
Fărădelegea a devenit o nouă normalitate și prinde rădăcini trainice, până ce focul o va distruge pentru totdeauna. De aceea iubirea continuă să se răcească, plecând dintre oameni ca rândunelele toamna…Când se întorc, dacă se mai întorc, găsesc balcoanele închise, supravegheate și păzite de sisteme de alarmă…Nu mai au unde să-și atârne cuiburile…Păsările migratoare și , în general, toate păsările, purtătoare de agenţi patogeni, sunt un pericol pentru civilizaţie!
Dar nu numai păsările, ci și poezia poate fi un pericol pentru civilizaţia cu tendinţe transhumaniste: inimi de tinichea, rinichi de tinichea, plămâni de tinichea, creiere cuplate la circuite electronice... Sufletul se simte străin, sentimentele, speriate, pleacă precum rândunelele poetului spaniol Gustavo Adolfo Bécquer (1836 -1870) și nu se mai întorc.
Iată poezia “ Volveran las oscuras golondrinas” ( Se vor întoarce rândunelele negricioase), pe care m-am străduit să o traduc cât mai fidel, astfel încât să nu fiu acuzat de…trădare!
Volverán las oscuras golondrinas
en tu balcón sus nidos a colgar,
y otra vez con el ala a sus cristales
jugando llamarán.
Pero aquellas que el vuelo refrenaban
tu hermosura y mi dicha a contemplar,
aquellas que aprendieron nuestros nombres....
ésas... ¡no volverán!
Volverán las tupidas madreselvas
de tu jardín las tapias a escalar
y otra vez a la tarde aún más hermosas
sus flores se abrirán.
Pero aquellas cuajadas de rocío
cuyas gotas mirábamos temblar
y caer como lágrimas del día....
ésas... ¡no volverán!
Volverán del amor en tus oídos
las palabras ardientes a sonar,
tu corazón de su profundo sueño
tal vez despertará.
Pero mudo y absorto y de rodillas
como se adora a Dios ante su altar,
como yo te he querido..., desengáñate,
así... ¡no te querrán!
Se vor întoarce rândunelele negriciose
pentru a-și agăţa cuiburile în balconul tău,
și iarăși, în joacă, cu aripa
la geam te vor chema.
Dar acelea care-și încetineau zborul
ca să admire frumuseţea ta și fericirea mea,
acelea care au învăţat numele noastre…
nu se vor mai întoarce!
Va înverzi caprifoiul stufos
căţărându-se pe zidul grădinii tale
și, iarăși, spre seară, mai frumoase
florile-i se vor deschide.
Dar acelea împodobite de roua,
ale cărei picături le priveam cum tremură,
ca niște lacrimi ale zilei…
nu vor mai înflori!
Vor mai murmura în urechile tale
cuvintele arzătoare ale dragostei,
și , poate, din somnul său profund
inima ta se va trezi.
Dar mut și cufundat în mine, în genunchi,
așa cum te rogi la Dumnezeu în faţa altarului,
așa cum eu te-am iubit…nu te amăgi,
nu te vor iubi!
Vezi rândunelele se duc
https://www.youtube.com/watch?v=5n8xgNIV1Nc
|
Nicușor Gliga 5/6/2020 |
Contact: |
|
|
