Frânturi de adevăruri despre traci la Herodot
(Pentru eventuală postare pe Internet, cuvinte cheie: Herodot, traci, daci, geți, Ravini)
Herodot spune adevărul și numai adevărul, însă nu întreg adevărul despre traci. Nu a cunoscut adevărul în toată complexitatea lui. Observațiile lui despre traci sunt fragmentare și incomplete, iar uneori inexacte, astfel încât strămoșii noștri sunt puși într-o lumină falsă. Înainte de a supune acest eseu atenției dumneavoastră, am cerut părerea unui fost coleg de facultate. Nu părerea oricui, ci a lui Simion Dănilă, cel care a tradus operele complete ale lui Nietzsche în 15 volume (ediție critică), plus că a scris cărți de cercetare lingvistică, istorie literară și câte a mai scris. Redau un fragment din mailul primit de la el: „Profesorului nostru Ștefan Munteanu, dacă mai trăia (…), i-ar fi plăcut investigația ta, fiindcă îl preocupa din Herodot exact ceea nouă nu ne convenea din istoriile sale despre traco-daco-geți.” Herodot nu face o distincție suficient de clară între datele ce se referă la o categorie socială sau alta și face generalizări pripite. El zice în Cartea a V-a a istoriilor sale, paragraful. 6: Ceilalți traci (deci nu cei din paragraful anterior, care erau bogați, puteau cumpăra mai multe neveste și le păzeau cu strășnicie, ci numai cei săraci) au obiceiul să-și vândă copiii, cu condiția să fie duși în afara țării. Ei nu veghează asupra fiicelor lor și le lasă libertatea să se unească cu cine le place. Legea dată de Romulus la întemeierea Romei, clar explicată și aplicată în tribunal de către juristul Ulpianus (170 - 223 d.Hr.), a fost preluată în codul împăratului Iustinian (527 - 565 d.Hr.) și prevedea că fiul adult al unui cetățean liber, indiferent de vârstă, de situația sa materială acumulată prin merite proprii și orice funcții înalte ar fi căpătat, față de tatăl său era nu o persoană, ci un lucru, ca un obiect neînsuflețit sau ca un animal domestic, pe care tatăl putea, după bunul plac, să-l ucidă sau să-l vândă ca sclav, absolut legal. Dacă fiul își câștiga libertatea de la noul său stăpân, revenea în proprietatea tatălui său. Acesta avea dreptul să-l vândă de trei ori, iar fiul abia după a treia eliberare (trina mancipatio) putea să își capete libertatea definitivă față de tatăl său. Situația fiului unui cetățean roman liber era mai precară decât a sclavilor, care, odată eliberați, nu puteau recădea în sclavie. La romani, legea nu permitea ca un cetățean al Romei să cumpere libertatea unui concetățean, așa că fiii, fiicele sau soția erau vânduți unora din afara Romei. Este de remarcat similitudinea dintre felul cum era reglementată vânzarea copiilor la traci și la romani, numai către străini. În Dreptul Roman, orice om liber, chiar senator sau general triumfător, nu se putea sustrage de la legea care îi dădea tatălui său dreptul de viață și de moarte asupra lui. Știm de la Edward Gibbon, că asemenea cazuri erau destul de frecvente în Imperiul Roman și că „un tată își pedepsea după bunul plac copiii săi, pentru vinovății reale sau imaginare, să fie biciuiți, să fie încarcerați sau exilați, să fie trimiși la munci forțate, în lanțuri, la fel ca și cei mai de jos dintre sclavi.” Situația copiilor la tracii nu era cu nimic mai vitregă, ci era mai bună decât a copiilor din orice familie din întregul Imperiu Roman. Tracii își vindeau copiii acum două milenii și jumătate, însă elvețienii au vândut, în secolul al XIX-lea și al XX-lea, până prin anii 1980, sute de mii de copiii elvețieni, din părinți elvețieni sadea. Copii vânduți de proprii lor părinți sau răpiți în mod legal de către statul elvețian pentru a fi vânduți ca sclavi plasați la alți elvețieni, industriași sau la familii particulare. Unii dintre acești copii încă mai trăiesc și au depus mărturii despre bestialitățile și abuzurile sexuale la care au fost supuși în propria lor țară, de către compatrioți, de celași sânge și de aceeași religie creștină. Puteți găsi pe Net, căutând pe Google: enfants esclaves suisse. Un documentar despre crimele Elveției contemporane față de copiii elvețieni a fost difuzat la televizor în România și în alte țări. Pe vremea lui Herodot, exportul de copii traci era floare la ureche pe lângă mârșăviile Elveției contemporane. La tracii din categoria producătorilor, dacă aveau avere, căsătoria era un contract economic, aranjat de părinți. Tinerii traci care nu aveau avere se însurau după cum le plăcea lor, fără să mai țină cont de nimeni. Numai la cei săraci putea fi vorba de sentimente reciproce și unire liber consimțită. Numai fetele lipsite de orice avere aveau „libertatea să se unească cu cine le place.” În continuare, în Cartea a V-a, în paragr. 6 și 7 scrie: „Nimic nu e mai frumos în ochii tracilor ca trândăvia, nimic mai onorabil decât războiul și jaful, nimic mai disprețuit decât munca câmpului. Tracii nu adoră decât pe Marte, Bacus și Diana. Însă numai regii îl onorează în principal pe Mercur, din care se cred descendenți și nu jură decât pe el. Regii traci îl au pe Mercur, la fel ca galii despre care scrie Cezar și germanii lui Tacitur. Tracii care îl adoră pe Marte sunt războinici de meserie și se considerau nobili. Când nu era război, trândăveau. Numai pentru războinici și pentru regi era onorabil războiul și jaful, iar munca câmpului era o rușine. Nu putea fi onorabil și pentru cei jefuiți, din categoria producătorilor de bunuri materiale, care erau majoritatea societății și aveau ca zei pe Bacus și Diana. La toate popoarele indo-europene războinicii trăiau din jefuirea triburilor vecine și din jefuirea celorlalți membri ai aceluiași trib, pe care îi disprețuiau. La fel trăiau aristocrații în Galia lui Cezar, la germanii lui Tacitus, la vikingi sau la perși și în India. Disprețul elitelor sociale din diferite țări europene față de țărani și meseriași, nu a dispărut nici în zilele noastre. Herodot ne ajută să știm că strămoșii noștri traci aveau o societate elitistă, temeinic alcătuită și structurată ierarhic, cu deosebiri consfințite prin religie și aveau aceleași valori morale ca toate popoarele indoeuropene de atunci, din vestul și nordul Europei până în India. Acum, când atât eu cât și dumneavoastră știm ceea ce știm, problema rămâne cum se va preda de acum înainte în școli despre tracii lui Herodot? Cum transmitem cunoștințele noastre despre strămoși și despre identitatea noastră ca români, la generația tânără? Cum ne facem datoria față de străbuni și față de strănepoți?
|
Victor Ravini 5/4/2020 |
Contact: |
|
|