Templul din Ierusalim si distrugerea lui
Locașul în care a fost lăudat Dumnezeul cel Viu,arătat lumii mai întâi Poporului Israel,se găsea în Ierusalim.Templul a fost mai întâi ridicat de către Solomon, a fost distrus de către Babilonieni în anii 587-586 i.Hr.Al doilea Templu a fost ridicat de către Israeliții reantorsi din captivitatea babiloneana pe la 516 i.Hr.În vremea lui Irod Templul a fost lărgit și înnoit.Templul a fost locul în care Dumnezeu cel Adevărat a fost lăudat și acolo I se aduceau jertfe.În același timp,treptat,ceremonialul din jurul Templului s-a formalizat,osificat și a devenit scop în sine.Ceremonialul a devenit,prin neantelegerea ,reaua credinta și nepriceperea preoților și sectelor,farisei și saduchei,și a ajuns ca ceremonialul să înlocuiască scopul Templului.Prin nevrednicia preoților Templului s-a ajuns ca poporul Israel să ajungă să respingă și să ucidă pe Dumnezeu Fiul .
Casta preoților Templului a fost cea care a refuzat să primească pe Dumnezeu Fiul și tot această castă a îndemnat poporul să nu primească pe Dumnezeu si sa stea complice la uciderea Lui pe Cruce.In acesta instant a avut loc un act demonic caci,manifestarea suprema a impatimirii demonice este pangarirea si batjocorirea celor sfinte.Dumnezeu ne ingaduie sa il primim sau sa il respingem,dar nu ingaduie sa fie batjocorit.
Această blasfemie supremă nu putea rămâne fără urmări și aceste urmări au fost crâncene.Mânia Lui Dumnezeu s-a revărsat din plin,Templul a fost distrus,casta preoților a fost distrusă și poporul complice a fost pedepsit aspru.Toate acestste evenimente au avut și au o semnificație dublă,istoric-temporară și spiritual-duhovniceasca , în veșnicie.
Oamenii aduc jertfe și închinăciune lui Dumnezeu dar aceste acte nu sunt scop în sine,sunt manifestări și recunoaștere a atot puterniciei lui Dumnezeu, a dorinței de a fi alături de El ,urmând poruncile Lui.Intenția inimii,sinceritatea ei ,și nu cantitatea de “jertfă”,valoarea ei materială,sunt ceeace da importanță.Femeia văduvă a dăruit doi bani și acești bani,întreaga ei avere,au fost socotiți cu mult mai de prêt decât darurile făcute de bogați din abundența ce o aveau.
Nu Templul era sfânt,Sfânt era și este Cel căruia I se aduce închinare,Cel care a făcut cele văzute și nevăzute.În chip limpede a spus acest lucru Iisus,”dărâmați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica”(Ioan 2;19).Acest Templu era cel adevărat,era sfânt Trupul Mântuitorului care,cu adevărat s-a ridicat trei zile dupa ce fusese “dărâmat” prin crucificare.
Despre evenimentele legate de distrugerea Templului,despre cicrcumstantele istorice,ample informații sunt cuprinse în lucrarea lui Josephus Flavius,”Bellum Judaicum”(Războiul cu Iudeii).În acea lucrare sunt relatate în amănunt evenimentele premergătoare distrugerii Templului,distrugerea lui și evenimentele imediat următoare;desființarea serviciilor legate de Templu și distrugerea castei preoților.
În esență Josephus relatează cauzele care au dus la războiul dintre Romani și Iudei.Fiind el însuși iudeu,Josephus caută mereu să afle “dreptate” pentru cei de un neam cu el,cu care el și “ținea”.Dar ce rezultă limpede este faptul că în acei ani,pur și simplu,Iudeii și conducătorii lor căzuseră într-o orbire și din exagerare în exagerare,și din provocare în provocare,au făcut inevitabil războiul distrugător cu Romanii.Putem socoti aceste acțiuni ale Iudeilor ca “greșeli” politice dar,mult mai de crezare este să socotim că ei fuseseră părăsiți de Dumnezeu ,că în fapt căzuseră “în mâinile Dumnezeului celui Viu”.
Este de amintit , în legătură cu cele spuse mai sus ,că în mod limpede au fost avertizați Israeliții de către Mântuitorul.”Ierusalime,Ierusalime,care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine;de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi,cum își strânge găina puii sub aripi și n-ativrut!Iată vi se lasă casa pustie”(Luca 13;34-35)Dar despre distrugerea Templului și care vor fi semnele vestind această distrugere,din nou,limpede a spus Iisus ucenicilor Săi:
La ieşirea* din Templu, pe când mergea Iisus, ucenicii Lui s-au apropiat de El că să-I arate clădirile Templului.(Matei24;2)
Dar ,mai departe,Iisus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu* va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”(Matei 24;21)
Iar mai departe,tot limpede se spune,:” Pentru că* atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. (Matei 24;21)
Așa cum spuneam evenimentele istorice au fost în amănunt descrise de către Josephus Flavius.Ce este de reținut este faptul că acea distrugere devenise inevitabilă,populația israelită,ascultând orbește de capetenii care păreau posedate,a mers spre dezastru fără putință de mântuire.Doar cei orbi nu văd că distrugerea Templului a fost manifestarea mâniei lui Dumnezeu și refuzului Sau de a mai fi asociat Sfânt Numele lui cu cei care ucisesera pe Fiul Sau Unul Născut.
Dar în scrierea lui Josephus sunt pomenite șapte semne divine care s-au petrecut în preajma dărâmării Templului.Le voi expune pe scurt.
Semnele prevestitoare dezastrului pomenite de Josephus Flavius au fost șapte.
În anul 66 d.Hr. ;” o stea asemenea unei săbii a stat deasupra Ierusalimului,însoțită de o cometa.Iar asta pentru câțiva ani”.Este de amintit că sabia are forma unei cruci.
Înainte de începerea războiului,la sărbătoarea azimelor,în ziua a opta a lunii Nisan,la al treilea ceas al nopții(circa 3.a.m) o lumină strălucitoare a stat în preajma altarului încât părea să fie miezul zilei și asta a ținut jumătate de ceas.
La aceiași dată o junica(“junica roșie”),adusă pentru sacrificiu, a dat naștere unui miel.
Poarta de răsărit a curții interioare,o poartă din aramă,care era închisă seara și cu greu putea fi clintită de douăzeci de oamenisi și care poartă,pe amandoua părțile era ferecată cu zăvoare de fier ce se pătrundeau in blocuri mari de piatră,această poartă,la al șaselea ceas al nopții(miezul nopții) s-a deschis singură și doar cu greu a putut fi închisă la loc.
Imediat după aceasta pe cer s-au văzut care de luptă și formațiuni de lupta străbătând vazduhul.
La sărbătoarea Pentacost ,preoții,toți douzeci și patru,care intraseră în Sanctuar pentru slujbă,au auzit zgomot mare și glasul unei mulțimi spunând,”așa dar să plecăm de aici”.
Cu patruzeci de ani înaintea războiului un om simplu,cu numele Joshua(Iisus), brusc a început să strige;”Un glas de le Răsărit,un glas de la Apus,un glas dinspre cele patru vânturi;un glas împotriva Ierusalimului,un glas împotriva sanctuarului,un glas împotriva mirelui și miresei,un glas împotriva întregului popor”.Biciuit un cruzime,acel om,nu șoptea decât ,“vai Ierusalimului” iar apoi,până la începutul războiului a cutreierat ulițele orașului rostind aceiași profeție.În legătură cu cele spuse de Josephus este de menționat că și Tacitus confirmă arătarea celor șapte semne.
A urmat teribilul război și la capătul lui Templul a fost distrus,în aceiași zi ,Tisha b’av,29 Iulie,aceiași zi în care fusese distrus,de către Babilonieni,primul temple.Era un semn limpede că Dumnezeu nu mai accepta să fie pomenit Numele lui acolo unde Fiul Său și Dumnezeu,fusese respins și ucis.Cele spuse de Iisus: “Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma,iar pe cine va cădea îl va strivi’(Matei 21;44) s-au împlinit copleșitor.
Distrugerea Templului a însemnat că Dumnezeu a devenit al celor care primeau pe Iisus,a devenit al Creștinilor,Noul Israel.Dar legat de această mai există un aspect și el privește revărsarea mâniei Dumnezeiești asupra tuturor care erau legați de Templu.În aceasta vedem inficosatoarea adeverire a obligației și condiției de solidaritate morală între generațiile unui Neam ,cei care au fost,sunt și vor fi.
În această privința,din nou,răspicate sunt Cuvintele Mântuitorului: “Vai vouă! Că zidiți mormintele proorocilor pe care părinții voștri i-au ucis.
Așadar, mărturisiți și încuviințați faptele părinților voștri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiți mormintele.
De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: "Voi trimite la ei prooroci și apostoli și dintre ei vor ucide și vor prigoni";
Ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii,
De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta.”(Luca 11;47-49)
Distrugerea Templului a încheiat rostul lui,rostul celor care îl slujeau și rostul închinării către el.Marea problema stă în ce privește pe cei care par a fi incapabili să înțeleagă avertismentele istoriei și chiar un avertisment de proporția celui care a avut loc în 70 d.Hr.
În momentul de față,sub o orbire care a luat forma unui triumfalism absurd,luciferic,lucrarea lui Josephus este marginalizată,pasaje întregi din ea sunt eliminate și în general lucrarea este demonizată.În același chip, autritatile care au în răspundere ocrotirea monumentelor istorice din Roma,au fost silite să scoată din circuitul de vizitare “Arcul Triumfal al lui Titus”,care imortalizează distrugerea Templului.Este limpede că distrugerea Templului se caută a fi împinsă în uitare,scoasă di memoria colectivă.Această acțiune,dincolo de faptul că este imposibil de atins,dovedește încă un lucru.Dovedește că cei în cauza nu au învățat nimic din acea tragedie și,după cum știm,cei care nu învață din istorie vor fi nevoiți să o repete.Vor fi nevoiți să o repete sub forma unei tragedii încă mai mari.
..............................
Alexandru Nemoianu
Istoric Michigan
USA
|
Alexandru Nemoianu 5/2/2020 |
Contact: |
|
|
