Ziua Internaţională a Muncii
„Ziua Internaţională a Muncii” a fost decretată în anul 1889, la Congresul Internaţionalei Socialiste, în memoria victimelor grevei generale din Chicago (1886).
Pe 1 mai 1872, aproximativ o sută de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au ieşit în stradă pentru a cere reducerea timpului de lucru la opt ore, fără a le fi tăiat salariul.
În 4 martie 1886, în Piaţa Haymarket din Chicago, peste 65 de mii de grevişti au purtat adevărate lupte cu poliţiştii. Demonstrația „a început ca un miting de susținere a muncitorilor aflați în grevă pentru reducerea zilei de lucru la 8 ore.
O persoană necunoscută a aruncat o bombă artizanală înspre polițiști în timp ce aceștia încercau să împrăștie mulțimea. Explozia și focurile de armă ce au urmat s-au soldat cu moartea a opt polițiști și cu un număr necunoscut de morți din rândul civililor. În procesul care a urmat și care a fost mediatizat pe plan mondial, opt anarhiști au fost judecați pentru crimă.
Patru au fost condamnați și executați, iar unul s-a sinucis în închisoare, deși acuzarea a recunoscut că niciunul dintre aceștia nu aruncase bomba.
Afacerea Haymarket este semnificativă pentru rolul pe care l-a jucat în stabilirea zilei de 1 mai ca Zi Internațională a Muncii. Evenimentul a inspirat caricatura «anarhistului care aruncă bombe». (Wikipedia).
Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
În România, sărbătoarea muncii a fost „adusă” de regele Carol al II-lea, în 1890, dar a luat amploare abia în perioada comunistă.
|
Cornel Bird 5/1/2020 |
Contact: |
|
|
