”Vorbele din plumb. Plăcuțele de la Sinaia. Lectură intermediară”
Cartea matematicianului-criptolog Eugen Nicolaescu reprezintă o ediție revăzută și adăugită a unei lucrări tipărite anterior a aceluiași autor.
Studiul își propune să prezinte lectura acelor tăblițe redactate într-un limbaj necunoscut până acum, atât textele scrise cu alfabetul grecesc extins, dar și părțile notate cu alfabetele necunoscute, identificate de autor, pe care le numește ”sacerdotale”, deoarece acestea se referă la subiecte de natură cultică.
În prefața sa, istoricul dr. Ion Constantin subliniază convingător importanța, noutatea și originalitatea demersului de reevaluare continuă a cercetărilor, concretizat într-o nouă ediție.
Combătând cu curaj și demontând acuzațiile aduse plăcuțelor de la Sinaia, în sensul că acestea ar fi falsuri, dezavuând părerile celor care susțin că istoricii și lingviștii care îndrăznesc să discute astfel de artefacte, să enunțe concluzii contrare,
s-ar discredita impardonabil în comunitatea istoricilor, cartea autorului amintit mai sus nu își propune a da naștere unei dispute cu caracter polemic ci, mai degrabă, se constituie drept o neutră operă de cercetare științifică.
Timp de mai bine de un secol, plăcuțele de la Sinaia au fost considerate un subiect tabu, însă ele au revenit în atenția cercetătorilor la începutul mileniului III, odată cu apariția lucrării ing. Dan Romalo ”Cronică apocrifă pe plăci de plumb?, Arvin Press, București, 2003, retipărită doi ani mai târziu, cu titlul: "Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb", Editura Alcor, București, 2005.
Această lucrare a redeschis porțile cercetării unui tezaur fabulos, generând o bogată bibliografie, din care selectăm doar câteva contribuții importante, în ordine cronologică: Adrian Bucurescu, "Tainele tăblițelor de la Sinaia", Editura Arhetip, 2005 (cartea a fost republicată la Editura SemnE, cu același titlu, în anul 2009); Aurora Pețan, "A possible Dacian royal archive on lead plates", în Antiquity Journal, Vol. 79 No 303, March 2005; Dumitru Manolache, "Tezaurul dacic de la Sinaia - legendă sau adevăr ocultat?", Editura Dacica, 2006.
Dan Romalo aprecia că aceste tăblițe, având texte și imagini, reprezintă o cronică dacică, în plumb aurit, istorisind întâmplări despre conducătorii geto-daci, descriind bătălii și tratate de pace. Ele ar fi, așadar, o cronologie istorică, păstrată de preoții acestui neam, în interiorul sanctuarelor lor.
În anul 2004, cercetătoarea Aurora Pețan, specialistă în latină și greacă veche, prezenta Academiei Române o comunicare de înalt nivel științific, susținând că limba acestor artefacte nu este inventată, ci reprezintă limba vechilor geți, ce fusese odinioară o limbă vie. Pe lângă alfabetul grecesc, tăblițele sunt scrise cu alte alfabete, neștiute până în prezent, într-o limbă necunoscută.
În examinările întreprinse asupra textelor din plăcuțe, specialista amintită a evidențiat numele unor personaje istorice reale, precum Dromichete (sec. IV Înainte de Christos), identificând, totodată, numeroase nume necunoscute.
Imaginile, semnele, simbolurile, clădirile, obiectele desenate în aceste tăblițe înfățișează un univers fascinant, o lume uimitoare. Această cronică acoperă cinci secole de istorie, până în preajma cuceririi dacilor de către romani și sunt, evident, scrise de autori diferiți, fapt dovedit de stilul compozit, de alfabetele diverse ce sunt folosite.
Mai întâi o precizare: Venind în contradicție cu opinia anterioară, conform căreia geto-dacii nu cunoșteau scrisul și reprezentările iconice, aceste artefacte au fost pur și simplu ignorate, neinventariate, iar prezența lor a fost ocultată de către istoricii conformiști de dinainte și după 1989 fiind, din păcate, etichetate ca falsuri.
În esență, această teorie a așa ziselor falsuri de la Sinaia se axează pe ideea că acestea sunt plăsmuite de Hașdeu pentru a dovedi, în disputa sa cu Gr. Tocilescu, existența unui alfabet geto-dac; s-a afirmat că tăblițele ar reliefa doar evenimentele istorice arhicunoscute, aidoma celor prezente în manualele școlare de dinainte de 1900. Se afirmă, de asemenea, că istoricii români contemporani cunosc în prezent date noi, mult mai cuprinzătoare decât cele disponibile cercetătorilor de la sfârșitul veacului al XIX, când s-ar fi plăsmuit acest fals. Acestea fiind zise, susținătorii teoriei falsurilor de la Sinaia nu acceptă nici un fel de argumente contrare, deoarece cunoștințele lor de ordin paleolingvistic sau criptologic nu le sunt la îndemână.
Considerăm că numai în urma unor analize temeinice, argumentate științific, ipotezele conform cărora aceste tăblițe ar fi falsuri vor deveni certitudini, deocamdată însă, doar studiul domnului Eugen Nicolaescu reprezintă o contribuție îmbrăcând haina unei cercetări științifice complexe, de netăgăduit.
Desigur, semnalăm meritul și existența altor lucrări similare, chiar curajul de a emite opinii favorabile ideii de autenticitate a Tăblițelor de Plumb, care trebuie avute în vedere, și nu etichetate ca fiind nesemnificative: regretatul mare arheolog Vasile Boroneanț considera că ” unele tăblițe de plumb sunt autentice, iar altele pot fi copii după cele originale!”, în timp ce prof. dr. fizician Virgiliu Copaci aprecia, la rândul lui, că “Din decriptarea plăcuţelor, ni se dezvăluie o istorie a acestor meleaguri cu mult mai veche de 2000 de ani. Tăbliţele au fost scrise de iniţiaţi şi ele se adresau viitorimii. Le putem considera o adevărată cronică a începuturilor popoarelor traco-dace”.
Strălucitul matematician Eugen Nicolaescu, autorul cărții ”Vorbele din plumb”, apreciind că ”fără deslușirea înțelesului înscrisurilor din plăcuțe nu se pot face judecăți definitive”, a reuși să realizeze o traducere ”acceptabilă” a înscrisurilor de pe plăcuțe, unitară, noncontradictorie și inteligibilă, în același timp.
În prezentarea introductivă, domnia sa explică faptul că plăcuțele nu sunt o cronică, în înțelesul strict al termenului, fiindcă ”textele, așa cum apar pe plăcuțe, nu au fost scrise în timp real”. Ele par mai degrabă a fi o colecție de copii după înscrisuri veritabile, prezentând evenimente, declarații sau povestiri anecdotice, înregistrate în creațiile cu transmitere orală.
Autorul își argumentează această concluzie, prezentând numeroase exemple, preluate din însemnările de pe plăcuțe, apreciind că făuritorii lor ”trebuie să fi fost membrii unui grup sacerdotal, poate chiar ai unui ordin cu preocupări mai esoterice (după cum par să sugereze câteva elemente grafice și chiar unul-două elemente lexicale)”.
Aceștia aveau în comun nu doar pasiunea ci, mai ales, misiunea sacră de a păstra și a reconstitui actele și faptele înaintașilor, notând ceea ce li se părea important, semnificativ, spre aducere aminte, localizând cu reprezentări grafice sau în scris spațiul, locul sacru ”în care trudeau sau expuneau rezultatele strădaniei lor”, așa cum demonstrează anumite imagini de pe tăblițe.
Așadar, ”Tăbliţele de la Sinaia” sunt de o importanţă covârşitoare pentru istoria şi cultura noastră, fiind pentru prima dată când se aduc dovezi irefutabile cu privire la viziunea dacilor despre ei înşişi, filosofia, religia lor, dar mai ales atitudinea lor în raport cu pericolul reprezentat de inamicii lor cei mai periculoși, Romanii.
Însemnătatea acestei lecturi, rezultat al unei munci laborioase de ani și ani, de decriptare pentru aflarea cheii de înțelegere a textelor, constă nu numai în informaţiile istorice deosebit de valoroase ci şi în frumuseţea artistică, literară și plastică, de multe ori la înălțimea unor capodopere.
Iată, mai jos, câteva eșantioane ale plăcuțelor, precum și textele de pe acestea, în traducerea autorului ”Vorbelor din plumb”:
Plăcuța 023:
”Dromihete, care era conducătorul uniunii geților, la întoarcere, după ce contra lui Lisimah a ieșit învingător, a fost îndemnat de la sfântul lăcaș din Helix să se unească cu aceia, cei care au supt la același uger să nu fie separați, să-și unească regatele lor contra galilor, să acționeze pentru a înlătura violența (galilor).”
Plăcuța 021
( prezintă componența dispozitivului de apărare al cetății Sarmigetuza):
”Oştirea din Zido-dava;
Oştirea din Molio-dava;
Oştirea Sar-davei;
Oştirea care vine din lăcașul sfânt al zeilor;
Oştirea care vine din Sargeţia;
Oştirea care va purcede din Perieo-dava;
Semeața Sarmigetuza reunește toate acele oștiri.
Marele Burebista (este) în Sarmongato, de unde pune să sune surlele chemând spre Ma(rea) Se(meața) Sarmigetuza.”
Plăcuța 067:
”Spre lauda acestei cetăți, credincioșii au ridicat acest templu, unde zeii să poposească, celor ce au fost cele două ale noastre cărora le-au jurat credință ai noștri regi din regatele în care i-au așezat să le fie lor pe veci în folosință, unde geții să fie uniți, acolo unde zeul Hamo li le-a dăruit, (unde) să fie și cele două altare ale celor două Maici prin care ne tragem oasele din Ra, acelea ce sunt Maicile Geților.”
Plăcuța 108:
”Străbuna lui Xamo (Hamo), Maica Geților, a fost zeița protectoare a regilor. Din a sa iubire cu căpetenia Cetății de Sus au descins geții care se închină la străvechea divinitate (H)elix - Ra. Ca să fie cât mai bine așezați, divina Maică a socotit că neamurile ilirilor și macedonenilor să fie vecine, iar grosul (geților) să se așeze pe Istru împreună cu sarmii cu ale lor sfinte cetăți de închinăciune pe care sarmii și geții să le folosească împreună.”
În pecete: Sarmigetuza Elix ; Legenda portretului din zona mediană: M(aico) doy Hamo; Legenda portretului însoțit de o reprezentare zoomorfă: M(ato) Maico.
Plăcuța 106:
”Orolo, fiind suveran peste acei Geți, a dorit toată viața sa să-i supună pe bastarni; la această (dorință) a încercat să-i ralieze fie pe cei de neam aheu, fie (pe cei din) Marele Regat Perso-Macedonean, fie (pe cei din) marele regat constituit în jurul Petrei din Moesia. Orolo împreună cu Marele regat al geților s-au străduit ca să împlinească voia divină de a-i alunga din locurile lor pe bastarni. Aheii se simt pe jumătate (cuprinși) în Marele Regat al Geților.
(în pecete): Elix (poansonat): Aloysie(?) Macedoneanul.”
Plăcuța 013:
”Se adeverește că de aici încolo, el, Burebista, strălucitul om de arme, împuternicește pe Sf. (De)Ceneu să decreteze punerea de guvernatori, promovând în administrația locală pe cei ce au fost mai buni în război, să autorizeze pe cei care reiau activitatea de negoț sau pe cei care vor fi puși în armata divină a regatului, potrivit înțelegerii dintre cele mai mari trei neamuri din zonă, și dintre cei pe care învățatul roman Petreus Aposemeny Rosietinus ne va zice să-i punem, precum și dintre cei lăudați de macedoneni.”
Cu caractere ”sacre” este scris: ”Prea Sf(ântul). H(iliarh). Ceneu - Stăpânul Burebista” .
Plăcuța 092:
” Duro cel Cucernic, regele davoget, locțiitor al Comandantului M(arii) Oștiri (Consiliul Militar) din Sarmigetuza este numit pe viață, până când va fi fost plecat să ființeze în ceruri. De neam ales, Duro a fost uns comandant al oștirii davelor, fiind ales pentru fapte de arme mărețe, să ne fie nouă comandantul cel ce va învinge Roma, (așa) l-a binecuvântat Marele Bărbat (Maire Viro) Prea Sfântul locțiitor la guvernarea regatelor davogete.
Trasă/semnată la Sarmigetuza, Regele cel Cucernic Duro, semnată de el (divinul) Pontiful (Prea sfântul) Boicerilor sub flamura din Templul închinat Zeului Șieu/Jieu.”
Plăcuța 094:
„Decebal, însoțit de `Marele Bărbat al Daciei`, a închinat un serviciu divin nobilului zeu al războinicilor daci care încoronează înălțimile celeste, zeului Zabelo, celui care cere fiecărui oștean să-și împlinească cu bărbăție obligațiile. Hiliarhii Diegi și Vezina au închinat drapele romane M (Stăpânului) Decebal.
Legende dintre desene: Lănceri; Pedestrași; Fuscus – Pontiful Boicerilor; H(iliarhul) B/Vaion – guvernator al Genuclei; Semeața Sarmigetuza; E. M.D. E. Kiry.”
Plăcuța 020:
”Pentru că Burebista era plecat să-i pustiască pe bastarni, soția sa se ruga în altarul zeilor Ceta și Cira (ca Burebista) să fie deasupra romanilor.”
Din analiza acestor artefacte, autorul urmărește sistematic câteva repere, cum ar fi: derularea evenimentelor istorice, numele căpeteniilor daco-gete, semnalând cele 40 de apariții ale numelui Burebista, în cele mai variate forme (ceea ce demonstrează că tăblițele provin din epoci diferite, de la civilizații succesive), instituții ale statului, chestiuni legate de religie și mitologie etc.
Ca metodă de prezentare, Eugen Nicolaescu prezintă sistematic, în trei secțiuni, pentru fiecare tăbliță în parte: imaginea fotografică a tăbliței, textul tradus în românește și, în final, juxtapunerea, cuvânt cu cuvânt, a textului în limba română peste textul inițial, văzându-se cu claritate uimitoarea asemănare a unor cuvinte cu cele ale limbii române vorbită în zilele noastre.
Spre finalul lucrării, după ce sunt traduse și comentate textele din 73 de tăblițe, este anexat un dicționar selectiv, împărțit în patru compartimente: 1. Pronunție aproximativă; 2. Elemente lexicale; 3. Traducere 4. Unde se află.
Un ultim capitol conține lista numelor proprii și localizarea acestora în fiecare tăbliță analizată.
Surpriza cea mare este legată de numărul însemnat de cuvinte străvechi, pe care limba română le înregistrează și în prezent, din care prezentăm doar câteva stranii coincidențe: ”Acezatu” (pronunție aproximativă)” Acezato” (elemente lexicale); Traducere (să așeze, să dureze); Unde se află (tăblița 001); ”Arie” (pronunție aproximativă), ”Arei”(elemente lexicale), Traducere (zonă); Unde se află (Tăblița 012) etc.
Capitolul care face un ”inventar” al numelor proprii este destinat asigurării unui acces rapid și sigur la numele proprii (înșiruite în ordine alfabetică), indicând locul unde au fost întâlnite precum și principalele referiri la acestea, iar pentru facilitarea folosirii acestui util instrument de lucru, este atașat inclusiv un ghid de acces direct la plăcuțe.
În concluzie, lucrarea domnului Eugen Nicolaescu prezintă în mod științific o nouă lectură a acestor celebre plăcuțe de plumb, cu convingerea proprie că acestea sunt autentice iar efortul de a le cerceta în intimitatea lor aduce un spor de cunoaștere unui important capitol de istorie străveche.
VIENA / 26.04.2020
|
Dan Toma Dulciu 4/27/2020 |
Contact: |
|
|
