1918 Gripa spaniolă din România - Raport inedit
În aceste zile, o parte dintre oamenii de știință ai lumii au încercat să analizeze dacă pandemia de Covid-19 nu este cumva similară pandemiei de Gripă Spaniolă[1], care a afectat timp de 2 ani întreaga lume (1917-1919)[2].
Încă din anul 2005, oamenii de știință americani au reconstituit tulpina virusului gripei spaniole, de tip A(H1N1), extrăgând țesutul pulmonar aparținând unor victime ale pandemiei din 1918, îngropate în afara unui sat îndepărtat din Alaska, constatând faptul că există unele similitudini cu gripa aviară.
Pe de altă parte, mulți cercetători s-au lovit însă de penuria unor izvoare credibile, de lipsa de informații detaliate privind fenomenul gripei spaniole, astfel încât numărul cazurilor de deces, cauzate de această epidemie, nu este cunoscut, nici măcar cu aproximație (25, 50 sau chiar 100 de milioane de victime).
Lipsesc așadar cercetările și studiile de ordin medical cu privire la etiologia acestei grave maladii, modul de manifestare, tratamente sau alte rapoarte epidemiologice, cu excepția relatărilor presei, și acelea extrem de sporadice, laconice, urmare a cenzurii declarate pe timp de război.
Am avut șansa ca, studiind presa vremii, tipărită în ultima parte a anului 1918, să găsim un material amplu, scăpat ochilor vigilenți ai cenzurii militare, care a abordat aspecte privind manifestările și dimensiunea acestei epidemii, relatate de un medic militar din Transilvania, care a denumit-o Boala spaniolă sau influenza severă.
Acesta ne-a lăsat astfel o prețioasă mărturie, de interes nu numai pentru istoria medicinii din țara noastră, ci și din punctul de vedere al specialiștilor care încearcă în prezent să descifreze mecanismele, specificul și particularitățile acelei groaznice pandemii.
Autorul acestei descrieri este medicul Vasile Hâncu, întemeietorul primului spital românesc din Transilvania, școlit și specializat în renumite centre de pregătire medicală din apusul Europei (Franța, Germania) a cărui scurtă biografie o prezentăm mai jos.
Credem că materialul său devine util, în ciuda unei aparente lipse de nivel academic a explicațiilor oferite. Să nu uităm însă că acest material era destinat publicului larg, astfel încât i se poate ierta stilul mai puțin științific, terminologia acestuia fiind pe înțelesul cititorilor ziarului Unirea, care apărea la Blaj, și unde a fost publicat sub formă de serial, în patru numere din toamna anului 1918.
Dr. V. Hâncu a fost mulți ani medic al arhidiecezei greco-catolice, responsabil cu starea de sănătate a tuturor institutelor de învățământ din Blaj. Acesta a achiziționat un teren cu un imobil corespunzător, pe care l-a amenajat în spital pentru îngrijirea răniților, inaugurat în luna Mai 1914: Sanatoriul Sf Gheorghe din Blaj.
A beneficiat de sprijinul Crucii Roșii, dar mai ales de acela al Reuniunii femeilor române din Blaj, precum și al Mitropoliei de la Blaj, care au oferit sprijin umanitar cu prisosință.
Dr. Vasile Hâncu a obținut diploma de Bacalaureat în litere și științe, la Blaj, cea de licențiat al Școlii Superioare de Farmacie, apoi titlul de doctor în Medicină și Chirurgie al Facultății de Medicină din București, Doctor în Chimie al Facultății de Medicină din București, Doctor în Chimie al Facultății din Berlin și Bonn, cu o teză având titlul Über die Tautomerie Cyclischer Monoketone, 1908, prin care a obținut titlul de Doctor în Chimie (Philosophie) al Univ. din Bonn, a fost asistent și preparator al profesorului Gautier de la Facultatea de Medicină din Paris, chiar a condus la Paris un sanatoriu, a fost asistent ajutor la Laboratorul de Chimie, de sub conducerea Prof. Thomas din Berlin, farmacist al Eforiei Spitalelor Civile, ofițer în rezervă, politician.
Iată ce scria presa, la 15.02.1908, despre cercetătorul român:
Berliner Anzeiger" scrie în unul din numerele trecute un interesant articol despre perseveranța, asiduitatea și puterea de muncă neînchipuită a unui român în Germania, Berlin Doctorul Hâncu, român din Ardeal, și anume iată ce zice sus numitul jurnal: Dnul V. Hâncu, Doctor în Medicină și Chirurgie de la Facultatea de Medicină din București și Șef Farmacist al spitalelor Eforiei, obținu un concediu de doi ani de la București, în 1905, pentru studii în străinătate și anume: la Berlin. Aici, în laboratorul de Chimie și Farmacologie al celebrului Prof. Thomas, în curând și-a câștigat simpatia și încrederea profesorilor săi, numit fiind și medic onorar al laboratorului. De remarcat sunt consultările ca medic ale D-lui Dr. Hâncu-de.-unde a primit scrisori cu elogiile cele mai mari pentru Dsa și anume: In Potsdam, Spandau, Halensee, în Steglitz ș. a., al căror diagnostic și tratament a atras atenția lumii medicale, iar rezultatele au fost uimitoare, etc. Mai de remarcat sunt însă lucrările D-sale științifice în raport cu scurtul timp, descoperiri asupra cărora la Societatea de Chimie a savanților germani s'a discutat în mai multe conferințe și anume: 13 Dec. 1906 dimpreună cu D-rul Mannich a publicat două din cele mai interesante lucrări prima: Despre condensarea Cyclohexanonului" a doua; Despre Triphenylen" apărute în Berichte der deutschen Chemischen Gesellschafft."
Mergând la Bonn, aici obținu un doctorat în 25 de zile, Suma cum laude, iar la lucrări calificativul laudabilis.
În perioada 194-1918 a întemeiat și condus Spitalul Sf. Gheorghe pentru răniți, din Blaj[3], dispunând de un număr de 2 pavilioane, 16 camere, 60-70 paturi și un alt pavilion, în grădină, pentru boli contagioase.
A fost primul spital românesc de campanie din Transilvania[4].
În perioada 1913 - 1919, prof. V. Hâncu a îndeplinit funcția de profesor de igienă la școlile din Blaj, scriind articole în presă, în care recomanda mamelor să își vaccineze copiii împotriva vărsatului: Înainte cu 50 de ani, vărsatul făcea pustiiri înspăimântătoare în toate straturile societății, omorând și desfigurând cu miile, iar unii, care scăpau, adesea rămâneau desfigurați, surzi, sau muți. Să recomandă, deci, ca copii de là 6 luni în sus să se vaccineze și chiar mai de vreme în cazul, când s'ar constata epidemie de vărsat în oraș sau sat. Vaccinarea se poate face în orice anotimp, de regulă la braț, fie la stâng sau drept, unde de regulă se fac trei împunsături. Trebuie observat, ca vaccinul să fie proaspăt și de bună calitate.(Unirea, 6 iunie, 1919).
După Marea Unire dr. Vasile Hâncu a devenit deputat de Târnave, în Parlamentul țării, din partea Partidului Liberal.
A publicat lucrări importante consacrate epidemiilor de ciumă și holeră, articole și lucrări diverse, în limbi străine sau în limba română (24 de titluri):
- Ciuma sau pesta zisă și Moartea Neagră în Extremul Orient, București (Tip. Universala, Iancu Ionescu), 1911, 10 p. (Extr. din revista "Foaia noastră", nr. 28 și 29).
- Sfaturi cum să ne ferim de holeră, Blaj, 1913;
- Elemente de Igienă, Tipografia Seminarului Teologic Gr. Cat., Blaj, 1913;
- Memoriu de titluri și lucrări științifice publicate de Vasile Hâncu, București,1909, Tip., Libr. și Legătoria Viitorul, Târgoviște;
- idem, București, 1911, Inst. de Arte Grafice Universala;
Pandemii: deosebiri și similitudini
Maladia aceasta are unele stranii similitudini cu pandemia COVID 19, dar și multe deosebiri.
În primul rând, contagiozitatea, ambele pandemii având o viteză de răspândire de neimaginat. Astfel, nimeni nu își poate închipui cum, în condițiile în care nu existau zboruri intercontinentale, pandemia de gripă spaniolă a ajuns la antipozi, decimând, de exemplu, populația maori din Noua Zeelandă.
Din Noua Zeelandă, boala s-a transmis în Samoa, o insulă separată din Oceanul Pacific, ucigând în doar două luni 22% din întreaga populație, cifrată la 38.000 de persoane.
În Iran, se pare că 20% din populația țării a decedat din cauza gripei spaniole, adică circa 2,4 milioane persoane.
În Brazilia, și-au dat sufletul, în 1918, aproximativ 300.000 de oameni, chiar și președintele ales al țării.
În al doilea rând, ca element comun se poate spune că ambele pandemii au stârnit o groază imensă, deși măsurile au fost adoptate cu întârziere.
În al treilea rând, pandemia din 1918 nu i-a lovit mai întâi pe bătrâni, ci pe tinerii sănătoși. Majoritatea celor ce au murit de gripă spaniolă aveau între 20 și 40 de ani. Spre deosebire de trecut, decesele anului 2020 au intervenit mai ales în cazul celor cu comorbidități preexistente, și mai puțin în rândul celor tineri, ci mai degrabă în palierul 40-60 ani.
Autoritățile române, au luat măsuri energice, în tot cursul anului 1919, crearea unor spitale speciale de epidemie, cum a fost acela din Vatra Dornii, instituirea funcției de agent sanitar, inclusiv de urmărire a diverselor epidemii, așa cum se observă din tabelul de mai jos:
Agenții sanitari erau școliți timp de un an, fiind obligați să urmărească și să raporteze medicului de circumscripție următoarele tipuri de boli contagioase:
Redăm mai jos conținutul acestui material documentar, avându-l ca autor pe dr. Vasile Hâncu, gest curajos, ocolind rigorile cenzurii militare. Studiul a apărut în ziarul Unirea, organ al Consiliului Național din Blaj[5], tipărit chiar în perioada când se atinsese vârful de pandemie (septembrie-noiembrie 1918).
Prof. dr. V. Hâncu
Boala spaniolă (Nathan ) sau Influența rebelă.
Cu ocazia actualului Război, între altele s'au putut înregistra în nozologia nesfârșitului șir al diverselor boale însă alte două noi boli necunoscute până acuma și ivite în decursul războiului și în armatele beligerante și anume: Prima e o boală de ochi, descoperită de englezul Barhvig în 1917, iar a doua e o boală numită boală spaniolă.
1. Cea dintâi e o boală de ochi, ce se caracterizează prin inflamarea pleoapelor, e o conjunctivită infecțioasă, ce apare aproape brusc, conjunctivele devin foarte inflamate, roșii, iar vasele din jurul globului devin foarte iritate, turgessente și foarte dureroase. Pacientul simte o mare durere de cap, fierbințeli și jenă în lumină. Ochiul lăcrămează în continuu, se produc oarecare puroaie, iar mai târziu vasele încep a sângera. Boala e contagioasă, infecțioasă și transmisibilă, bolnavul trebuie izolat și luate serioase și grabnice măsuri de îndreptare.
2. A doua e așa numită boala spaniolă, cunoscută tot din același an (1917), mirare, e contagioasă, epidemică și transmisibilă, deci e o boală microbiană, căci numai așa să explică marea ei răspândire aproape în toate statele europene.
Microbul acestei boale după unele date puțin suficiente, și izvoare încă nesigure și neconfirmate, ar fi fost descoperit acum abia în timpul din urma de cătră prof. Hoorn de la Facultatea de Medicină din Budapesta în conlucrare cu un asistent al său.
Ori, după D - sa, acest morb ar fi identic cu microbul influenței desigur, descoperit încă de mult de cătră prof. Pfeiffer, având aceleași însușiri și cultivându-se pe aceleași medii de cultură ca și acesta, deci microb identic cu aceleași calități, care de fapt trebuie să producă aceeași boală. Deoarece însă o literatură cu date mai pozitive asupra acestei boale până azi nu avem, tot ce putem spune e numai aceea ce am putut observa personal din desele cazuri, ce le-am avut și studiat până acum.
Subsemnatul încă înainte de aceasta cu 6 luni am avut două cazuri aici la Blaj în aceeași familie. Primul pacient a fost soțul, iar la șase zile soția, copiii însă au scăpat fără de a-se îmbolnăvi. Da fapt, primul caz m'a surprins foarte mult din punct de vedere al formei cum s'a prezentat, și nu mă împăcăm ea însumi cu diagnoza mea, de influență rebelă" mai ales că alte cazuri de influență am avut foarte multe în decursul carierei mele și mai ales la anul 1893, când a fost o adevărată epidemie de influență, însă cu o formă și caracter cu totul particular față de formele actuale.
Pe de altă parte, n'aveam cel mai mic ghid de acomodare și nici urmă de literaturi câtuși de obscură spre a mă putea orienta.
Prezentându-mi-se însă din ce în ce mai multe cazuri de asemenea natură atât în clientelă privată cât și mai ales printre pacienții militari din spitalul Kamenica" din Blaj, nedumerirea aceasta a dăinuit mult asupra mea, căci din modal cum apărea boala și cum se prezenta, deduceam că am a face cu ceva nou, ceva străin necunoscut, dar tot analog influenței și cu toate aceste, după modul de tratare să obțin un rezultat atât de repede era surprinzător pentru mine.
Abia târziu de tot, din unele reviste medicale și mai ales ziare, am dedus că, în asemenea cazuri, avem a face cu o nouă boală, botezată boală spaniolă, care după părerile mele personale nu e decât influența de altădată, dar cu o formă mult mai complicată și cu același microb, dar mai violent, mai toxic, mai sălbatic, care, luat prin surprindere și tratat cu repeziciune și la timp tot așa în grabă se atenuează și boala dispare, pe când lăsându-i timp mai îndelungat și bolnavul netratat la timp și repede microbul pune stăpânire pe organism, îI slăbește, iar el se întărește, se extinde la alte organe, dă complicații din ce în ce mai serioase, iar vindecarea atunci e foarte anevoioasă, deci:
1. Această boală atinge orice vârstă, dar mai ales pe cei munciți, obosiți, trudiți, debili și în special vârstele între 1020 și 5060 de ani.
2. Boala survine de cele mai multe ori brusc și deodată atât la sexul femeiesc cât și la cel bărbătesc, cu dureri de cap foarte pronunțate, dureri în mâni și picioare, dureri de gât, de stomac, dureri în șira spinării, lipsă de poftă de mâncare, greață, de multe ori vărsături, constipație în cele mai multe cazuri, o greutate în tot trupul, fierbințeli foarte mari, cu o temperatură de multe ori peste 40°, o debilitate generală, față îmbujorată, ochii iritați, aprinși și de alte ori roșii, buzele roșii și uscate, limbă încărcată, iar bătăile inimii foarte accelerate, pacientul de multe ori e foarte iritat.
Și dacă în asemenea cazuri nu se iau cât mai în grabă măsuri serioase medicale, boala trece cu atât mai greu cu cât ajutorul medical i se dă mai târziu mai ales că această boală are nenorocitul dar de-a da naștere la complicațiile cele mai varii, la care aici nu te poți așteptă.
Așa, bunăoară, am observat cazuri de complicații asupra creierului, unde am observat pe lângă dureri de cap foarte mari, o greutate în audiție, meningite, scurgeri de urechi, scurgeri de sânge pe nas și chiar urechi, troahnă, răgușeli laringite și faringite, bronșite din partea plămânului, scuipări de sânge, astm, mai des pneumonii foarte rebele, nevralgii, bătaie de inimă, pleurezii, dureri violente de stomac, paralizii, redeșteptări de reumatisme, insomnii, scurgeri de sânge la femei, pierderea vederii pentru moment (am avut două cazuri).
Din datele comunicate în articolul precedent al Unirii", oricine se va putea convinge, că de fapt, boala spaniolă dă foarte multe și diverse complicații, începând de la cele mai umoare și până la cele mai complicate cu forme foarte variate, depinzând adesea: de loc, timp, individ.
Și deși la început, totul se luă ca o glumă: puțină durere de cap, puțină fierbințeală, stau două zile în pat și îmi trece" .
Astăzi însă gluma s'a îngroșat și fiecare din noi începe a-și da seama că nu mai e de glumit, deoarece boala aceasta a început să năpăstuiască orașele, satele, ținuturi și chiar țări întregi necruțând pe cel sărac nici pe cel bogat.
Micul nostru orășel, Blaj, dimpreună cu tot ținutul de prinprejur nici dânsul n'a scăpat de această molipsitoare boală.
Mai ales la început, boala a debutat cu unii militari din aceste spitale. Boala ține de regulă 3 zile, cu dureri teribile de cap, dureri în tot trupul mai ales în mușchi și deodată ca prin farmec dispărea.
In curând, după aceea a început să-și facă apariția printre tinerimea studioasă din Blaj. La început cu mai multă modestie, însă din zi în zi tot mai potențat așa că într 'un rând ajunsesem ca dormitoarele tineretului să fie adevărate spitale.
Câte 81216 într'un dormitor. La pedagogie, într'un rând, în 3 săli de dormit am găsit decât 4 paturi goale, iar celelalte toate erau ocupate cu pacienți.
Tot asemenea și prin oraș, pe la gazde nu numai studenții, dar cu ei alăturea și domicilianții casei.
La început ne bucuram, căci nu treceau decât în 34 zile să-i ridicăm, să-i punem în picioare și să-i trimitem la școală. Mai târzia însă au început complicațiile cu diversele lor forme care de care mai curioase și mai ales ceea ce ne-a uimit a fost desele recidive (reveniri) ale bolii, care, în cele mai multe cazuri, au început să se complice.
În asemenea împrejurări și mai ales că toate satele de prinprejur erau deja infectate ca să nu cădem mai târziu sub responsabilitate și după ce, mai ales, din unele ziare am văzut că și alte institute de învățământ iau asemenea măsuri am făcut eforturi de închidere a tuturor instituțiunilor noastre românești de învățământ din Blaj din cauza epidemiei, ce de fapt bântuie.
Motivul de închidere mi-a fost cu atât mai hotărât cu cât mai ales în unele sate de prinprejur boala a dat naștere la foarte dese cazuri zilnice mortale.
Ba încă chiar și astăzi căile noastre de intrare în oraș nu sunt decât niște adevărate caravane de care cu bolnavi, ce unii vin și alții pleacă de la medicii din Blaj.
Iar mortalitatea părea a crește din zi în zi, grație complicațiilor bolii spaniole (influenței) și variatelor forme ce le îmbracă.
Ce e de făcut în asemenea împrejurări și ce măsuri igienice mai potrivite s'ar cere pentru a putea localiza boala pe de-o parte, iar pe de altă parte spre a putea scuti publicul de asemenea nenorociri ?
In primul rând curățenie; a doua, hrană bună, curată și potrivită; a treia, să ne ferim de oboseli prea mari, de adunări în localuri nepotrivite, de răceală mai ales la picioare, de asudare și răceală bruscă, după aceea de poame necoapte și nespălate, pe cari adesea le murdăresc insectele și mai ales muștele, de apă necurată, care de regulă în cea mai mare parte e cauza bolilor infecțioase (aș recomanda ca mai bine în timpul de față să se fiarbă și răcească și nu mai așa să se bea).
De asemenea hârtiile de bani sunt o adevărată cauză a infecției. Aerul necurat, purecii etc. Casa trebuie ținută curat văruită. Gardul, poarta, trebuie stropite cu lapte de var.
Bucătăria, vasele de mâncat și băut, obiectele ce le întrebuințăm la bucătărie și masa.
Mâinile întotdeauna trebuie spălate cu apă și săpun înainte de masă și după scaun etc
Ce vom face însă cu un individ atins de boală, fiindcă nu orișicine poate ști ce are, îndată însă ce se simte rău ?
Imediat să fie sfătuit să meargă la medic, ca nu mai încolo să fie prea târziu, caci atunci nu mai are nici o scuză: că am crezut că mi-a trece și așa".
Cu cât cineva mai ales în actuală boală merge mai grabnic la medic, cu atât se vindecă mai în grabă și, din contră, cu cât cineva întârzie, cu atât i-e mai expusă viața.
În tot cazul aș recomanda ca în orice comună să se găsească o cantitate de sare amară și prafuri de aspirină și, dacă cineva se simte rău, să i se administreze o lingură de sare amară, topită într-un pahar de apă, iar după ce l- a servit, la o oră, se i se deie o aspirină cam 3 aspirine pe zi de 10 gram.
Și dacă are fierbințeli, să i se pună imediat comprese în jurul pieptului, cu un ștergar muiat în apă rece, din 2 în 2 ore.
Iar ca mâncare numai lapte, iar 10 zile să nu părăsească casa, chiar și dacă s'a îndreptat.
De la apariția acestei boale la noi în țară au trecut deja 56 luni, evoluția și dezvoltarea ei la pacienții mei am urmărit-o pas cu pas și nu adesea am rămas surprins de diferitele forme, rare și mai fantastice și cari de care mai grave, ce îmbracă această boală, producând o adevărată panică în populație prin cazuri mortale atât la orașe cât și mai ales la sate.
Și sunt foarte mirat de organele noastre sanitare de medicii noștri de valoare, de profesori de la universitate, de savanții medicinii că până astăzi încă nu și-au spus cuvântul.
Am urmărit până aici, pe cât mi-a fost posibil, aproape toate jurnalele, unde numai s'a publicat ceva asupra acestei boale și, de fapt, rămân surprins că iacă tot nu suntem clari asupra acestei boale, pe care toți tot o mai numim boală spaniolă, boală nouă, de curând apărută, ceea ce de fapt nu e adevărat, căci ea e cunoscută încă din secolul al Xll-lea, sub numele de gripă sau influență.
Intenționat, însă am lăsat să se scurgă atâta timp de la apariția ei la noi în țară, așteptând ca această chestiune atât de serioasă să fie luată de vre-o autoritate medicală, să-și spună cuvântul hotărâtor în aceasta mare chestiune.
Deoarece ne aflăm în pragul pericolului celui mai mare, acum, când mai ales după o catastrofă așa de mare, suntem expuși la o catastrofă și mai mare acuma când comunele noastre, mai ales, încep să ne bântuite de această boală, iar mortalitatea crește din zi în zi, atât la sate cât și la oraș,e fără să fim încă în clar cu ce fel de boală avem a face.
M-am hotărât ca să rup eu răgazul tăcerii și să încerc, prin modestele mele puteri, să aduc în sprijinul părerilor niște argumente atât de indubitabile, că noi de fapt astăzi avem a lupta contra unei boli cunoscute încă demult și numită influență sau gripă, iar nu cu o boală nouă spaniola, cum o numiră unii.
Iată, bunăoară, ce zice F. Collet în tratatul său de patologie: Influența sau gripa este o boală infecțioasă, endemică și epidemică. Ea a fost numită influență în Italia, în timpul epidemiei din 1722. A fost cunoscută din secolul al XII și n'a fost izolată decât in secolul al XVIII. Prima dată a fost descrisă de către Sydenham în 1676, dând mai târziu naștere la descrieri din ce în ce mai amănunțite în raport cu desele apariții. Laennec, Stell, Grare au publica, mai târziu lucrări importante asupra ei. Marea epidemie din 1889 90 provoacă lucrările cele mai importante ale lui Proust. Kelsch. Teissier Roux în Franța.
Să vedem cum se prezintă această boală și ce simptoame prezintă: Boala are o incubare foarte scurtă, 12 zile cu fenomene prodromice foarte curioase: indispoziție, un frison (tremur de friguri), troachnă, amețeală, dureri mari de cap, dureri, măi ales în mușchii cefei și ai gâtului, rachialgie (dureri în șira spinării) dureri în articulații (închieturi) și, mai ales, dureri musculare foarte pronunțate, o greutate în tot trupul (membrele grele ca plumbul). Catar al mucoaselor: curgerea nasului, angine, faringite, laringite ale gâtului, bronșite, dureri cu fenomene generale, care din ce în ce se accentuează. Fața denotă o oboseală profundă, este aprinsă, sau, în unele cazuri, palidă și foarte obosită, aspectul trist. Sotivagn de Mentpallier îi dă un nume foarte caracteristic, de față gripată. Temperatură de regulă foarte ridicată, uneori neregulată, adesea se ridică brusc până la 3940° și, în unele cazuri, chiar și până la 41, cam prin ziua a 3-a, ca în curând, apoi, să se diminueze, cam în ziua a 6-a, iară la aproape de normal (Teissier).
Inima, în cazuri rare, rămâne în tact. La unii indivizi însă se ivesc palpitații, aritmii, embriocardii și chiar sincope cardiace, lăsând leziuni organice permanente ale inimii, cu intermitențe și chiar miocardite (leziuni ale inimii).
Urine roșietice, încărcate în unele cazuri cu albuminarie. Pulsul este repede, în timpul fierbințelii, slab și intermitent. Durata bolii variază între 2 și 8 zile. Însă, perioada febrilă poate să dureze uneori și 23 săptămâni, cu fenomene de complicație, cari poate să provoace moartea.
În legătură cu articolul meu precedent, îmi voi permite ca după aceiași autori competenți în materie, să discut mai departe formele clinice și complicațiile lor în această chestiune.
Epidemiile și predispozițiile individuale fac ca se predomine oarecare simptome ale gripei sau influenței actuale, putând da naștere la 3 forme principale, și anume: forma toracică, gastro-intestinală și nervoasă.
1. Forma toracică este de regulă cea mai frecventă; ea corespunde la localizarea agentului (bacilului) infecțios pe aparatul pleuro pulmonar.
Laringitele atins de secreții în aceasta boală se propagă la arborele bronchic. Fenomenele generale se agravează: febra crește, durerile devin din ce în ce mai intense.
Tusea penibilă ce de grabă se complică cu un catar pulmonar purulent.
a) Forma bronchipulmonară, foarte gravă, se caracterizează prin prezența de
diseminate pe întreaga suprafață a plămânului. Albuminurie, ichter (gălbioare); și hipertrofia splinei. Moartea survine adesea prin trecerea în stare de cronicitate a tuturor acestor simptoame.
b) Pneumonia gripală e cea mai deasă în aceasta boală și cea mai periculoasă și aproape un caz la cinci, după prof. Netter.
Pentru prof. Teissier, în cazurile de față, n' ar fi vorba de o pneumonie veritabilă, ci de o bronchopneumonie pseudolobară bilaterală, în mare degernescență, ar fi lentă, cu moarte sigură.
c) Congestia pulmonară, cu sau fără scuipare de sânge, survine aproape brusc, asociată cu dispnee intensă, care în cele mai multe cazuri poate avea o ieșire fatală.
d) Forma pseudochimică, descrisă așa de bine în teza lui Collet și Chatin, în 1894, în Lion. Aceasta formă poate masca perfect de bine forma tuberculoasă.
Ea se asociază fie de pneumonie bronchială predominantă la vârf, de straturi congestive, tot la vârful plămânului, fie chiar și de o stimulare a tuberculozei existente. Purulența precoce a sputei ar fi, după Teissier, un bun element de diagnoză.
e) Forma pleurală poate da lichid sau seros sau hemorogic în cele mai multe cazuri metapneumonie de natură gripală.
2. Forma intestinală și complicațiuni. Aceste forme clinice sunt mai rare și de un diagnostic dificil. Singură dezvoltarea lor, în timp de epidemie gripală, ne vine în ajutor. Ori, adesea influenza sau gripa debutează după un mod special al lor, prin vărsături diareree ca prodroame inițiale adică acestea ar fi numai niște preludiuri gastrice sau intestinale, care ar deschide scena și, în aceste cazuri, ușor s'ar putea confunda cu febra tifoidă sau cu holera cu complicațiuni de peritoniste sau stomatite sau periostite alveolo dentare, cu forme rebele.
a) Forma nervoasă, cu dureri mari de cap, amețeli, depresiuni fizice și morale, delir, ce se pot transmite și la măduva și nervii periferiei.
b) Encefalul cu diferitele forme de meningite, ce debutează brusc, cu frisoane, dureri de cap intense, vărsături. Mai târziu constipație, delir, convulsiuni, vomă, sincope cu fenomene vasomotorice. Apoi meningite cerebro spinale supurate, cu convusiuni mari, cu evoluție rapidă, datorită unei infecții secundare și cu terminare de regulă fatală.
c) Măduva spinării, după Teissier, se infectează de toxine microbiene, ce ating axa cerebro spinală, explicând astfel rachialgiile cu dureri periferice foarte accentuate, îmbrăcând formă gripală, paralizii ascendente tardive, atrofii musculare-mielopatii etc.
d) Și mai importante sunt polinevritele descrise de Teissier, cu turburări trofice, sau de turburări senzitive, sau sociale sau motorice, cu complicații cardiace sau pulmonare.
Cele mai frecvente sunt însă durerile și scurgerile purulente de urechi, conjunctivitele la ochi, herpesurile la nas și gură etc.
3. Etiologie și patologie foarte contagioasă, ea atinge de preferință pe cei cu disabilități, cașectici, pe subiectele predispuse la boli, pe cei munciți, obosiți și flămânziți. Frigul, schimbarea bruscă de temperatură, constituie o cauză predispozantă însemnată.
Scăderile barometrice, cantitatea anormală de ozon, atmosfera umedă predispozează și favorizează epidemia.
Cea mai mare epidemie de gripă a fost în 1730, ce se putea asemăna cu cea actuală. Boala e foarte contagioasă, transmisibilă direct sau indirect, endemică și epidemică, a cărei ușurință de transmisibilitate și contagiune e foarte mare.
Viena aprilie 2020
[1] Este cunoscută sub această denumire generică, fiindcă cenzura pe timp de război interzicea publicarea de știri defetiste, singură Spania, unde aceasta nu funcționa, oferea din abundență asemenea știri, încât lumea credea că doar în Peninsula Iberică era prezentă această epidemie mortală.
[2] Freddy Vinet, Marea Gripă, Ed. Vendémiaire, 2018
[3] În anul 1869 se poate vorbi de începuturile asistenței medicale în forme organizate la Blaj. Atunci a fost închiriată o casă, de către membrii corpului didactic din Blaj, mai degrabă o infirmerie pentru contagioși, iar în urma strângerii unui fond dintr-un bal filantropic, au fost cumpărate medicamente pentru studenții bolnavi și săraci.
[4] Sfântul Spirit, primul spital în România este atestat documentar la Sibiu, purtând data de 24 iunie 1292. În Țara Românească, primul spital a funcționat la Colțea, la începutul secolului al XVIII-lea.
[5] în perioada 1918-1919
|
Dan Toma Dulciu 4/24/2020 |
Contact: |
|
|
