Căutări - Bucătăria
Una din cele mai frecvente glume ale încercantei perioade pandemice este cât de gospodine au (re-)devenit femeile (în principal) și desigur cât de neliniștiți suntem cu toții de inevitabilele kilogramele în plus în urma mâncării de stress ori de plictiseală. Canalele de socializare și media abundă de rețete eficiente și sănătoase, de cum să facem pâine fără drojdie sau fără făină (!) în funcție de ce ingredient ne lipsește, de ”banana bread” dacă se poate fără banane. E de asemenea o evidentă grijă pentru provizii și cred că toate prietenele s-au întrebat în ultima vreme măcar într-o doară: ”Ce mai gătiți, fetelor?” uneori adăugând fiecare după caz… ”că îmi mănâncă ăștia toți acasă urechile…”
Doar că dincolo de amuzament (binevenit de altfel în orice situație tensionată), bucătăria și bucătăreala e un strașnic loc și o binecuvântată activitate ce ne poate trece cu discreție și delicatețe prin anevoiosul timp actual în mult mai multe feluri decât ne dăm seama la superficiala privire asupra nevoii de a mânca pur și simplu.
E anecdotică între bucătarii faimoși sau mamele din bucătăriile tradiționale întâi de toate sfințenia rețetei. Cu siguranță avem foarte mulți/multe dintre noi moștenire vechi caiete cu foile îngălbenite pline ochi de varii rețete și îndrumări ingenioase și chiar ”secrete” pentru obținerea gustului perfect, urmate de rigoarea pașilor în pregătirea mâncării, a timpului, a temperaturii de fierbere ori coacere, ca într-un ritual alchimic ori vrăjitoresc. Se cere o disciplină perfectă. Cred că multă lume a fost ca și mine admonestată când, spre exemplu, nu învârteam constant în aceeași direcție maioneza, salata de vinete sau crema de prăjituri, dacă nu picuram uleiul cu minuție, sau nu respectam ordinea punerii legumelor în mâncare în funcție de cât timp le trebuia să fiarbă, dacă nu frământam suficient aluatul de cozonac sau nu îl lăsam să crească până își dubla volumul, dacă deschideam cuptorul înainte ca prăjitura să crească ori tăiam blatul înainte să se răcească… Așa cum tot în vechile caiete găsim și soluțiile de restriște, simplificări, substitute, improvizații, micșorarea cantităților, nu de puține ori ce s-ar putea numi, ”a face mâncare din nimic” și gândul mă poartă acum doar la ”plăcinta din coajă de cartofi” din romanul lui Mary Ann Shaffer.
Admirabilă lecție de răbdare, de atenție, de chibzuință, de a urma în ultimă instanță o serie de instrucțiuni de obicei extrem de simple, cu la fel de simple și evidente consecințe, o delicioasă masă sau … Fără excepție, orice mâncare sau prăjitură vor fi de nemâncat dacă nu punem ce și când trebuie în ele, toate se vor arde dacă neglijent sau nepăsător le lăsăm prea mult pe foc și fără excepție oricine se arde dacă panicat, vrând să remedieze situația în ultimul moment, va pune mâna fără mănușă pe tava fierbinte.
Devenită la rându-mi ”mai marele” casei întru gătit, am privit cu uimire, dar și cu bucurie când fetele mele începând de la grădiniță veneau acasă cu ”teme” de bucătărie la diferite materii (matematică, citit, chimie, fizică, științe sociale). De când erau mititele am buchisit împreună rețete din cărți de bucate cu Strawberry Shortcake, Winnie de Pooh, Harry Potter și mai târziu nici mai mult nici mai puțin decât din Gordon Ramsay sau din ”Festinul lui Babette”. Am măsurat, am cântărit, am dizolvat, am amestecat, am lăsat să crească, am încălzit cuptorul, am așteptat… Am planificat, am făcut lista de cumpărături, buget, am comparat valori nutritive… Am tăiat tot mai mărunt, am îndrăznit să încercăm lucruri noi tot mai complicate, am decorat tot mai izbutit și mai elaborat. Știință și artă îngemănate și toate fără vinovăția mamei care își pune fetele la treabă, era doar temă de casă de la școală. Precizie de laborator și creativitate, igienă și antropologie culturală, organizare și colaborare, reacții chimice, finanțe și ecologie într-o salată legume, sărățele cu brânză, un sushi sau o prăjitură de mere. (N-au devenit, încă, bucătărese iscusite, dar au luat de fiecare dată note foarte bune la școală, la toate materiile…).
Nu în ultimul rând, bucătăria este un spațiu de confort, mai ales când îi adună pe toți ai casei de pe unde s-or fi retras, atrași de mirosul de vanilie, ori scorțișoară, de cacao ori nuci prăjite. Căldura cuptorului, o cană de ciocolată cu lapte, un ceai cu miere, un biscuite de ciocolată vor alunga idilic orice supărare, vor mângâia reconfortant orice îngrijorare. Așa cum obișnuita cina de la masa din bucătărie e un infailibil barometru al stării sufletești și al armoniei familiale, la fel cum e și rapiditatea cu care o întind mai toți când vine vorba de strânsul mesei, de spălatul vaselor și de curățatul aceleiași bucătării…
Nu e desigur nimic nou în metafora bucătăriei, a vetrei și a focului purificator și civilizator din ea, nici în posibila semnificație inițiatică a gătitului, ori a simbolicei hrăni sufletești de care ne împărtășim de câte ori ne adunăm în jurul mesei, dar îmi pare un gest binevenit să desprăfuim de banal acest zilnic, necesar ritual ce nebănuit ne poate (re-)învăța cum să trecem înțelept, cu răbdare, calm, imaginație și generozitate prin încercările vieții ce ne aruncă pe toți în aceeași oală a deznădejdii și a speranței în aceeași măsură.
.......................
Toronto
Lăcrămioara Varga Oprea
|
Lăcrămioara Varga Oprea 4/21/2020 |
Contact: |
|
|
