Zambind infruntam pandemia
,,i n t r o d u c e r e” :
SCURTA CUGETARE
A ieșit din crugul lumii
Fără -chiar- a fi chemat,
Precum au povestit unii:
Urechea nu m-a-nșelat !
Din zări ori din ,,paviment”
O ființă prea bizară,
Care ne privea atent
Și mustea din neant: ,,Să piară!!!
Încercând să iau aminte
Lecții, sfaturi și percepte,
Coborâră sfaturi sfinte !
Dar Satan urcă în trepte:
Întâi coarnele... 'nainte,
Împungând legile drepte !
,,î n t r a n z i t”:
VREMURI ,,SCURTE”
Muncește omul o viață
Și plânge-n pumni de multe ori,
Dar într-o bună dimineață
Apare dinspre cerul negru
Un roș' covid ce dă fiori.
Dar, omul nostru chibzuit,
Ghicește-n mintea lui de foc
Un gând ascuns, de ciuruit
Acest dușman, ce nu stă-n loc!!!
Ochește-l!!! De l-ai dibuit!
Începe un război cumplit
Între ceva de nevăzut
Și omul nostru răzvrătit.
..........................................
Ca în povești, acel covid
Trăește-n tine și în... vid
Se dă și omul peste cap,
Devine cov-ului satrap,
L-a prins că nu mai are zile;
Are-un călcâi , ,,al lui Achile”
Și mâine îi va da de hac!
Culege-va, atunci, cel ins
Un coș de flori de iorgovan,
Drept dar, acelor ce L-au prins,
Rugându-i să prefacă stins,
Pe veci pe-acel ,,coron-avan”!
,, ANTICORONA VIRUS”
Scriitorul inspirat,
Niciodată n-a clacat,
Stând mereu la datorie,
În palat, sau in chilie.
Barba are loc de seamă,
De-i semeață sau de scamă;
Important, să țini secret,
Bine cusut cu șiret,
Vreo intenție nebună,
Ivită sub clar de lună,
Fiindcă, vezi, opinia,
Îți arată linia...
Grea problema, cu cititul;
Orice om dezleagă mitul
Propriului său înțeles,
După culoarea de fes.
Scriitorul, vai, săracul,
Mai încorsetat ca... dracul,
Scoate din manșetă tonul
Personal, e și el omul
Care vrea autonomie,
Freză proprie-n chelie,
Vers original, postum,
Și pe terra falnic drum.
Deci, poete, mor de sete
După versuri mai cochete,
Azi când viața-n ,,virus-an”
Așteaptă să îi dăm blam!!!
Mulțumim și de-un concert,
Acordat, el!!! mult prea cert,
În sezonul de ,,coron” ,
PESTE TOT PLANEAZĂ UN FIOR
Peste tot
Planează un fior,
De viață, de dor;
Aruncăm o privire,
Ea pleacă in uimire, aflând
Rapacitatea covului flămând!
Trăiești între afi și a nu...
Stai de vorbă cu tine și tu
Neîndrăznind a zice
Ceeace altora le-ar aduce teama.
Închizi în tine, pe cât îți dai seama...
.......................................................
Ascunzi în tine speranțe,
Dacă poți,
Cerci să vezi dacă ești tu,
Sănătos, sau apucat...
Trăiești secretul în tine,
Așteptând ca, mâine, vei fi bine.
Ai auzit de spitalul -lazaret,
Acolo nu se doarme,
Acolo nu se mânâncă,
Se adoarme, fără aer, poate încet,
Sau cu tumult horcăit...
Doar acel covid are masă festivă...
...........................................................
Dorești să-l vezi plecat,
Pe acel coronavirus, sau pe un altul-
Ție îți este totuna-
Pe sloiul ce se topește în derivă.
La orizont, pe acel ultim covid,
Mare cât o balenă...
Acum poartă după el un lanț de zombi ,
Aceia, odată, erau oameni,
Sunt mutilați, dar oceanului nu-i pasă,
Peștii se vor hrăni de data aceasta din covid,
Peștii-vaccin vor fi apoi puși în conserve
Și fierți, pentru masa altor oameni.
Dar aceia vor fi imuni...
Resturile conservelor le vor devora termitele și viețuitoarele mai mici.
Toate vor viețui dacă se obișnuiesc cu acest fel de mâncare,
Devorându-l pe coronatul, fără coaoana-i de virus...
....................................................................................................
Vine un nor de mărturisiri,
Trebuie să ne spovedim și noi,
Nu se știe clipa când vom ,,lua” ancora,
,,Scufundându-ne” alături de ea...
Și paradoxal,
Luând drumul nostru spre cer...
,, v i z i u n e p e r s o n a l ă”:
VIZIUNE
Ochii străpung învelișul.
Ei văd o mulțime de semne-
Semne care se adună în poezia vieții,
A morții și a reînvierii.
Acum, poet îndrăgostit de calambururi
De ironii, satire și...
Toți îl așteaptă cu ,,oare ce mai creiază?”
,,Și cine mai poartă papion și pinteni galbeni ?”
Mâine îl vor asemui cu un pom
Îngreuiat sau săltat de povara fructelor-cărți.
Sub pom este coșul plin de pamflete.
Într-o parte sunt cele ,,neînțeles de cititor”
În cealaltă parte, foarte înghesuite, ,,înțelesele”
Dar acelea respiră greu, înainte de a se urca și ele în pom...
Prin ochi se observă o aglomerare,
Uneori scânteietoare,
Alteori sumbră
Și deseori foarte zglobie.
Eu aleg varianta sumbră,
Nu-mi face bine lumina tare la taste
Și la ochii plini de poezie...
,, c r e d i n ț a ”:
VORBIND DIN SUFLET CHINUIT,
Doamne, aș voi să fiu iar un copil ,
Unul mic de tot, sau, poate, un elev,
Fără păcatele-adunate în trist ev,
Cu glasul rugător, către cer, umil tril.
. . . . . . . . . . . . . , .
Doamne, noi, pământenii loviți de a greșelii soartă,
Te rugăm anume,
TU îndreaptă-ne spre o poartă,
O poartă a credinței, a biruinței. Răul ne răpune.
Când pleca-vom, prea devreme, sub țărâna vie,
Cine-Ți va sluji prin rugă,
Doamne- Indurat, Ție ?
Te rugăm ca-ntotdeauna, cu glasul umil,
Suntem Doamne, fără vlagă, neauă de april...
Suntem triști, n-avem putere,
Cine ne-o va da?
Tu ești singur PreaÎnaltul, Tu ne poți salva.
Noi vorbim acum cu Tine,
Suntem slabi, copii,
Dar suntem, încă ființe, suntem încă vii...
Te rugăm răsfrânge darul
Peste noi năpăstuiții și ridică-ne amarul!
Doamne, te rugăm fiebinte, suntem înrăiți,
Tu întinde mâna tare, ca să fim uniți
Într-o sfântă rugăciune, în zile și nopți,
Spre-a Ta Slavă și Mărire, de către noi, toți!
Doamne Sfinte , ne trimite, te rugăm plângând,
Pace, bună viețuire și Credinței gând.
Suntem neamuri, frați în Cruce,
Dă-ne har să-o putem duce,
Pe pământ, în omenie,
De-a fi demni, de-aci-înainte, de a Ta Împărăție !
|
