" Acest secol a avut o mie de ani ",
Cartea, apartinând lui Pierre Miquel a apărut la Editura Gramar, România.
Redăm câteva afirmatii, abtinându-ne, pe cât se poate de la a le comenta.
Asadar, Gobineau ar fi scris primul despre „inegalitatea raselor”, inventând asa-zisul „sânge arian”. Chamberlain: „dacă nici o natiune nu e pură rasial, ea se poate rasa prin segregatie”. Ratzel măsoară craniile pentru a le clasifica, Wilser descrie „dolicocefalul blond”.
În secolul XX se pare că „inegalitatea repartizării spatiilor se poate corija doar prin război”.
Germanii nu sunt mai antisemiti decât francezii sau rusii. Germania nu e mai imperialistă decât Anglia sau Franta. Nationalismul francez nu e mai putin arzător ca pangermanismul.
Francezii au investit în căile ferate rusesti pentru a înlesni tarului mobilizarea armatei.
Germanii construiesc calea ferată spre petrolul Baghdadului, momentan exploatat de britanici, dorit si de SUA.
Wilson se indignează când „polonezii si românii încearcă să îndepărteze de la urne milioane de alegători evrei si se ceartă între ei pentru regiunile învecinate bogate”.Wilson e organizatorul unei „păci fără victorie”, dar pentru a feri Germania de pericolul bolsevic, „edifică statele-tampon ca România, Polonia, Cehoslovacia (acesta un stat fără precedent), Ungaria...
Nici una din noile natiuni nu era o democratie de tip occidental, cu toate institutiile copiate după model occidental”. Lenin era... kalmuk.
Trupele române, invadând Ungaria erau înarmate de Aliati.
Generalul polon Pilsudski îsi doreste propriul stat-tampon si eliberarea Ukrainei pentru a se distanta de Lenin; ca răspuns, Tuhacevski ocupă Kievul si asediază Varsovia. Polonezul Sikorski îl face să se retragă, ajutat de francezii printre care era si de Gaulle. Polonezii nationalisti anexează Bielorusia si Ukraina.
La Baku orientalii tin un congres al „celor aflati în afara istoriei”; republicile orientale „nu vor juca niciodată un rol international”. Sinteze, afirmatii pe un ton foarte sigur de sine, între care multe par a fi adevăruri absolute.
După revolutie, Rusia scapă de criza economică mondială, căci nu e supusă riscurilor bursiere si posedă monedă de schimb. Mai încolo, „fără această criză nazistii n-ar fi avut atâtia deputati în Reichstag. Hitler A PRIMIT si nu A LUAT puterea în Germania”. (Comunismul si nazismul au dus-o relativ bine în timpul crizei capitaliste, n.n.) Nemtii se antrenau în străinătate cu armament greu (mai ales în... Uniunea Sovietică, unde fabricau chiar si arme), lucru care le era fost interzis (...) Franco si Mussolini nu erau antisemiti. În schimb apar publicatii antisemite franceze, finantate de...germani. Hitler ajunge la putere într-o campanie electorală „în stil american”, e de părere autorul. Annschlussul s-a cerut de către socialistii germani încă din 1919. Era vorba de alipirea tuturor germanilor separati prin „Diktatul de la Versailles”.
Sudetii cehi (bohemi) sunt fosti supusi austriaci, formând o masă compactă alipită de Praga si cu nostalgii imperiale. Asasinarea lui von Rath, ambasador german la Paris a fost săvârsită de către un evreu. A urmat, ca revansă, pogromul din „Noaptea de cristal”. De facto, Franta si Anglia sunt declară primele război Germaniei, usurând astfel misiunea propagandei lui Goebbels. În Polonia se intră având ca pretext „eliberarea germanilor”.
Rusii, în paralel, asasinează 4500 de ofiteri polonezi la Katyn, punând genocidul în cârca germanilor. (Nici azi nu sunt dispusi să recunoască că termenul adecvat actiunii a fost genocid, n.n.) Urmare a actiunii militare, se proclamă „Statul francez al Europei, german”. De partea cealaltă, Rusia pune stăpânire pe enclava numită Kaliningrad.
După război s-a creat o situatie în care „era bine de stiut că nici un german nu va mai putea să trăiască în Polonia, Cehia, Ungaria, Iugoslavia si România...12 milioane de germani au fost pur si simplu alungati...”
Spre sfârsitul secolului, „...cei doi mari nu suportă ca si alte natiuni să intervină în treburile Lumii”. Franta mai are si ea unele nostalgii, după ce în primul război a reusit performanta mondializării unui conflict care „era treaba” Centrului Europei, în exclusivitate.
Comentariile sunt de multe ori acidulate si cu o tentă subiectivă ce incită la discutii.
Este acesta si scopul, nemărturisit, al acestui istoric cu stil de foiletonist.
|
Lucian Bureriu - 4/20/2005 |
Contact: |
|
|
