“Deosebirea între omul care doar tunde iarba și un grădinar adevărat constă în atingere.”
Fiecare om trebuie să lase ceva în urma lui atunci când moare, așa spunea bunicul meu. Un copil, o carte sau un tablou, o casă, un zid înălțat de mâna lui sau o pereche de pantofi. Sau o grădină. Ceva ce mâna ta a atins în așa fel încât sufletul tău să aibă unde se refugia atunci când îți sosește ceasul; iar când oamenii se uită la copacul ori la floarea pe care le-ai sădit, tu ești acolo.
Nu contează ce faci, spunea bunicul, atât timp cât schimbi un lucru față de cum era înainte, ca tu să-l atingi transformându-l în ceva care să-ți semene de îndată ce-ți iei mâna de pe el. Deosebirea între omul care doar tunde iarba și un grădinar adevărat constă în atingere, spunea el. Cel care tunde iarba e ca și inexistent, grădinarul va trăi o veșnicie.
“Detest expresia latină Status Quo!” spunea el. “Trăiește ca și cum peste zece secunde ți-ar fi dat să nu mai fii. Privește lumea. E mai fantastică decât orice vis confecționat sau plătit în fabrici. Nu cere nici o garanție, nu cere protecție, așa ceva nu a existat nicicând. Iar dacă ar exista, ar aminti cumva de leneșul care atârnă cu capul în jos, într-un copac, zi de zi, de dimineața până seara și care-și petrece viața dormind. La dracu’ cu toate astea, spunea bunicul, scutură copacul și trântește leneșul cu fundul de pământ.”
Ray Bradbury (22 august 1920 – 5 iunie 2012)
|
Ray Bradbury 4/16/2020 |
Contact: |
|
|
