Lumină Lină, Gracious Light - un sfert de secol in lumina spiritului
Acum când am în mână primele două numere ale revistei Lumină Lină, Gracious Light de la New York în an aniversar, mă întreb cu emoție cum ar fi fost comunitatea românilor din metropola lumii fără această emblematică prezență publicistică. Titlul atât de inspirat al revistei ne poartă cu gândul spre imaginea “lumină lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc” pe care, dacă îmi amintesc bine, monahul Nicolae Steinhardt o socotea cel mai frumos vers românesc când formula interogația admirativă Lumină lină a sfintei slave: mai e alt vers deopotrivă acestuia în limba română?” În greacă, adjectivul din expresia “foos hilaron” înseamnă “veselă, jucăușă”, iar traducerea în limba română cu epitetul “lină” îi conferă o mai profundă sugestie semantică și lirică. Ieromonahul de la Cernica, devenit cunoscutul poet Tudor Arghezi, s-a inspirat din același simbol bogat al harului divin, (cel ce coboară de Paști la Ierusalim din ceruri), dând expresiei religioase desigur o altă semnificație în poezia sa Lumină lină, studiată și de noi în școală.
Lumina binecuvântată a acestei publicații românești newyorkeze radiază din metropola lumii până spre marginile Terrei, ea fiind expediată spre America, Europa, Australia, ajungând până în Orientul Mijlociu la porțile Ierusalimului din Israel. Desigur că s-ar putea zice că tehnica modernă a comunicațiilor rezolvă acum foarte ușor o asemenea circulație în rețea online, devenită o practică frecventă în lumea publicisticii. În schimb, eu nu cunosc nicio altă revistă românească să fie purtată de la New York, ca aceasta, prin cele mai importante centre ale României într-un colind dedicat dialogului cu scriitorii țării. Este un pelerinaj cultural singular, numit „Zilele Lumină Lină” și desfășurat în peste 20 de ediții anuale. Pretutindeni unde a făcut un asemenea popas, directorul revistei Theodor Damian a oferit gratuit sute de exemplare celor interesați să citească textele frumoase și interesante pe care le-a publicat. La fiecare eveniment literar astfel organizat, unii scriitori s-au arătat interesați să fie publicați în revista de spiritualitate și literatură de la New York. Participând la edițiile de la Constanța, București, Bistrița și organizând pe cea de la Sibiu în 2011, am realizat că aceasta este una dintre cele mai eficiente forme de zidire culturală ce apropie diaspora americană de țara-mamă.
În America de-a lungul timpului s-au scos multe publicații bisericești, așa cum apare din 1936 și până în prezent Solia, „foaia de zidire sufletească” a Episcopiei Ortodoxe Române din America. Însă targetul și structura revistei Lumină Lină, patronată de The Romanian Institute of Orthodox Theology and Spirituality din New York, SUA, sunt cu totul diferite, ca o publicație în care filosofia creștină și literatura se îngemănează. De aici și o anume elită intelectuală căreia i se adresează, publicul-țintă diferind de cititorii calendarelor și ziarelor românești americane, încărcate cu reclame și anunțuri publicitare, desigur, necesare și acelea.
Directorul acestei reviste unice în diaspora conaționalilor noștri din America, poetul Th. Damian, valorifică dubla sa competență profesională, adică pe cea de preot, care și în prezent păstorește “familia de duminică” de la Capela Sf. Apostoli Petru și Pavel din Astoria, și nu mai puțin calitatea de filosof de rang universitar la un Colegiu din Manhattanul newyorkez, unde mai scoate alte două reviste științifice, dar acelea în limba engleză.
De un sfert de secol deja, Domnia Sa susține neprecupețit cea mai importantă rubrică a publicației, cea de Teologie, unde eseurile sale se așază pe linia de cumpănă dintre predica liturgică și cursul universitar, totdeauna atent să se conecteze la evenimentele imediate ale vieții Bisericii ortodoxe. Tocmai datorită nivelului asigurat comentariului eseistic, rubrica sa este un popas mereu spornic pentru cititorii revistei. În prag de praznic pascal, prin eseul Învierea Domnului-restaurarea omului autorul punctează importanța evenimentului major al creștinătății afirmând: „După aducerea omului dintru neființă la ființă și înzestrarea sa cu chipul lui Dumnezeu, Învierea lui Hristos este cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omenirii. Atât de mare încât, copleșiți, ne întrebăm cu psalmistul: „Ce este omul că-ți amintești de el, sau fiul omului că-l cercetezi?” (Ps. 8. 4) Periplul pe care autorul îl propune cititorilor prin interpretarea zicerilor unor înțelepți conduce în final spre concluzia, demnă de reținut:”Învierea Domnului conferă o nouă dimensiune existenței umane, ea echivalând cu o nouă creaţie și generând un nou mod de a concepe lumea și viața, un nou mod de a fi.” Menite să atenueze nota savantă a discursului, lucrarea sculptoriței Viorica Colpacci Mormântul gol ca și psalmii lui Horia Ion Groza, (întocmai celor semnați de pr. Marcel Miron în nr. 1, precedent, al revistei) dau răgazul meditației asupra ideilor din eseul tocmai citit.
Rubrica Studii aduce rodul unor cercetări de istoria bisericii, de obicei foarte bine ancorate științific, cum dovedesc și notele bibliografice temeinic înserate în josul paginilor, suplimentând informația cu date privitoare la sursele documentare folosite. Sub titlul Adevărul suprem dumnezeiesc: Taina Sfintei Treimi, pr. dr. Nicolae Nicolescu propune cititorilor reflecțiile preotului martir Pavel Florenski. Într-un eseu dens, în care periplul autorului cuprinde popasuri la cugetările unor sfinți părinți ca Vasile cel Mare și Fericitul Augustin, se subliniază importanța gândirii martirului Pavel Florenski, care afirmă “în cuvinte remarcabile inexprimabila profunzime a Tainei Sfintei Treimi”. Ideile sunt susținute de nu mai puțin de 47 note bibliografice, dovedind că preotul martir cu ajutorul matematicii și fizicii moderne “salvează gândirea creștină de la scepticism, psihologism și agnosticism.” Dezbaterea pe care această temă esențială a perpetuat-o de-a lungul timpului, conduce spre nuanțările realizate de contemporanii noștri români:”Părintele profesor Ioan Ică senior, într-un studiu privind doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime, elaborat după tratatul De Trinitate, relevă câteva aspecte doctrinare importante legate de taina treimică, precum: conceperea unităţii fiinţei divine ca o unitate numeric una şi nu ca o unitate generică; elucidarea problemei trimiterilor divine şi a teofaniilor vechi-testamentare. Prin aceasta „se dădeau ultimele lovituri de graţie arianismului”, în ciuda accentului pus mai mult pe unitatea fiinţei decât pe trinitate, nepierzându-se însă din vedere „distincţia şi realitatea Persoanelor Treimice”.
Fie că se încadrează în rubrica intitulată Eminesciana sau este vorba de un studiu, număr de număr exegeza poetului nostru național se completează în mod interesant și consistent. Valentin Coșereanu, printr-o „detectivistică literară” curajoasă, izbutește să editeze Opere. Poezii de Eminescu în vol. I (1866-1876) și vol. II (1877-1883) pornind de la valorificarea spațiului ipoteștean. După o riguroasă documentare făcută la Arhivele Statului din capitală, corelând date găsite la Botoșani, unde același sculptor I. Georgescu a finisat un bust dedicat “poetului nepereche”, Tanța Tănăsescu punctează colaborarea artistului român cu parizianul Louis Martin la ambele lucrări. Astfel, cercetătoarea oferă cititorilor revistei newyorkeze Date inedite despre basorelieful lui Eminescu de la Cimitirul Bellu din București. Investigația merge până la descoperirea matriței de ghips a efigiei funerare, pe care a aflat-o în colecția particulară donată Muzeului de Artă Plastică din Câmpulung- Muscel de scriitorul Mihai Tican Rumano, a cărui faimă de călător prin țări exotice merită interesul unor cercetări viitoare. Socotim astfel, pentru că lucrările sale de memorialistică sunt prea puțin cunoscute până în prezent.
Tot literaturii îi sunt consacrate paginile bogate de poezie, dacă am selecta fie și doar numele Mihaela Albu, de proză în ilustrația Flaviei Topan sau teatru, exemplificat de Dan Ciupitu cu Suita Nr.1 în G. major pentru violoncel de J.S.Bach), alături de rubricile Documente și mărturii, Cărțile în agora, Recenzii, Reportaje, devenite de mult timp tradiționale în structura revistei. Ca totdeauna, recenzii precum cea a Milenei Lițoiu intitulată Dumitru Ichim-inovator al limbii și simțirii poetice sau cea semnată de Ada Stuparu Considerații lirice-despre poezia lui Dumitru Cristănuș punctează apariții recente în România ca și în Canada ori SUA. Remarcabilă este recenzia Mihaelei Albu la cartea lui Constantin Eritescu Jurnalul de veghe, ajunsă la vol. 4 (2011-2018), “o frescă a lumii contemporane de dincolo și de dincoace de ocean, o lume în care un intelectual român trăiește, dar o și analizează cu luciditate.” Protagonistul este un perfecționist ce trăiește drama desțărării, după care Țara făgăduinței îl supune la o suferință “a inadecvării”. Între volumele rubricii Cărți în agora, semnalăm Fastuosul album cartografic dedicat Transilvaniei, realizat de Stoica Lascu.
Redactorul –șef SUA, nu altul decât cunoscutul critic literar M.N.Rusu, asigură o mobilitate a rubricaturii, mereu mulată pe conținutul materialelor, selectate de obicei cu mult discernământ. Excepții există, totuși, ca oriunde în presă. În cazul lui Marian Vișescu strădania surclasează fantezia și imaginile nu mai pot emoționa, ci dimpotrivă, ca în versurile:” Azi, lumea flămândă îmi prinde lacrimile-n lanțuri, /trupul mi-e cuprins de groază,/ iar plânsul întemnițat într-un regat/ zugrăvit cu spaimă.”
În sumar este prezentă uneori și rubrica Istorie, care găzduiește în nr.1 al anului XXV, studiul prof. univ. Th Damian Mărturii ale implicării Bisericii Ortodoxe Române în evenimentele legate de Unirea Principatelor. O tradiție remarcabilă a revistei este să aducă prin rubrica “Universalia” în fața cititorilor poeți reprezentativi ai altor culturi, prin traducerile lui K.V.Twain (Diana Cârligeanu) care a transpus în engleză poezii eminesciene sau Muguraș Maria Vnuck, care a tradus în engleză versuri de Menachem M. Faleh, lor adăugându-li-se ca bun traducător și Ioan Ioniță din Ilinois, SUA.
Punctual prezentate sunt personalitățile din rubrica Portret, tot astfel cum Ioan Haineș scrie despre Grupul Literar „Catacomba”: Ioan N. Roșca. Salutăm inspirata prezență a poetei Mihaela Malea Stroe în mai noua rubrică Punctul pe I, unde spiritul ironic din titlul Degeaba? Da, degeaba!, pornind de la mesajul concertului cu care colindase țara Tudor Gheorghe, susține diatriba împotriva celor ce nu înțeleg spectrul problemelor cu care se confruntă România postrevoluționară, autoarea îndemnând ultimativ la responsabilizarea conaționalilor ei.
Totdeauna bogat, Fotoalbumul cu ilustrarea evenimentelor “familiei de duminică” din parohia ortodoxă de la Capela Sf. Apostroli Petru și Pavel, este una dintre atracțiile tuturor cititorilor, ca o punere la curent cu evenimentele desfășurate acolo. Semnalăm In memoriam, rubrica ce vădește respectul pentru cei plecați dintre cei vii, ideea fiind pe cât de legitimă, pe atât de generoasă în sine. Poeta Dana Opriță sub titlul “Am făcut teatru din dragoste, nu din frică” a publicat amintirile care o leagă de Ducu Darie ( 1959-2019), regizorul înzestrat cu un „uriaș talent” și cu o fire prietenoasă, niciodată dezisă. Surpriza mea a fost să-i descopăr pe amândoi liceeni la Colegiul național “Sf.Sava”, unde și eu am fost profesor titular de literatura română în anii mei bucureșteni, drept care am resimțit o discretă emoție rememorativă, citind admirabila evocare. Poate că la rubrica “Aniversări” din nr.1 al anului 2020 personalitatea uriașă a poetului Nichita Stănescu merita mai mult decât cele două poze oferite de criticul literar M.N. Rusu din colecția proprie, chiar dacă acelea sunt de o reală valoare.
Nu avem pretenția de a epuiza toate rubricile acestor numere ale primei părți de an 2020. Nici nu ne-am propus o asemenea exhaustivitate pornind de la faptul că revista nu are o structură rigidă, absolut constantă, ci ea fluctuează în funcție de factura textelor selectate de Th. Damian și M.N. Rusu spre publicare. Pentru aspectul îngrijit al numerelor 1 și 2 din anul aniversar 2020, remarcabile prin corectitudinea formei textelor, ca și pentru modul cum au fost introduse ilustrațiile în pagini, mulțumiri i se cuvin aduse în primul rând secretarului de redacție, Claudia Damian.
Ajunsă la redutabila vârstă a sfertului de veac, Lumină lină de la New York se impune în peisajul revuistic românesc ca un caleidoscop în care trecutul se întâlnește cu prezentul în cercetări de spiritualitate și de literatură. În an aniversar, ea continuă să fie o publicație elegantă, în paginile căreia se întâlnesc ambele maluri ale Atlanticului de nord, rezonând în ritmul celei mai autentice armonii. Dialogul diasporei cu țara prin cultură națională, temeinic înțeleasă și promovată, poate oricând să certifice identitatea poporului nostru în spectacolul globalizant al lumii contemporane.
|
Anca Sirghie 4/15/2020 |
Contact: |
|
|
