Panopticum - Miscare anticomunistă ( III )
Însă în ciuda calmului aparent în dimineața de 31 octombrie 1956 avuseseră loc încă două manifestații studențești, una la Institutul Agronomic și cealaltă la Facultatea de Medicină. Concomitent s-au produs și câteva încercări de rezistență în cămine, atunci când armata a năvălit să-i aresteze pe studenți, dar și alte mici tulburări soldate cu arestări de minori la două licee. De asemenea vânătoarea de studenți continua. Numeroși colegi au fost arestați chiar pe stradă sau în gară când încercau să ia trenul spre comunele suburbane unde locuiau cu părinții.
De exemplu cazul colegului meu Ciprian Crisciori care locuia ca și mine în oraș si nu participase la ședința de la Facultatea de Mecanică. El auzise de suspendarea cursurilor de la unchiul său funcționar într-o fabrică și în dimineața de 31 octombrie nu s-a mai dus la universitate bucurându-se că putea să-și termine un proiect. La amiază a plecat până la colțul străzii să-și cumpere țigări și a dispărut fără urme. Crisciori a reapărut după două săptămâni murdar și înfricoșat. În drum spre debitul de tutun, fusese înșfăcat de trei haidamaci civili, care s-au repezit la el dintr-o mașină oprită lângă trotuar. Dus la sediul securității, a fost deținut fără nici o explicație într-o celulă subterană și anchetat îndelungat și brutal în fiecare zi. Tocmai își lăsase mustață, barbă și părul cam neîngrijit și semăna vag cu Kossuth, fapt ce a atras atenția copoilor securității. Niciodată nu a fost în stare să-mi povestească coherent toate grozăviile prin care a trecut în zilele de detenție și era obsedat de amintirea modului în care a fost obligat să se alimenteze. Având mâinile încătușate la spate trebuia să îngenuncheze și să lipăie ca un câine fiertura chioară, dintr-un castron aruncat pe dușumea.
Condusă de la București de Nicolae Ceaușescu, deja general maior și membru al biroului politic P.M.R., în strânsă colaborare cu armata din Banat și cu comitetul regional P.M.R. din Timișoara, intervenția autorităților a fost rapidă, dură și foarte eficientă. De fapt revolta studenților a fost o mișcare spontană, iar participanții erau nepregătiți și total lipsiți de experiență. Fără o organizație, care să asigure nemulțumiților suportul politic necesar, fără arme și conducători experimentați ei nu aveau nici o șansă în fața unei dictaturi ce controla întregul aparat de stat, inclusiv toate forțele de represiune existente în România. Reprimarea a fost atât de eficace încât în presa internațională n-a transpirat nimic despre mișcările studențești de la Timișoara decât mulți ani mai târziu. De altfel Marea Britanie, Franța și Statele Unite, în ajutorul cărora insurgenții maghiari își puseseră toate speranțele, nici nu se gândeau să intervină în Ungaria, necum să se ocupe de obscure tulburări locale din România. Occidentalii tocmai se lăsaseră angrenați în conflictul provocat de egipteanul Gamal Abdel Nasser. Instigat de sovietici, acesta naționalizase în iulie 1956 Canalul de Suez, periclitând alimentarea cu petrol a Europei apusene și declanșând cunoscuta conflagrație la care a participat și Israelul. Atitudinea Occidentului față de evenimentele care au tulburat Europa de Est în octombrie 1956, a fost perfect sintetizată de Richard Nixon, pe atunci vicepreședinte al Statelor Unite în administrația Eisenhover, care a declarat că: Noi nu puteam ca pe de-o parte să ne plângem de intervenția sovietică în Ungaria și pe de altă parte să aprobăm pe englezi și francezi, care au ales momentul acela ca să intervină împotriva lui Nasser.
In zilele următoare miile de arestați de la Timișoara au fost triați, fiind reținuți vreo 30, cărora li s-au intentat procese penale, urmate în foarte scurtă vreme de condamnări până la opt ani închisoare. Curând în universități, s-a dezlănțuit o înverșunată campanie punitivă, ședințele de demascare și îndoctrinare alternând cu anchete interminabile. De-a lungul celor doi ani și jumătate până la absolvire, am fost anchetat periodic decomisii de câte doi tovarăși, care nu își ascundeau nemulțumirea pentru faptul că nu fusesem arestat în timpul evenimentelor din octombrie 1956. Indirect mă învinovățeau pentru absența mea de la adunarea eretică de la Facultatea de Mecanică. De fiecare dată mi s-a cerut să scriu declarații amănunțite asupra felului în care mi-am petrecut zilele acelea tulburi. Viitoarea mea soție, care nici ea nu fusese la ședința respectivă, dar fusese izolată în cazărmile din Becicherecu Mic, era anchetată similar ca să explice de ce fusese arestată și a scăpat cu mare greutate nesancționată. Justiția comunistă începea invariabil prin a acuza fără dovadă, acuzatul fiind obligat să producă dovezi că nu era vinovat. Noi am fost printre cei norocoși, dar câteva sute de studenți au fost exmatriculați pentru atitudini dușmănoase și chiar pentru participarea involutară la evenimente. Comunismul Este Primăvara Omenirii, proclama, în mari litere albe pe fond roșu, o lozincă spânzurată deasupra tablei din marele amfiteatru de la Facultatea de Electrotehnică, dar până la venirea acelei primăveri iluzorii noi trebuia să îndurăm urgia iernii crâncene iscate de construirea himerei marxist-leniniste.
În afară de teroarea care i-a urmat, mișcarea studențească de la Timișoara a avut și rezultate pozitive: îmbunătățirea relativă a hranei servite de cantine și a condițiilor de viață din cămine, înfințarea Casei Studenților, renunțarea la obligativitatea limbii ruse în universități, înființarea cercurilor științifice sudențești și în 1958, retragerea trupelor sovietice. De asemenea în cinematografe au apărut filme produse în Apus. Astfel în 1957 am vizionat în culori și cinemascop, operele Tosca cu Franca Duval și Aida cu Sophia Loren, filmate integral și dublate de mari voci ca Maria Caniglia și Renata Tibaldi.
|
Gabriel Watermiller / B.C. 4/9/2020 |
Contact: |
|
|
