Gânduri mărturisite - Schimbarea societății și teoria catastrofelor
Din când în când lumea se schimbă cu o viteză mărită. Războaiele, revoluțiile, epidemiile, foametea, cutremurul, în general evenimentele majore care implică suferințele multor oameni aduc schimbări fundamentale în societate. Privind din perspectiva timpului istoric aceste schimbări se produc rapid, societatea evoluând zeci sau sute de ani într-o anumită direcție și schimbându-se radical în doar câțiva ani.
Fundamentele matematice ale acestui tip de schimbare pot fi găsite in Teoria Catastrofelor a matematicianului francez Rene Thom publicată în jurul anilor 1960. Un sistem, chiar și social, este în general stabil atât timp cât mecanismele de feedback pot corecta modificările apărute în societate. Atunci când fie schimbarea este foarte mare fie sistemul este într-un punct critic, în care și o schimbare redusă îl poate destabiliza, o modificare bruscă de tip catastrofic are loc, sistemul găsindu-și un alt punct de echilibru, cu alți parametri și alte mecanisme de feedback.
Revoluțiile din Europa de Est, de acum treizeci de ani, au adus sfârșitul comunismului, și au deschis drumul unei noi epoci de dezvoltare, de neimaginat cu câțiva ani mai înainte. Milioane de oameni închiși între granițele „societății socialiste multicultural dezvoltate” își doreau libertatea de mișcare, de exprimare, de liberă asociere, de alegerea unui mod de viață. Marea schimbare le-a adus exact aceste libertăți. Astăzi milioane de români trăiesc, muncesc și își cresc copiii pe toate meridianele lumii, iar cei de acasă se înfruntă continuu în bătălii politice născute din libertatea de exprimare și liberă asociere. „Cere și ți se va da” scrie în Evanghelia după Matei.
Ce își doresc oamenii astăzi? Astăzi ne dorim un aer mai curat, un moment de liniște între două joburi, să mai ajungi să-ți vezi odată părinții, să mai ai timp a citi o carte, a scrie o poezie sau un articol, să mai ai timp să uzi o floare sau să asculți cântecul unei păsări. Nu vi se pare că, cel puțin în orașele mari, păsările nu mai cântă, fluturii nu mai zboară, cerul nu mai are stele, aerul miroase a benzină și a canal, mâncarea nu mai are nici un gust, oamenii se ocolesc din motive mai mult sau mai puțin politice, nu mai comunică prin cuvinte, priviri și emoții, iar rugăciunea își găsește tot mai greu cuvintele, ca și cum Dumnezeu ar fi tot mai departe?
Dar vine un eveniment de un dramatism major, ca cel prin care tocmai trecem, care ne pune în față natura nostră muritoare, trezește în noi acea scânteie divină care ne face să ne ridicăm și să privim în jurul nostru cu alți ochi. Astfel începem a vedea și răul produs de libertatea noastră prost înțeleasă, de consumerismul nemăsurat, de uciderea cu sânge rece a multor forme de viață pentru satisfacerea unor plăceri, de poluarea excesivă a mediului, de agresarea naturii umane și prin ea a Divinității, cu nenumărate feluri de violență fizică și psihică.
Vine o vreme când din mila pentru aproapele nostru și pentru noi înșine, ne vom întoarce la rădăcini, la pământul care ne-a dat viată, la apa care ne-a udat buzele, la „păsările cerului și la crinii de pe câmp” pe care Tatăl Ceresc le hrănește și le îmbracă, deși ele „nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare”. Atunci vom regăsi ceea ce ne lipsește acum, liniștea sufletului, bunătatea, mila, înțelepciunea și bucuria de a trăi într-o lume mai curată, fără milioane de mașini în orașe, fără a ucide viața, fără a polua aerul și apa, fără a defrișa pădurile, și poate chiar îl vom descoperi din nou pe Creatorul acestei minunate lumi.
Într-un articol publicat în „Cell” în 2016 se susține că între 40% și 80% din genomul uman a fost achiziționat în urma invaziilor virale. Mai mult în funcționarea celulelor nervoase din creierul omului este implicată o porțiune de cod genetic clar moștenită de la un virus arhaic. Poate virusurile nu sunt decât o manifestare a conștiinței noastre colective, încărcată de atâta răutate, și care dorește schimbarea în mod inconștient, schimbare care prin mecanisme genetice încă neexplicate conduce la evoluția noastră fizică, psihică și spirituală, la evoluția speciei umane sau la dispariția acesteia. „Nebănuite sunt căile Domnului”.
Schimbarea în fața căreia suntem puși, ca indivizi și ca societate, este una de tip catastrofic, atât noi cât și societatea vom suferi modificări semnificative și ne vom găsi echilibrul și stabilitatea, într-o lume cu idealuri, valori și reguli noi, într-o societate care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi mai bună, mai dreaptă și mai favorabilă pentru dezvoltarea deplină a ființei umane create „după chipul și asemănarea noastră”. Dar acum este momentul să cădem în genunchi și să ne rugăm Tatălui Ceresc, ca și Iisus în grădina Ghetsimani, „Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc eu, ci precum Tu voiești!”.
..................................
Ioan Cojocariu
Aprilie 2020
Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 4/8/2020 |
Contact: |
|
|
