"Eu nu trăiesc în așteptarea morții, ci sărbătorind viața până în ultima clipă! "
Buna ziua si multa sanatate intregii lumi!
M-am trezit ieri la șase. Am ascultat muzică și am dansat privind răsăritul soarelui. Mi-am băut cafeaua și am tehnoredactat la carte trei ore. Am ieșit afară și am început să prășesc la flori. Era frig. Vântul sufla puternic, înghețat și îmi ajungea până în oase, dar îmi era drag așa rău cum era și îmi plăcea să îl simt. Am venit în casă pe la două lihnită de foame. Am mâncat ceva și m-am apucat să fac sarmale de post cu ciuperci. Tocam ceapă și alte legume, pregăteam frunzele de varză și ascultam muzică cu sonorul dat la maximum. Ascultam muzică celtică, pentru care am făcut o adevărată obsesie în ultima vreme; e un leac de dor pentru o iubire visată... ( O să pun lângă text melodiile pe care le ascultam ieri).
Îmi scrie o vecină pe mess: Am văzut că prășeați la flori? Aveți „Mâna Maicii Domnului”?
Las sarmalele, las muzica, las legumele și îi răspund: Am.
Îmi scrie: Îmi dați și mie?
Răspund: Vino! Îți dau!
Mă întorc la sarmale, la muzică, la tocat cu cuțitul. Dansez pe lângă masă în timp ce muncesc.
Mă sună o bătrânică. Mă șterg rapid pe mâini și răspund. E panicată. Mă întreabă: Oare e sfârșitul lumii?! Dau să răspund: E pe dracu! dar mă răzgândesc și îi spun bătrânei: Îți amintești, tanti, când îmi spuneai că sunt frumoasă ( Așa mă vede ea! E bătrână și vede rău! ) și să îmbrac chiloți roșii și pe dos ca să nu mă deochi!?
Bătrânica scoate un sunet straniu pe care eu îl interpretez că înseamnă: Luminița a înnebunit! dar nu contează și continui: Azi am luat chiloți roșii, pe dos și m-am dus la prășit flori! În sfârșit v-am ascultat după ce de o viață întreagă îmi spuneați să fac asta! Nu vreau să mă deochi!
Bătrâna începe a râde cu hohote. A uitat de sfârșitul lumii!
Acum scriu. Mai târziu mă voi duce să termin de prășit la flori.
Nu știu ce plan are Dumnezeu cu mine și cu noi, dar sunt setată să nu trăiesc în așteptarea morții, ci sărbătorind viața până în ultima clipă... O zi, două, trei, câte vor mai fi...
Repet ce am spus și altă dată: Ziua de mâine nu a fost promisă nimănui. Avem doar ziua de azi...
https://www.youtube.com/watch?v=qu_APnbMEIg
https://www.youtube.com/watch?v=g-jGHbkM8e4
Fantasy Celtic Music - Spirit of the Wild
Get BrunuhVille's music and follow his Facebook at: ●Bandcamp - http://goo.gl/6mhv6 ●iTunes - http://goo.gl/LnYQ...
2.
Suntem învingători!
De când molima bântuie lumea mă trezesc cu o oră mai devreme. Ies afară și aștept răsăritul. Îmi pun căștile în urechi, ascult muzică celtică cu sonorul dat la maximum în așteptarea soarelui și dansez în iarbă. Trăiesc cum niciodată nu am trăit. Îmi umplu plămânii cu aer și ochii cu cer.
Răsăritul îmi explodează în ochi tăind cerul cu mii de săgeți de sânge și eu râd, plâng, dansez și mă bucur. Doamne, ce frumos e soarele ce se înalță rotund pe cer strălucind și orbindu-mi ochii!
Ce verde are iarba! Ce puternici sunt mugurii ce țipă pe ramuri și ce nebuni sunt bobocii florilor! Galbenul țipă de fericire în narcise! Albul în ghiocei și nuanțe de mov în magnolii! E atâta frumusețe pe pământ! E atât de frumos răsăritul și e atât de sublim sărutul soarelui pe fața mea!
Așa dansând și bucurându-mă de viață, cu muzica sunându-mi în urechi am avut o revelație: Umanitatea e învingătoare!
De ce spun asta!?... Am avut în fața ochilor imagini din războaie, din foamete, din boli ce au bântuit lumea de-a lungul timpului. Întotdeauna scăpa cine putea. Întotdeauna cel căzut era căzut. Întotdeauna era lupta de supraviețuire.
Ce este altfel acum!? Chiar nu vedeți ce este altfel!? Eu văd!! Lumea s-a oprit. Toată. Pentru prima dată în istorie. Într-o viață și o lume axată atât de mult pe materialitate și pe a avea, omul s-a oprit. Toți ne-am oprit. Nu mai contează banii și a avea. Dar ce contează!? Contează a proteja. Contează a nu te salva pe tine și să nu îți pese de cel căzut lângă tine. Contează să nu învingem câte unul, ci toți. Contează să nu lăsam pe nimeni în urmă.
Nu vă temeți de foamete. Nu o să fie! Lumea își va reveni. Omul e miraculos când trebuie să renască. Ne învățăm lecția! Salvăm umanitatea când a avea nu mai este prioritar, ci a salva și a ne păsa!
Curaj! Suntem oameni minunați! Umanitatea din noi trebuie salvată!
...
TRĂIEȘTE CA O PASĂRE devine mod de viață!
În ianuarie scriam aceste rânduri... Astăzi sunt și mai valabile decât atunci. Când ziua de mâine nu este promisă nimănui, când tot ce avem e un azi, pentru care trebuie să mulțumim că am văzut răsăritul, că am făcut pași, că am respirat, că am râs,TRĂIEȘTE CA O PASĂRE devine mod de viață!
TRĂIEȘTE CA O PASĂRE…
Când ți-e de zbor – zboară!
Când ți-e de cântat – cântă!
Când ți-e de iubit – iubește!
Fără așteptări, fără planuri, fără a crede în altul, fără visuri... dar mai ales fără regrete. Fii tu doar cu tine și când zbori, și când cânți, și când iubești. Ar trebui să-ți fie destul. Nu te lega de nimeni și nu crede în nimeni! Nu iubi ca să fii iubită! Asta poate da suferință... Iubește și atât! Nu cere! Nu pretinde! Nu aștepta! Nu regreta că ai avut încredere, căci nu e vina ta că celălalt nu s-a ridicat la înălțimea încrederii tale. Nu a putut mai mult. Nu e vina lui că tu ai în inimă un ocean ce cântă și el aude doar picăturile.
Când ți-e de plâns – plângi!
Când ți-e de murit din iubire – mori!
Dar fă-o singură. Nu e nimeni vinovat pentru plânsul tău și nici pentru moartea ta din iubire. A fost alegerea ta să auzi cântecul. Puteai să nu îl auzi. Puteai să treci mai departe nepăsătoare. Poate ai auzit o muzică pe care nimeni nu o cânta...
Iartă-ți dușmanii sau consideră că nu îi ai. Prin comparație cu durerea provocată de cei ce pretind că te iubesc sunt îngeri.
Trăiește ca o pasăre... fără așteptări... fără planuri... fără visuri... Și când vei învăța să trăiești așa, altfel vei înțelege visul, așteptarea, planul... După ce le omorî sau le vei lăsa să moară, începe viața adevărată cu visuri de dincolo de vis, cu așteptări de dincolo de așteptări, cu planuri mai presus de planuri...
Trăiește ca o pasăre... fără... fără... fără...
Altfel...
Mă gândesc că, după ce va trece epidemia, altfel va fi viața și altfel vom trăi. Vom spune mulțumesc mai des și pentru mai multe, vom plânge și ne vom plânge mai puțin, vom râde mai mult și din tot sufletul, vom ierta mai mult și total. Până și în iubire vom fi altfel sau mai ales în iubire. Cine să mai mintă, cine să mai mimeze, cine să se mai prefacă, cine să mai amâne, cine să se mai ascundă, după ce am fost speriați de moarte!? Nimeni... Vom iubi așa cum crește iarba fără teamă că va fi călcată în picioare, așa cum înfloresc cireșii primăvara fără teamă că le va rupe vântul florile, așa cum iubește valul țărmul de care se lovește mereu spulberându-și trupul... După, nu o să mai fie timp de risipă... Nu o să mai fie „te iubesc pentru că”..., ci doar„ te iubesc” și atât. Nu o să fie nici măcar te iubesc pentru că mă iubești, ci o să fie doar iubesc că iubesc, căci așa mă simt întreagă, totală și împlinită. Nu o să mai fim în căutarea unei jumătăți. Întregul din noi va căuta alt întreg, pe care să îl iubească. Nu o să vrem să fim salvați prin iubire, ci o să vrem să salvăm prin iubire.
Altfel va fi răsăritul și altfel apusul, căci, deși soarele va răsări și va apune la fel, ochii noștri vor vedea altfel. De când planeta e speriată și stă pe loc, eu privesc în fiecare dimineață soarele răsărind cu o bucurie infinită, de parcă nu l-am mai văzut niciodată născându-se. Nu mă gândesc că e ultimul răsărit și nu mă panichez, dar mă gândesc că din tot ce sunt, din tot ce am, din tot ce vreau sunt doar o clipă, sunt doar azi și am doar astăzi, așa că, dacă tot răsare soarele, de ce să nu mă bucur de răsărit și de ce să nu îl trăiesc ca și cum aș răsări și eu odată cu el!?
Astăzi mi-am amintit ceva din copilăria mea. Ceva ce însemna fericirea și am pierdut-o pe drum. Eram foarte mică. Eram mulți frați. Făcea mama într-o tigaie neagră, de tablă, din acelea cu coadă, cumpărată de la țigani, ce veneau prin sat cu ciorburi de vânzare, scrob cu topitură și cu codițe de ceapă verde. Făcea și mămăliguță într-un ceaun mare și o răsturna, pe un fund din lemn pe mijlocul mesei, rotundă ca un soare. Ne adunam în jurul tigăii și mâncam tot. La urmă întingeam cu mămăliguță să adunăm de pe tigaie fiecare firimitură. Și mâncarea era divină, și noi eram fericiți, și viața era altfel... Și crescând, gustul acelei mâncări l-am uitat, fericirea și mulțumirea aceea de a fi toți în jurul unei tigăi am pierdut-o. Am devenit niște bogați săraci.
Despre asta e vorba... de a ne întoarce la bucurii adevărate, de a mulțumi și a fi fericit cu ce ai, de a trăi conștient că totul e un dar...
E nevoie de atât de puțin pentru a fi fericiți, doar că noi am pierdut acel puțin...
P.S. Aceasta e muzica pe care o ascult dimineața privind răsăritul:
https://www.patreon.com/filiplackovic - if you want to support me directly https://filiplackovic.bandcamp.com/album/celtic-journey - Get this song on Bandcam...
YOUTUBE.COM
Celtic Music - Warrior
https://www.patreon.com/filiplackovic - if you want to support me directly https://filiplackovic.bandcamp.com/album/celtic-journey - Get this song on Bandcam...
Celtic Music - Warrior
https://www.patreon.com/filiplackovic - if you want to support me directly https://filiplackovic.bandcamp.com/al...
|
Luminita Aldea 4/8/2020 |
Contact: |
|
|
