Convorbire cu poeta Lia Filoteia Ruse la Montreal
Lia Filoteia Ruse este poeta anotimpurilor sufletului și a revelațiilor naturii, atunci când, în mijlocul ei, o face să vibreze, să participe la trăirile ei, așa cum, încă din strămoși, se obișnuiește la noi, românii, să fim frați cu natura. Lia Ruse s-a născut la 13 mai 1931 în satul Teiu din Vale, în județul Argeș. Fiica învățătorilor Ioana și Nestor Gogoncea, cei care au înființat și organizat viața Căminului Cultural din satul lor este influențată și inspirată de înclinația spre poezie a tatălui ei, începând să compună versuri încă de pe băncile școlii primare. Urmează liceul Mihail și Sevastița Vasilescu din Pitești, cât și liceul I.L. Caragiale din București, care pun baza culturii și rezistenței la vicisitudinile vremii aduse de instaurarea comunismului în România. Urmează cursurile post-liceale ale Școlii Tehnice de Farmacie de trei ani din orașul Pitesti, absolvind în anul 1963.
Lia Ruse își începe activiatatea literară odată cu schimbările aduse de Decembrie 1989. Debutează în revista Argeșul liber cu poezia Biserica cu ceas la 21 ianuarie 1990 și de atunci a scos la lumina tiparului peste 20 de volume de versuri. Membră activă a Clubului de Aur al Asociației Culturale Române din Montreal, a Asociației Scriitorilor de limbă Română din Quebec, a Asociației Canadiene Române din Quebec, membră a cenaclului Mihai Eminescu și a Cenaclului Internațional Prietenii Poeziei, este cunoscută și foarte apreciată pentru poeziile sale și pentru impactul pe care îl are asupra definirii și păstrării valorilor tradiționale în comunitatea noastră.
EVA HALUS : - Stimată doamnă Lia Ruse, în poeziile dvs respiră dragostea pentru frumos și o cunoaștere adâncă a sufletului românesc. Ați copilărit la sat, poate că acolo s-au format primele impresii puternice despre natură și armonizarea sentimentelor cu natura. Copilăria dvs. a avut un impact important în devenirea dvs. poetică?
LIA RUSE : - Da, am avut șansa devenirii datorită faptului că, m-am născut într-o familie de adevărate cadre didactice, adevărați învățători. Ei au reușit să folosească buna lor pregătire didactico-pedagogică. Tatăl meu a fost format încă din Școala Primară, din Priboieni, de către învățătorul Codin Rădulescu, care avea o cultură aleasă în domeniul instrucției, educației, o aplicare specială spre evidențierea valorilor presărate de viața la sat în evoluția acestuia. Apoi, tatăl meu a fost de-a lungul pregătirii sale în Școala Normală premiant de onoare (adică premiant pe toată școala), având norocul de a avea în formarea sa un colectiv de profesori de înaltă ținută profesională.
Mama, născută în satul Teiu-Vale, cu calități deosebite în cunoașterea și folosirea naturii care a fost, deasemeni , dăruitoare și scriitorului Vladimir Streinu, (format, cam în aceeași perioadă de timp, la Școala Primară din sat), era dotată cu o imaginație extraordinară ce s-a materializat în activitatea ei culturală: dansuri naționale, teatru, cor, din cadrul Căminului Cultural înființat de tatăl meu în anul 1928. (Fiind printre primele Cămine Culturale sătești din țară). La șase ani eram pe scenă și recitam poezii, mai târziu eram în echipa de teatru a Școlii Primare și mai târziu, noi elevii de liceu, în vacanțele mari, sub îndrumarea directorului Căminului Cultural, realizam serbări frumoase pentru culturalizarea sătenilor. Astfel, natura și mediul sătesc m-au marcat din fragedă copilărie.
EVA HALUS : - Poeziile dvs. au fost recitate începând din februarie 1990 de către Elena Velisar, Victor Ștrengaru și Mihai Rosetti la Vocea Americii. Cum vă simțeați, vă aduceau dorul de libertate, dorul de zbor către alte zări?
LIA RUSE : -M-am simțit descătușată de opreliștea făcută, ani și ani, tatălui meu de a-și publica scrierile, creațiile sale literare deși, înaintea instalării comunismului, publicase cărți și nenumărate articole în diverse reviste. Mi-a părut foarte rău că tata nu mai exista. Avuseseră grijă, încă din anul 1983, autoritățile securiste să pună capăt vieții lui. Ei nu aveau nevoie de oameni corecți, pregătiți temeinic și cinstiți. Ei foloseau oameni săraci cu duhul. Numai aceștia puteau să le îndeplinească ordinele devenind roboți.
Mi se părea că este foarte târziu, pentru mine. Cât de mult suferisem! Cât de mult pătimisem și ascunsesem , din răsputeri, să nu arăt nimănui necazurile mele. Am trecut prin mari încercări. Nu mă mai primeau nici să mă înscriu pentru examen de admitere la facultate și când solicitam un post liber mă respingeau. Luam o foaie de hârtie pe care treceam fie un dialog făcut cu mine însămi, fie un poem în care-mi exprimam durerea sau neînțelegerea mea față de aberațiile întâlnite. Nu mai am mare lucru din toate notițele mele înșirate pe te miri ce hârtii. Presupun că acestea în care îmi scriam toate supărările, m-au salvat. Cred că scrisul salvează. Nu aș fi crezut în veci că s-ar mai fi putut schimba ceva. Cine și-ar mai fi închipuit că cineva s-ar mai fi putut revolta împotriva unui sistem atât de închegat și după atâta vreme? Însă, știind cât de mult am suferit, în acel timp, soțul meu care urmărea Vocea Americii, ca toți românii sătui, până în gât, de acest regim, m-a convins să trimit câteva poezii acestui post de radio. Era momentul când Vocea Americii, printr-un colectiv select de oameni de cultură, organiza emisiuni culturale în scopul trezirii ascultătorilor la viața liberă, descătușată de chingile comunismului. Distinsele personalități enumerate de dumneavoastră, duceau o acțiune de culturalizare românească. Dorul de libertate și de afirmare a ideilor obstrucționate tatălui meu și anihilarea devenirii mele prin piedicile puse promovării pe treptele de învățământ, mi-au îndreptat preocupările, de a simți și de a trăi frumosul și binele acordate de natură și iubire, Aveam o familie frumoasă. Asta mi-a fost preocuparea atâta vreme
Dorul de libertate s-a împlinit după așa zisa revoluție din 1989. Dorul de zbor nu a fost așa acut. Am venit în Canada la ideea fiului nostru cel mare, de a nu rămâne singuri la bătrânețe. Și
câtă dreptate a avut
Abia astăzi ne dăm seama.
EVA HALUS : Ați sosit în Canada la 24 mai 2004. Care au fost primele impresii aici?
LIA RUSE : - E adevărat. În seara zilei de 24 mai 2004 am descins în aeroportul Trudeau-Montreal. Aici, mai fusesem de două ori în vizită la fiul nostru
De-acum, primele impresii erau ale unor cetățeni aproape canadieni. Intram definitiv într-o țară vastă, primitoare, aerisită, cu legi largi și respectate în ceea ce privește drepturile dar și datoriile cetățeanului canadian, cu toată diversitatea etniilor și implicit a limbilor lor. Administrația transporturilor și a instituțiilor legate direct și imediat de încadrarea noastră în societate erau bine organizate și aceasta a influențat pozitiv adaptarea noastră în societatea montrealeză. Am fost plăcut surprinși de activitatea administrativă care a reușit să ne aplice la timp și în bune condiții toate etapele încadrării noastre în acțiunea de a deveni cetățeni canadieni. Am avut o surpriză plăcută privind asigurarea de sănătate și funcționarea cu exactitate a administrației, folosind foarte sigur serviciul poștal, ( ceea ce, acolo de unde am plecat, încă lasă de dorit). La festivitatea înmânării actelor de cetățenie canadiană, am simțit căldura și respectul celor ce au organizat această sărbătorire. Aș putea deci, să afirm că intrarea noastră în atmosfera vieții din Montreal a fost de bun augur, chiar dacă noi ne aflam în plină desfășurare a vieții de pensionar. Ne-am obișnuit repede cu toate mijloacele prin care ne asiguram viața de toate zilele deoarece, concetățenii erau plini de bunăvoință și colaborare.
EVA HALUS : - Dintre primele colaborări pe care le-ați avut la Montreal au fost cele la jurnalele Tribuna Noastră, Pagini Românești și la revista Candela de Montreal. Cum ați fost primită în presa românească de aici și de comunitatea română, în general?
LIA RUSE : - La revista Tribuna Noastră am ajuns dintr-o întâmplare. În anul 2004 toamna, am fost la agenția de voiaj Inter-Pallas pentru bilete de avion. În aceeași incintă se afla și editura revistei. Dl Basile Gliga, directorul revistei, ne-a întâmpinat și,.. din vorbă în vorbă, nici nu mai știu cum am ajuns la poeziile mele. M-a rugat să-i aduc poezii pentru revistă. Așa am facut. Deci, am fost publicată, pot spune, din primele momente. L-am admirat.
Tot dânsul a fost cel care m-a convins și m-a recomandat să devin membră A.S.L.R.Q. Apoi, am publicat la ziarul Pagini Românești.
Abia, în anul 2010, la a doua lansare de carte ținută de mine, aici, în Montreal, în cadrul A.S.L.R.Q. a participat și redactorul șef al revistei Candela, dl Victor Roșca. Impresionat de discuțiile făcute pe marginea volumului și de recitările poeziilor, am fost invitată să colaborez și la această revistă. Deja publicam la Observatorul Toronto (și Canadian Romanian Magazine) după un Medalion Literar realizat de dl Adrian Erbiceanu, președintele A.S.L.R.Q. pentru prima mea lansare de carte, ținută pe 6 martie 2010 în Montreal. La revista Destine Literare mi s-au publicat poezii, cred că din anul 2013. Îmi amintesc cu drag, cum d-l Alexandru Cetățeanu îmi ceruse poezii la o întâlnire inopinată, -pe stradă. Dacă a observat că nu trimit nimic, un timp, (plecasem în Europa), după vacanță ne-a facut o vizită să-mi reaminrească. Îi mulțumesc. Între timp am început să public și la alte reviste, ca de exemplu în S.U.A., în Basarabia și în foarte multe reviste și ziare din țară. Cred că am fost primită de primită obiectiv și frumos din moment ce după lansările de carte s-a vorbit, s-a scris nu numai despre poezii ci și despre prezentările cărților. Multe reviste m-au anunțat că au preluat și publicat poezii de-ale mele din revistele în care fuseseră deja publicate poeziile mele, ca de exemplu revista Pulsul Afroditei, revista Armonii Culturale, revista Logos și Agape, revista Vorniceneanu etc
Chiar și revista Bogdania a preluat de la revista Confluențe o poezie despre Crăciun și am fost mândră și fericită.
Cu românii mă întâlnesc la cenaclul Mihail Eminescu, la adunările din cadrul Clubului de Aur și cele din Cadrul A.C.S.R, apoi la lansările de carți realizate la A.S.L.R.Q.
Atâta vreme cât nu superi pe nimeni, nimeni nu te supără. În general românii sunt antrenați serios în munca culturală și contribuie cu conștiinciozitate la manifestarea și dezvoltarea ei prin creații și asistență. De fapt pot spune că e armonie. Micilor nemulțumiri ale unora care erau obișnuiți, din țară, că ei sunt totul, nu li se dă atenție.
EVA HALUS : - Care este primul dvs volum de versuri apărut în Canada? La ce editură și când?
LIA RUSE : - Primul volum de versuri, în Canada, a apărut în anul 2001, când încă eram în România. A fost a cincea carte cu titlul -Sculpturi în aripa timpului- cu I.S.B.N.2-9807377-0-4 Imprimé au Québec par Info Pige, publicată de Lilion Ruse. Acest volum există în Bibliotheque et Archives Canada 9 Division du Depôt legal, ca toate cele editate în Montreal, cu I.S.B.N.-urile corespunzătoare. A fost cea mai frumoasă, magnifică și gingașă surpriză literară într-o vreme când nu știam că voi deveni cetățean canadian.
EVA HALUS : - Am avut ocazia să scriu câteva recenzii la noi volume de poezii scrise de dvs. și pot spune că astfel m-am alăturat altor voci de scriitori și critici literari care apreciază poezia de înaltă vibrație sufletească, ivită de sub pana dvs literară. Asupra versurilor dvs. s-au aplecat personalități precum prof. Univ. Sergiu Nicolescu, prof. Univ. Mihai Golescu, prof. critic literar Renata Alexe, prof.Univ. Vasile Măruță, Universitatea Nancy 2 France, poetul și scritorul Ionuț Caragea, scriitorul și pictorul Constantin Paul Popescu, Renata Alexe, critic literar, cât și scriitori îndrăgiți de la noi de la Montreal, Adrian Erbiceanu, Ortansa Tudor, poeta și pictorița Eva Halus etc. Iată, îl citez pe dl. Prof. Nicolae Spinei, cunoscut eminescolog :
Poezia Liei Ruse nu are interogații, îndoieli, ci revelații axionomatice
Timpul ei nu este filozofic, trist și gol sau kantian. Fiecare poezie în capitelul ei, are o inflorescență de pastel, dar la soclul ei se află gândul
Poezia Liei Ruse este mitologie, filozofie de toate vârstele și o grațioasă imagistică feminină în decorațiunea gândului și ținutei intelectuale ca o dogmă
Și eu, referitor la ultimul dvs. volum de poezii, Frânturi de veșnicie, apărut în 2018 la Editura Singur din Târgoviște, am scris:
Abordând versul în același inconfundabil stil ca în volumele precedente, Lia Ruse nu creează de loc o repetiție cântând iubirea care se desfășoară strâns legată de manifestările naturii. Poeta descifrează adierea vântului și a frunzelor, apusurile, răsăritul soarelui, prezența florilor, a pădurilor, a zăpezilor, a anotimpurilor ca o manifestare a iubirii universale care animă totul. Originea acestei dualități, iubirea unui cuplu integrat în fluxul universal al naturii, care se manifestă tot ca o ființă vie, o regăsim în literatura transmisă din timpuri mitice și în creația poetică folclorică din România, în poeziile de dragoste ale lui Mihail Eminescu, dar și în epoca Romantismului în Europa, ca de exemplu în picturile și poezia lui William Blake în Anglia, sau Delacroix în Franța.
Cum se naște această formulă, care nu este un elixir, ci este mai curând o definire a sufletului și a simțirii tipic românească și tipic feminine în trăirile sale care sunt totdeauna asociate cu natura?
LIA RUSE: - Am multe amintiri trăite în mijlocul naturii chiar din cea mai fragedă copilărie. Am copilărit într-o grădină de vis realizată numai de brațele părinților mei. Deși am deschis ochii la șes deci, la câmpia bătută de soarele torid din timpul verii, unduită de zefir primăvara, colorată în degradeuri toamna și
înzăpezită, mai mereu, iarna, toate aceste frumuseți, de multe ori explicate cu afecțiune de către părinți, au rămas ca cele mai frumoase povești în sufletul meu. Tata adusese cu el, din regiunea deluroasă în care s-a născut și se formase, toți pomii fructiferi, toți arbuștii cu fructe de pădure, toate florile din Priboieni, într-o grădină cu alei de trandafiri, punctată cu stupi de albine. Între pomi și flori se întindeau răzoarele de legume și zarzavat, (inclusiv un solar).
Apoi influența activităților culturale înfăptuite de părinți, în scopul pe care și l-au propus : ridicarea nivelului cultural al săteanului prin înființarea și dezvoltarea manifestărilor culturale ca teatrul, dansurile naționale, cor și recitări de poezii, mai cu seamă, cu conținut istoric unde am fost și eu antrenată, au constituit un imbold în personalitatea mea. Sunt sigură că aceste preocupări ale părinților mei s-au reflectat asupra mea și am primit cu multă răbdare, duioșie și profunzime din partea lor explicațiile cu tentă de iubire a naturii, a aproapelui, a satului, a țării, și, mai ales, a vieții. Ei mi-au hrănit sufletul și simțirile asociate naturii.
EVA HALUS: Sunteți o observatoare fină a naturii și a fenomenelor ei...Cu aprobarea dvs., voi cita un fragment din poezia O cupolă a extazului,aflată în ultimul dvs. volum de poezii apărut în 2018, care este un exemplu în acest sens, dintre foarte multele exemple care se pot da din cărțile dvs.
O cupolă a extazului e-acum!... /Se argintează cântecul în iarnă,/ Lama frigului taie aer și fum/ Și-un nor, căzut, începe să cearnă
/ Se-aud fluturi rotindu-se ușor,/ În balet deschis, nebănuit de blând,/ Și râd până în copilărescul dor,/ La nunta sărbătorită pe pământ./ Prin flaute trec cântece uitate/ Și pe pământ învie o poveste,/ Pe-un ecran magnific, inimi mirate!/ Ceru-i deschis și lunecă o veste. /Ca-n miracol, pe nor doarme zeul dalb/ Visează o lumină rătăcită
/ E alb, oriunde vrei să te-ntorci, tot alb/ Și, ninge ca într-o simfonie șoptită
Ați mai scris în iarna aceasta care abia ne-a părăsit? Când să ne așteptăm la o nouă lansare de carte?
LIA RUSE: - Bine-zis că această iarnă, abia ne-a părăsit. Suntem în luna mai. Eu am iubit și am trăit cu mare bucurie toate anotimpurile. Am cântat, mai cu seamă, toamnele și iernile. Îmi plac zilele acelea de toamnă cu căldură moale, luminate auriu , când frunza colorată -ușor uscată, se plimbă leneș un timp. Iubesc iernile calme, liniștite, când ninge și privesc de la geam, încălzindu-mă cu o ceșcută de cafea, dansul fulgilor de nea. Însă, iarna anului acesta, a întrecut măsura, devenind urâcioasă, prea geroasă și capricioasă.
Am scris mai multe poezii. Unele au fost deja publicate în reviste și ziare de specialitate. O nouă carte? Da
sper ca în această toamnă să o lansez.
EVA HALUS: - În decursul timpului, ați scris multe poezii dedicate unor evenimente istorice românești, cum ar fi Unirea și sărbătorirea a 100 de ani de la marea Unire (1918), Unirea Principatelor Românești, poezii dedicate țării, casei părintești, marilor noștri poeți și scriitori, Mihail Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Al. Macedonski, I. L. Caragiale etc. Eu cred că prin aceste poezii ajutați și inspirați românii aflați departe de casă să nu-și uite originile și să le poarte cu grijă și mândrie. Ce ați avea să spuneți noilor generații? Ceva ce transmiteți și pe undele poeziei dvs. pentru toți cei care vor să audă viersul românesc, și să nu-l uite...
LIA RUSE: - Începând cu sfârșitul secolului IXX, odată cu Unirea Principatelor, valorile culturale, sociale și istorice, cultivate de simțul patriotic al Unirii și de instruire culturală chiar și de peste hotare, națiunea se organizează și evoluează în spirit patriotic, având și influența evoluțiilor pe continent. În consecință, mulți intelectuali români, dintre ei cu instrucție în țările avansate, au croit căile educației și ale formării curentelor de iubire de țară, de limbă și de neam. În România a venit un domn străin, sub care s-a obținut independența și organizarea către un stat cu regalitate care și-a pus amprenta în aceste idealuri de ridicare a națiunii. Părinții mei, ca și mine, ne-am născut și ne-am format personalitățile în secolul XX, marcat deosebit de valoarea statului-regat, unde viața culturală s-a dezvoltat pe principiul, în primul rând, al patriotismului, iubirii de neam și limbă. Acțiunile reprezentanților poporului, în dezvoltarea învățământului și culturii, au reușit să formeze multe personalități cu spirit patriotic. Deci secolul XX pune bazele cele mai potrivite pentru formarea noilor generații. Se instruiesc, cu responsabilitate, cadrele de învățământ de toate gradele. Prin personalități bine pregătite imprimă valori, atât prin planurile de instruire, cât mai ales prin personalitățile instructorilor. Așa s-a putut realiza Unirea cea Mare după primul război mondial. Preocuparea căpeteniilor pentru organizarea, administrarea și dirijarea poporului, a reușit să imprime acestuia, liniile principale ale valorii și obținerii ei. Astfel s-au dezvoltat sentimentele patriotice, iubirea și perfecționarea limbii și intrarea națiunii între popoarele cu nivel ridicat din toate punctele de vedere. În aceste frământări, acțiuni și realizări, s-au născut, s-au format, au muncit și au trăit părinții mei care au contribuit foarte mult la imprimarea acestor valențe pentru mine și generațiile pe care le-au instruit. Toate aceste trăsături ale evoluției națiunii române s-au imprimat cu entuziasm tuturor generațiilor de la începutul secolului XX, prin personalități bine popularizate care au rămas în mintea tuturor, deci, cei care au făcut studii cu dragoste și responsabilitate au putut să cunoască și să dezvolte pârghiile de progres și afirmare ale poporului român.
Mă consider printre acei care au înțeles și iubesc aceste elemente de mândrie ale neamului.
Ce aș putea să transmit mai mult, în poezie decât reluarea cu multă dragoste a tuturor trăsăturilor care au stat la baza evoluției neamului românesc -să nu uite niciodată aportul pe care românii l-au adus performanțelor științifice și culturale mondiale-.Deci, generațiilor viitoare aș dori să le transmit dragostea de muncă, de bine și frumos, contribuind astfel la înfăptuirea valorilor adevărate în scopul evoluției pe trepte superioare ale neamului. Prin poezia mea, eu respect țara, părinții, satul și personalitățile care au adus faimă și prestigiu poporului român (valorile românești). Iubesc foarte mult natura, spațiului de existență și dezvoltare a poporului nostru cât și a țării în care trăiesc.
EVA HALUS: - În poezia dvs., pe care o consider în general plină de speranță, generozitate, am găsit uneori, pierdute parcă într-o mare de optimism și câteva poezii în care vorbiți de neputință sau durere, însă prezentarea lor într-o formă estetică desăvârșită, care le face să rămână tot bijuterii literare, ne îndeamnă să le sorbim esența tot cu nesaț și, într-un fel să acceptăm mai ușor că răul, imperfecțiunea, durerea sunt inerente acestei lumi. Mă refer la poezia Durere pagina 73 din volumul Arcada Timpului și la poezia Silabele din același volum, pagina 72.
LIA RUSE: - Ați sesizat foarte bine. În poezia Silabele încerc să arăt că noțiunea de poezie, astăzi, nu mai respectă definiția care a consacrat-o. Se pierde muzicalitatea fonetică a versului, se pierde măsura și rima care dau elementele definitorii strofei poeziei. Dacă această formă de creație aduce ceva util culturii, este bine să se caute o definiție a acestei forme pentru ca cei care citesc să aibă elemente pentru aprecierea valorii acestei creații. Nu înțeleg cum se poate numi poezie- o bucată de citire fără rimă și ritm. Poti să o numești, simplu: idee, reflecție, cugetare, însemnare, etc. dar poezie? Nu!
În poezia -Durere- mi-am manifestat neputința rațională și emoțiomală de a înțelege sfârșitul vieții unei ființe când dispariția ei nu era de așteptat. Poezia a fost creată pentru soția fiului cel mic care a murit, tânără, de cancer.
EVA HALUS: - De profesie farmacistă, ați fost invitată împreună cu soțul dvs. să lucrați printr-un contract guvernamental în Zair, în Africa. Povestiți-ne despre această experiență, vă rog.
LIA RUSE: - Da, în toamna anului 1974 am plecat cu soțul meu în Africa, în orașul Kisangani, (Stanleyville) Zaire. Avea un contract guvernamental pentru 4 ani. Din 1975 am lucrat și eu în farmacie cu contract guvernamental între ministerele sănătății dintre România și Zair. Erau mulți români profesori de liceu și profesori universitari. Câțiva iubitori de literatură și muzică dintre cei de-acolo, realizau serate literare. Serata literară nu este un cenaclu, este o întrunire de iubitori de literatură. Pe un fond muzical citeam poezii dintr-un poet român sau fragmente din romanele scriitorilor cunoscuți sau orice alt gen literar. De multe ori povesteam și întâmplări, dar și amintiri. În felul acesta ne mai trecea și dorul de cei dragi care rămăseseră în țară. În Kisangani nu am lansat cărți, dar am citit ceva poezii pentru că eram mai liberi și erau toți intelectuali, pricepeau și înțelegeau libertatea de exprimare. Acolo am scris câteva poezii ca: Seară în Zair, Pe ecuator, Tristețe, Plecările, Anotimpul ecuatorului, Ecuator, etc. Cei care erau prea înregimentați nu participau la ședințele noastre literare. Aceste activități s-au născut din dorința de a ne păstra limba și cultura literară în acel ocean de populație mult diferită de aspirațiile noastre. A fost ceva izbucnit din inimile noastre în dorul puternic cel simțeam pentru locurile din care plecasem. Faptul că ne exprimam românește ne aducea un plus de energie și multă, multă răbdare ca să suportăm departarea de cei dragi. Așa s-a creat o punte de comuniune spirituală între cele două locuri geografice atât de deosebite din toate punctele de vedere.
EVA HALUS: - Ca prinos adus memoriei tatălului dvs., în anii ce au urmat după evenimentele din Decembrie 1989, ați adunat și publicat o parte din opera poetică a profesorului Nestor Gogoncea. Vorbiți-ne despre acest proiect și despre valoarea pe care o are poezia profesorului și tatălui dvs, atât pentru dvs. cât și pentru cititori, în general. Unde a apărut cartea/cărțile, la ce editură și în ce an?
LIA RUSE: - Scrierea tatălui meu este valoroasă pentru că așază în versuri toate problemele esențiale ale culturii și le pune la îndemâna cititorilor, dezlegând în poezie uneltele fundamentale ale educației, culturii și civilizației, îmbogățind mijloacele omului de a lupta pentru adevăr, bine și frumos,..deci, la luminarea căilor lui de a cunoaște și îmbogăți valoarea. Exemplu: Modeste gânduri pentru toți (poezie) și Glasul sângelui în lacrima neamului (proză).
Apoi a scris poezie patriotică în care a pus în evidență, cu măiestrie și vibrație, sentimentul patriotic. Printre acestea are și poezie prin care face critică argumentată, biciuind nedreptățile sociale și însăși esența ideologiei și politicii statului comunist, dar mai ales măsurile luate de regim pentru a elimina forțele, talentele și valorile vechiului regim și aducând noi reprezentanți fără cultură și mai ales fără scrupule, să devină prin modestele lor capacități, ajutați de ură și incompetență să dirijeze soarta țării. Acest volum de poezie este un cazan efervescent de formare a patriotismului și conturarea unei dorințe puternice a unui stat de drept al poporului român. Numai statul de drept asigură evoluția pozitivă în toate domeniile de activitate ale neamului. Prinosul adus scriitorului Nestor Gogoncea s-a fundamentat pe exprimarea în vers și muzicalitate a gâmdurilor lui, care cu ușurință pot fi înțelese de orice cititor. Volumul Glasul sângelui în lacrima neamului, exprimă în proză multiple analize și rezultate ale muncii sale care pot fi sintetizate. Citez: Trebuie să ne creștem urmașii în cultul muncii. Munca este rugăciunea,.. cum spuneau strămoșii nostri Romanii- , pentru că munca sustrage omul de la gânduri urâte, de la gânduri rele.
Creațiile literare care susțin afirmațiile facute aici, se pot studia în următoarele volume depuse la Biblioteca Națională și Biblioteca județeană Argeș din România precum si biblioteca comunii Teiu Argeș:
1) Modeste gânduri pentru toți - volum apărut la ed.Exas, Pitești Argeș România, prin efortul soției sale, Ioana. Este un dicționar de exprimare în versuri a unor precepte de educație și morală, așezate în poezii de egală măsură în stil metric și strofe, folosind și citări din scriitori și filozofi clasici.
2) Gânduri înăbușite - volum de versuri create imediat după eliberarea lui din universitatea de reeducare de la orezăria din Chirnogi, unde a fost alături de oameni de cultură, politicieni de seamă, simpli săteni foarte cinstiți,( exemplele de muncă din sate), într-un cuvânt patrioți adevărați. Acest volum a fost editat și publicat de fiica sa în anul 2008 la editura Tiparg din Pitești, România.
3) Comuna Teiu ( Legendă și Adevăr) - volum apărut în anul 2009 la editura Tiparg Pitești România sub îngrijirea fiicei sale. În acest volum, așa cum le-a cunoscut și exprimat autorul, sunt cunoștințele sale despre istoria formării satelor Teiu din Deal (vechi), Teiu-din Vale (nou), Leșile, Bârlogu și Gruiu . Folosește versul de poem și legendă, accesibil omului simplu.
4) Glasul Sângelui în Lacrima Neamului - volum apărut în 2010 la editura Argeș Press Pitești.România. Acest volum vrea să fie strigătul poetului la trezirea națiunii împotriva tuturor forțelor care încearcă disiparea lui. Mijloacele pe care le propune pentru luptă sunt munca, iubirea ca rezultat de raționament curat bazat pe credință, morală și perfecționări prin cultură și educație conștientă și susținută.
5) Lilion și Lelia, volum de povești în versuri apărut în anul 2017 la editura Trend Pitești.România
6) Ionică Fără Frică, volum de povești în versuri, apărut în anul 2017 editura Trend Pitești, România
7) Povestea Celor Trei Zâne și Voinicul Împărat, volum de povești în versuri, apărut în anul 2017 editura Trend Pitești, România.
Aceste trei volume din urmă, au la bază povestirile, culese de autor, din localitatea Lingina din jud. Hunedoara, în primul an de învățământ și exprimate de el în versuri. Volumele au fost editate sub îndrumarea a doi nepoți, Lilion și Rulian Ruse
Și,.. încă sunt destule manuscrise de publicat, în afara celor arse de un milițian care a fost introdus în casa familiei, pentru a locui, mutând familia poetului, familie cu ultimii doi copii, într-o casă cu o cameră.
EVA HALUS: - Ce planuri aveți pentru vara aceasta?
LIA RUSE: - Dorim ca sănătatea să ne ajute, să ajungem în România, unde ne-am obișnuit să mergem în fiecare an, trecând mai întâi prin Germania la cel de al doilea fiu. În România, anul acesta, vom încerca să realizăm sărbătorirea a 70 de ani de viață conjugală. Totodată sper să reușesc editarea unui nou volum de versuri.
Țin să mulțumesc pentru inițiativa dvs. , de a realiza acest interviu care mă onorează.
EVA HALUS: - Vă mulțumesc foarte mult și aștept să ne întâlnim la o nouă lansare de carte!
|
Eva Halus 4/7/2020 |
Contact: |
|
|
