Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Început de primăvară la Toronto

“Pluie ou neige / Chance ou malchance, / Deuils ou fêtes, / Un oiseau chante.” Félix Leclerc
“Ploaie sau zăpadă / Cu noroc sau fără, / Doliu ori sărbătoare, / O pasăre cântă” Félix Leclerc

Mai întâi să spun că primăvara este mult întârziată la Toronto. La început de aprilie poți găsi cel mult câte un ghiocel și ceva albăstrele, forsythia încă nu și-a arătat minunea galbenă iar magnoliile n-au decât să mai aștepte. În plus, peste iarna lungă se suprapune pandemia care ne ține în casă, sub ordine stricte și obligatorii de carantină, restaurante închise, și spectacole anulate de acum până la toamnă.

Ne numărăm morții și bolnavii, ne evaluăm șansele, anticipăm viitorul, rulăm modele matematice ce fac prognoze, ce ne spun că ce e mai rău n-a venit încă …

Ai voie însă să-ți plimbi câinele în jurul casei (dacă ai unul) sau să faci câțiva pași prin vecinătate (cineva spunea că nu mai mult de 2 km depărtare de casă), pentru ceva mișcare. E duminecă și biserica e și ea închisă, așa că la invitația unei raze de soare am ieșit și eu afară, după o lungă perioadă de abstinență. Nu e ca atunci când te duci prin magazine și te maschezi de parcă ești cosmonaut, să iei în grabă ce apuci de acolo și să ieși cât mai repede afară. Acum vorbesc despre o plimbare de plăcere, așa cum n-am mai făcut de multă vreme. În plus, în aer e atmosferă de sărbătoare. Soarele e primul motiv pentru asta. Sunt temperaturi mici, dar însorite. Îți vine să ieși ca gâzele la soare, motiv pentru care pe străzile vecinătății noastre, o zonă din oraș de mică densitate, cu străzi largi, copaci bătrâni și case de cărămidă pe loturi mari, se circulă rar și doar dacă vreun vecin hotărăște de plece undeva. În rest vezi doar alergători, bicicliști, sau plimbăreți ca mine. Lumea se evită la intersecții, își face loc, să nu se apropie mai mult de 2 metri, cum ni s-a spus că ar fi bine. Totuși, sentimentul de sărbătoare se întețește pe o stradă în care oameni mai mulți, unii pe un trotoar, alții pe celălalt, distanțați regulamentar, chiuie și își urează La mulți ani!… Happy Birthday! Vezi fețe vesele, întâlnite în stradă să fie împreună, chiar la distanță. Mai încolo văd un convoi de mașini, cu câte o fereastră deschisă din care se ițește câte o față de fetișcană veselă, urând din mașină sărbătoritei toate cele bune … aici petrecerea se face direct din mașină, au voie să scoată doar căpșorul afară și, de la distanța regulamentară dintre mașini, să se vadă.

Observ și doi bătrânei la plimbare, pe jos, mână în mână. De ce nu, mă întreb? Doar ei nu se țin de ieri de mână, ci s-au plimbat așa de când se știu, de ce să renunțe tocmai acum? Apoi, ei și-au jurat credință în această viață și în următoarea și nu par să se fi răzgândit. Mai mult, gestul lor dă speranță. Pentru ei, să stea împreună e mai important decât orice. Remarc că ei sunt protejați și de cei din jur. Bicicliștii și alergătorii își recalculează rapid traiectoria să nu le taie cumva calea și să nu se apropie de ei mai mult decât este permis. Traiectoria celor tineri parcă ricoșează, își ies din drum, numai să evite orice întâlnire cu bătrâneii ce fac, de la distanță, un semn de mulțumire…

La colțuri de stradă vezi afișe mari, scrise de mână: “We are all in this together” – “În aceste vremuri suntem cu toții împreună” și “Everything is gonna be all right” – “Totul va fi bine până la urmă”. E un fel de seninătate responsabilă, în care oamenii își susțin aproapele, atât cât pot.
La nivel personal, indiferent că facem parte dintre norocoși, ori dintre ceilalți, tot ce putem face e să ne trăim clipa în frumusețe, fără frici sau panici exacerbate, ci cu dare de mulțumire și cu aprecierea minunii pe care o trăim în fiecare moment… atât cât avem, fiecare.

În această primăvară, realizez, mai acut ca alte dăți, cerul plin de cântecul păsărelelor:
“Pluie ou neige / Chance ou malchance, / Deuils ou fêtes, / Un oiseau chante.”
“Ploaie sau zăpadă / Cu noroc sau fără, / Doliu ori sărbătoare, / O pasăre cântă”

Se vede că noi, oamenii, nu suntem centrul universului… La urma urmei, viața merge înainte, cu sau fără noi, nu-i așa?
Probabil că era timpul să ni se reamintească locul nostru în lume, că nu suntem Dumnezei și nu facem regulile jocului, ci suntem doar niște gamblers (participanți într-un joc de noroc).
Doar niște musafiri pe termen scurt, într-o lume căreia nu-i cunoaștem nici marginile, nici regulile, nici toate semnificațiile, a cărei măreție deabia o intuim.

Mai mult, mă tem că nu înțelegem pe deplin nici toate implicațiile acțiunilor noastre, un motiv în plus să reevaluăm relația noastră cu lumea ce ne înconjoară.
Dacă ne gândim bine, mesajul ce ni se transmite este plin de speranță.
Oare ce vom face cu el?





Milena Munteanu    4/6/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian