Atitudini - Obrazul post-mortem al românului
Cred că e vorba de mai mult decît simpa ipocrizie a ființei. Există în oameni voci de duhuri care-și impun părerea împotriva voinței lor. Nu există nici un alt mod de a explica o seamă de situații bizare ale căror eroi sunt oameni cu personalități puternice pe un caracter de nimic. Pe 25 martie, uitat, hulit, lovit, însingurat și umilit, Paul Goma moare departe de țară, la 43 de ani după ce-o părăsise și-n care în zadar încercase să se întoarcă, prin lipsa de cooperare a oficialităților decizionale.
La cîteva zile după tragedie, Uniunea Scriitorilor, prin vocea președintelui Nicolae Manolescu, a solicitat Administrației Prezidențiale decorarea post-mortem a celebrului scriitor și disident, pentru meritele sale excepționale în domeniul literaturii și al rezistenței anti-comuniste etc. etc. De-a lungul anilor, între Paul Goma și Nicolae Manolescu a existat o strînsă polemică, mergîndu-se pînă la a-l interzice pe scriitorul exilat din toate publicațiile Uniunii Scriitorilor și destituirea lui Liviu Ioan Stoiciu din funcția de redactor-șef adjunct al Vieții românești, din pricina unui articol acuzat de anti-semitism. Cu cîțiva ani mai devreme, Alex Ștefănescu, mîna dreaptă a lui Nicolae Manolescu de la România literară, ceruse surghiunirea scriitorului din toate publicațiile patriei. Și, spre rușinea lor, zdrobitoarea majoritate a publicațiilor au ascultat sugestia. Nu este de mirare că Paul Goma nu este aproape deloc cunoscut noilor generații, pentru simplul motiv că n-au avut unde-l citi (argumentul cu publicarea cărților este o glumă strîmbă!).
Ca părere personală, care va ridica semne de uimire, sunt convins, consider că activitatea lui Paul Goma, atît din punct de vedere literar, cît și politic, a fost mai importantă după 1990, decît înainte. Sper să am ocazia de-a reveni asupra subiectului.
Parte din izolarea, marginalizarea, diminuarea și, în ultimă instanță, anihilarea lui Paul Goma s-a datorat politicii orchestrate de Uniunea Scriitorilor, prin oamenii săi de vază, în special Nicolae Manolescu, și trepădușii securiști de la baza eșafodajului, risipiți prin redacții. Probabil că intervenția manolesciană de azi este un semn al culpei de vinovăție și o încercare inutilă de spălare a păcatelor. Din odiosul batjocoritor antisocial și antisemit, Paul Goma ajunge să se bucure (postum) de epitaful: "Meritele sale literare, ca și cele civice, sunt bine cunoscute. Pentru un proscris fără talent nu este chiar de colo. Nu se întîmplă pentru prima oară cînd mari personalități ignorate în timpul vieții au fost copleșite cu onoruri de carton și decorații de tinichea după ce n-au mai fost. Dar jocul mizerabilității române nu se încheie aici.
În replică la cererea Uniunii Scriitorilor, Administrația Prezidențială, printr-un consilier, Gheorghe Angelescu, dă cu sas propunerii useriste, justificîndu-și sictirul prin dorința de-a ține cont de voința defunctului: "În ceea ce privește decorarea domnului Paul Goma, menționez că acest demers a fost, în mai multe rânduri, în analiza Instituției Prezidențiale, în perioada administrației 1996-2000, precum și a administrației 2004-2014, însă de fiecare dată domnia sa a considerat că lupta împotriva dictaturii comuniste este o acțiune prea personală, pentru a fi recompensată, chiar și onorific. Având în vedere poziția consecventă a domniei sale, credem că această dorință trebuie respectată, chiar dacă activitatea domnului Paul Goma în apărarea libertății și drepturilor omului ar justifica, cu prisosință, recunoașterea meritelor sale incontestabile, prin acordarea unei decorații. Frumos, simțitor, legitimat și înălțător, căci pe mormîntul unei personalități pe care o detestau și de care se temeau, o serie de șacali pot dansa Hora Unirii fără remușcare.
Cîte dorințe de-ale lui Paul Goma a onorat Administrația Prezidențială în cei cinci ani de sub comanda lui Klaus Iohannis ca să se simtă acum legată cu lanțul contractului nescris de o părere personală? În repetate rînduri, Paul Goma și-a manifestat dorința arzătoare de-a se repatria. Prin ce eforturi a susținut dl președinte acest demers? Ce instituție românească a încercat să pună umărul, vorba norodului? Da, da, poți tu să te întrebi ca prostul pînă ți se va usca limba, cine era el să ne dicteze nouă ce să facem? Să vină aici ca să ne înjure? Să ne spurce la noi acasă? Sau să ne ia serviciile?
De ce nici unii, nici alții n-au arătat compasiune, înțelegere, n-au manifestat dorința de-a ajuta cînd defunctul era viu și avea ce să facă cu recunoașterea compatrioților săi? Nu vine această falsă umanitate prea tîrziu? Prea deplasat? Prea acuzator? O, da, ca și cum n-am cunoaște replica la aceste acte de ieftină retorică... Dar va veni și vremea unui răspuns adevărat.
.................................................
3 aprilie 2020 / Atlanta USA
Liviu Cangeopol
|
Liviu Cangeopol 4/3/2020 |
Contact: |
|
|
