Capătul tunelului
Fiecare zi aduce cu ea un nou record, depășind ziua de dinainte. Număr de morți, număr de cazuri, falimente și minciuni. Azi e ziua în care aflăm că numărul celor rămași fără un loc de muncă în Statele Unite s-a ridicat, săptămîna trecută, la 6,64 milioane! Adunîndu-i pe cei care au trecut prin aceeași încercare o săptămînă mai devreme (3,3 milioane), se ajunge, în matematica pitagoriană fără speculații, la aproape zece milioane. Poți să n-ai habar de semnificații specifice, cît e puțin și cînd devine alarmant, gîndiți-vă doar că numărul reprezintă mai mult de jumătate din populația brută a României. Probabil mai mult decît forța ei de muncă. O țară întreagă fără serviciu. Ce înseamnă asta în raport cu marele ajutor (2,2 trilioane de dolari) acordat Americii? Dacă extindem exemplul Centrului Kennedy asupra întregii structuri, după cum se va vedea, putem decide că nu înseamnă mare lucru, în afară de un șuvoi neabătut de cinism și ipocrizie.
După cum s-a observat, la insistențele democraților și mai ale ale șefului Camerei, Nancy Pelosi, au fost introduse în planul de măsuri o serie de cheltuieli considerate la vremea respectivă mai degrabă frivole, în lumina tragediei generale. Printre altele, au fost repartizate Centrului Kennedy 25 de milioane de dolari. Veți spune că nu e chiar mult. Discutabil, cînd e inutil. La cîteva ore după aprobarea măsurii, conducerea Centrului a trecut la concedieri în masă, trimițînd membrii orchestrei simfonice acasă și, odată cu ei, alți șapte sute de angajați din rîndul personalului administrativ. Disponibilizarea a indignat o grămadă de privitori, pentru că fiecare își amintește cu cît scandal și șantaj a insistat în urlete Nancy Pelosi pentru acordarea ajutorului, smulgîndu-și pleata la ideea nenorociților care altminteri și-ar pierde locul de muncă! Ca și cum mizeria amplificată din banii noștri n-ar fi fost de ajuns, într-o mișcare imbecilă și, probabil, involuntar cinică, instituția vizată a dat o declarație în care cîntă justețea ajutorului acordat, din moment ce aceasta (instituția) are, printre alte calități, și pe cea de considerabil “creator de locuri de muncă”.
Drept urmare, joi 2 aprilie, doi membri ai Congresului au depus un proiect de amendament prin care solicită retragerea ajutorului acordat Centrului Kennedy. Nesimțirea instituției culturale a atras atenția și asupra ajutorului acordat PBS, canalul de televiziune publică ocupat cu probleme minore în discurs liberal, care a primit 75 de milioane de dolari pentru a rezista vremurilor. Cînd există oameni care nu au ce mînca sau își pierd casa pentru că nu mai pot acoperi ratele bancare, cînd nu mai au bani de medicamente și lucruri necesare, pare o glumă de neam prost să acorzi cadouri unora care n-au nevoie sau își bat joc.
Care au fost factorii care au procurat 6,64 de milioane de concedieri în decurs de o săptămînă, în săptămîna în care conducerea Americii a acordat un ajutor consistent nu omului de rînd, luat în rîs cu 1.200 de dolari, ci marilor corporații, cadorisite cu miliarde? Întrebare retorică, răspuns inclus în preț: marile corporații. Ce reprezintă pentru ele ideea de ajutor, altceva decît împărțirea prăzii în hălci uriașe direcționate discreționar șefilor sub formă de bonusuri binemeritate? Ce ar fi trebuit să facă, în termeni de donație, conducerea Americii ca marile corporații să nu concedieze masiv? Ne afundăm fără folos într-o retorică ale cărei răspunsuri n -ar mulțumi pe nimeni.
*
Nancy Pelosi își continuă netulburat marșul spre obținerea titlului de cel mai odios american în viață, propunînd un proiect de stimul economic prin care să se taie din taxele celor foarte bogați. Înțelegeți ce tot spun de atîtea pagini? Trăim în societăți inumane, în care cel puternic îl devoră pe cel slab, prin toate mijloacele, dar cu legea în mînă. Uneori și cu Biblia. Tot ce are pătura conducătorilor de făcut nu este decît să scornească noi mijloace și instrumente prin care să-și pună vrerea în funcție, la adăpostul forței și al legii. Iar cel slab nu are nici o apărare, nici o speranță, pentru că în direcția aparent opusă, a comunismului, îl așteaptă un soi și mai mizerabil de distrugere.
Niciodată ca acum n-a fost mai binevenită zadarnica întrebare: Încotro, omule? Cu groază dezvolt înțelegerea că perorez, practic, pentru nihilism sau chiar anarhie, fără să am această voință! Dar acolo se va ajunge, căci totul, în istoria omului, pare greșit! N-a proiectat nimeni societăți nemiloase, lacome, criminale și indiferente la bunăstarea cetățenilor, dar putem presupune că undeva, la origine, au existat mici erori ascunse sub ignoranță, care, cu timpul, s-au amplificat și ne-au adus în acest loc infernal din care nu văd cum vom ieși. Instituțiile sunt corupte, conducătorii, în cel mai bun caz, imbecili, popoarele, adormite de ispitele Diavolului, ale destrăbălării și superficialității nepăsătoare.
Înaintăm fără nici o lumină la capătul tunelului. Un tunel pe care-l săpăm singuri, spre un hău fără fund și un folos răsturnat. În curînd, vom înceta și asta.
|
Liviu Cangeopol 4/2/2020 |
Contact: |
|
|
