Florica Batu Ichim ( 13 aprilie 1945 în București - 4 septembrie 2010 Kitchener ON ) - o stea din orizontul aromânilor
O întrebare pe care poetul David O. Blidariu și-o punea la sfârșitul poemului Cântec de dimineață: Femeie truditoare și voioasă, / Din ce alean răsari așa duioasă?...(Salonic, iunie 1943)¹ mi-a amintit de poeta Florica Bațu Ichim. Poeta a venit din ramura viguroasă a neamului nostru din sudul Dunării,:aromânii², la 13 aprilie 1945 în București.
Românii sud-dunăreni au avut parte de o istorie dureroasă. Ei au creat în 1186 Țaratul valaho-bulgar. Sub stăpânirea Imperiului Otoman, aromânii și-au păstrat ființa etnică, în comunități semi-independente , cum au fost Valahia Mare( începând cu anul 1250, în componența regatului sârb) sau Valahia Mică de pe teritoriul Greciei de azi. Ei au avut o contribuție importantă în lupta celorlalte popoare din Balcani pentru independență față de Imperiul Otoman. Grăitor este în acest sens numele Pitu Guli, aromân, în imnul statului macedonian (FYROM), cel care a proclamat Republica Crușeva, în locul denumit Dealul Ursului, pe care a apărat-o, în 1903, până la moarte.
În 1905, Turcia a recunoscut printr-un decret (iradea) aromânii ca etnie separată de greci, ceea ce n-au făcut statele balcanice. Pentru un timp scurt, aromânii au avut un stat, Principatul de Pind, sub controlul Italiei, după ce Grecia a fost ocupată de armata germană.
După anul 1913, aromânii au ajuns sub stăpânirea Greciei, Bulgariei, Albaniei și Serbiei. O parte din aromâni au emigrat între anii 1919-1925 în Dobrogea de Sud, Cadrilater, ținut românesc, victimă în jocul politic al Marilor Puteri.
În anul 1940, reprezentantul Germaniei a cerut României să cedeze Bulgariei Cadrilaterul ca urmare a înțelegerii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler și primul ministru bulgar, înțelegere devenită realitate la 13 septembrie 1940. Din acești emigranți provine poeta Florica Bațu. Ne mărturisește prin poezie: ... cobor / spre Danubiu / din Pind. Despre aromânii din Pind știu multe de la poetul David O. Blidariu, fostul meu diriginte în timpul liceului Bozovici, în Țara Almăjului, care a fost inspector general al Școlilor Românești din Peninsula Balcanică în perioada 1930-1946. După ce prospera localitate Moscopole a fost distrusă de trupele albaneze conduse de Ali Pașa, aromânii de aici au venit în Banat și Ardeal.
Poezia Părinteasca dimândare (blestemare) scrisă de poetul Constantin Belimace a devenit Imnul aromânilor: Părinteasca dimändare, / Poruncește cu foc mare / Frați de-o mumă și de-un tată / Noi, Aromâni din vremea toată / De sub lespezi de morminte / Strigă ai noștri buni părinți / Blestem mare să aibă în casă / Care de limba lui se lasă, / Care își lasă limba lui / Arză-l-ar para focului, Chinui-s-ar de viu pe locu, / Frige-i-s-ar limba în focu / El în vatră părintească, /De copii să nu se fericească, / De familie cununi să nu sărute, / Prunc în leagăn să nu înfașe/ Care fuge de-a lui mumă / Și de părintescul nume / Fugi-i-ar dorul Domnului / Și dulceața somnului.
Poezia Baladă aromână este, pentru mine, expresia ființei Floricăi Bațu: Cu suflete / topite-n lumânare // străbunii mei n-au în morminte stare, / Tufechea / Înfrățind-o cu o mână, / păzând familie și stână / mereu de veghe / și etern fugari / să ocrotească Mielul de lupi și de tâlhari, /Mușatului ficior / în leagănul dintâi / dar, pușca i-o puneau sub căpătâi / și-n fumul ei, / cu basmela țesând, /creștea bărbat de existenți flămând (p. 95-96).³
Ca întreg neamul ei, a fost o luptătoare. A luptat cu boala crudă pănă la moarte. E o moștenire această însușire de caracter: Măicuța mea, / prin laptele ce-am supt / mi-a strecurat și drojdia să lupt / clocotitoare-n vene, curgândă mai departe / în dincolo de viață și de moarte(p. 96).
Curajul proverbial, spiritul comercial, cultul familiei și al muncii au fost trăsăturile aromânilor, invidiate de populațile care s-au revărsat pe pământul lor strămoșesc și asimilați printr-o politică crudă, prin legi nedrepte, chiar prin moarte.
Reproduc cuvintele scrise cu mai mulți ani în urmă: În realitatea românească din diaspora, Florica Bațu constituie un reper cu temeiul în cuvântul nostru de acasă legat de filosofia vieții și de artă, de spațiul sacru al frumuseții, de procesele psiho-sociale determinate de lumea în care destinul îți fixează existența. Pentru mine a rămas un model de existență la porțile disperării, la porțile speranței și simbolul dramei românilor din sudul Dunării..
1. David O. Blidariu, Scrieri I. Versuri (1924-1946), Editura David Press Print, Timișoara, 2016, p. 177
2. Vezi istoricul suedez Johann Thunmann, Untersuchungen über die Geschichte der östlichen Europäischen Völker, Leipzig, 1774 și Valentin Băluțoiu, Istoria romänilor din sudul Dunării, Editura Didactică și Pedagogică, 2012
3. Versurile citate apar în antologia Petala infinitului alb, Ed. Albatros, București, 2001
|
Prof Constantin Teodorescu 4/1/2020 |
Contact: |
|
|
