Reinvătăm
Mărturisesc că mi-e teamă de timpurile pe care le trăim. Nu pentru mine în primul rând, ci pentru copii și pentru părinți, pentru doctori, soldați, pompieri ce lucrează, au de înfruntat în fiecare clipă moartea și în fiecare clipă trec prin foc. Am și prieteni ce lucrează în spitale. Îi sun să văd cum sunt și mi se strânge inima când aud cum le sună vocea.
Apoi fac totul să nu mă panichez, să încurajez, să cred că vom trece cu toții cu bine prin acest foc al secolului nostru.
Nu consider o pedeapsă divină ceea ce ni se întâmplă și nu cad în genunchi cerșind îndurare. Da, mă rog, pentru binele umanității, dar nu cerșesc. Cred că Dumnezeu s-a săturat să își vadă creația cerșind în genunchi, după ce s-a purtat ca și stăpână a pământului, ce i-a fost dat în dar să îi fie casă.
Nu e o pedeapsă. E o lecție. E un timp al reînvățării…
...reînvățăm că suntem fire de nisip în palma uriașă a unui Creator a tot, a unei voințe infinite. Era timpul să învățăm asta după ce ne obișnuisem să ne credem mai mult...
...reînvățăm că viața e doar o clipă, în care trebuie să facem din noi cel mai bun OM posibil…
...reînvățăm că zidurile, palatele, mașinile nu sunt bogăție, ci doar lucruri…
..reînvățăm că nu trupul iubește, ci sufletul; că nu trupul îmbrățișează, ci inima; că nu gura cântă, ci altceva din mijlocul ființei noastre…
..reînvățăm neprețuitul preț al pâinii, căci sigur l-am uitat și cândva îl știam...
Când eram copii, dacă scăpam o bucățică de pâine pe jos mama, tata, bunicii ne certau cu cuvintele: E păcat să dai pâine pe jos! Sau, ferească Dumnezeu!, să fi călcat pe o bucățică de pâine! Era păcatul absolut. Am crescut. Am uitat cu toții acel neprețuit al pâinii. O voiam mereu proaspătă, moale, de-abia scoasă din cuptor. Aruncam multă și nu ne gândeam la păcat. Ieri am vrut să dau la găini o bucățică de colac veche și, când să o dau, mi-a țipat în creier vocea tatei - Dumnezeu să îl ierte!: E păcat, Luminița!
Am mâncat pâinea eu. Era bună. Mi-au curs lacrimi pe pâine și mi-am dat seama de lecție, că e timpul să reînvăț prețul pâinii, deși eu niciodată nu am aruncat pâine la gunoi. Până și firimiturile le strângeam pentru păsărelele cerului și le puneam pe marginea zidului de la terasă ca să coboare vrăbiile din cuiburile de la streașina casei și să se hrănească. Totuși ieri m-am sfiit să dau la găini bucata de colac veche…
...reînvățăm că nu satisfacerea oricărei pofte e fericirea…
...reînvățăm a dărui, după ce a primi și a ni se cuveni am crezut că e pe primul loc...
...reînvățăm să mulțumim pentru toate cele ce am uitat că trebuie să mulțumim...
...Nu e o pedeapsă… E timpul reînvățării…
Sfat dat cu drag și din inimă: Nu vă rugați doar pentru voi! Nu vă temeți doar pentru voi! Rugați-vă pentru doctori, pentru asistente, pentru pompieri, pentru soldați! Rugați-vă pentru umanitate și pentru copii! Pentru bunici și pentru părinți! Pentru ei stau și eu în genunchi și plâng cu lacrimi, pentru mine nu!
Eu stau pentru mine în picioare în fața lui Dumnezeu și mă rog la urmă de tot. O fac ca o spovedanie: Salvează-mă, dacă merit și dacă sunt de folos vieții! Iartă-mă, dacă nu am făcut din viața mea, ceea ce ți-ai fi dorit Tu să fac când m-ai trimis pe pământ! Salvează omenirea și cu mine fă ce vrei! Eu sunt doar un fir de nisip... un fir de nisip cu suflet ce a plâns, a iubit, a pierdut, a căzut, s-a ridicat, a bâjbâit în căutarea voii Tale și a vrut să fie un om bun! Iartă-mă, dacă nu am putut mai mult sau dacă nu am făcut destul!
|
Luminita Aldea 3/28/2020 |
Contact: |
|
|
