I L P A P A
Harababura! Asta e! Harababura, melange, mixture, hodgepodge, oricum i-ai zice tot aiureala, renunt la jargonul pretentios si-i zic pe nume: HARABABURA!
Turcism-turcism, da-mi place! Adica nu-mi place dar imi serveste cel mai bine, ma ajuta- major- sa definesc comunicarea mea cu lumea, cu realitatea in care as prefera sa ma cufund' ca intr-o mare de visari dulci si senine" , dar neavand sansa asta, incerc sa supravietuesc-mental vreau sa zic- in aceasta configuratie clae peste gramada, babilonian confuza, ori cum ai da-o te crucesti si iti admiti limitele: CE SE INTAMPLA?
Ce sa se intample? Nu se intampla nimic! Un razboi pe ici pe colo, o revolutie undeva intr-un colt de lume sau chiar in ograda proprie, un tsunami, un cutremur, doua, trei, ma rog cat se poate, o inflatie mai mult sau mai putin semnificativa, ceva caderi financiare, deficite, bugete dubioase, explozii, impuscaturi, legi stupide, spalari de creier, zilnice si, abia acum periculoase, sistematice....."lume, lume, lume...Criza teribila, mon cher!"
Cum zicea nenea Gheorghe a lui Costandin Nicu :"Domnisoara, dumneavoastra le stiti cum le-ati invatat, n-ati avut timp sa verificati adevarul invataturii. Adica nu adevarul ca ala e greu de aflat, eu am aproape 70 de ani si stau cu gura cascata la ce se intampla si, sa spun drept, nu pricep mai nimic, adevarul sta scuns si se vede ca nu ne-ajunge de loc viata asta sa-l aflam, dar dumneavoastra- zicea apasat dumneavoastra,
protectiv cumva, superior, condescendent, ma rog, asa de parere de rau ,ca nu pricep ,ca sunt prea tanara- dumneavoastra ne cititi Scanteia, noi ascultam , ascultam-ascultam ca ce altceva mai bun avem de facut daca tot trebuie s-o facem , ei si, ce scriu aia acolo e de acolo, de la Bucuresti, de unde o fi si ei vorbesc despre noi si scriu despre noi si noi ne uitam unul la altul sa ne recunoastem cumva si degeaba, e ca o oglinda stramba, are fie-mea una de la targ de la Polovragi, c-a fost chioara cand a luat-o, asa-mi inchipui, ma uit si ochii sunt strambi si barba asa intr-o parte si daca asa aratare sunt apoi copiii ar trebui sa se sperie de mine si nu se sperie sau te pomenesti ca se sperie si eu n-am cum sa stiu asta!"
Parabola nu gluma !
Imi fac iluzii. Ori cum as citi ce zicea nenea Gheorghe tot nu-mi ajuta.
Ma tot intreb unde gresesc? Analitic vorbind lumea mi se pare cu dosul in sus sau, ma rog, cu susul in jos cam de cand ma stiu, senzatia de suspendare intr-un spatiu artificial, nesigur, volatil chiar, colorat anapoda ca un decor de mucava subordoneaza intelegerea, traducerea fireasca a realului e subminata de confuzia nesigurantei, mai exact, a surprizei interminabile:: Asta ce-o mai fi ?
Adevarul, nu adevarul ala absolut la care visam de cateva mii de ani de cand presupunem ca existam, adevarul asa configurat ca intelegere ar fi ceea ce m-ar scoate putin din invalmasala cofuza pe care o traim , adevarul acela despre care Diderot ca si nenea Gheorghe, zicea ca toata lumea se asteapta ca el sa-l caute dar nu si sa-l gaseasca.
"Truth, conformity to fact or reality: exact accordance with that which is, or has been, or shall be"-asta ar cam fi definitia adevarului din dictionarul Oxford.
Si mai departe : "Only two general truths emerge from the study of history. One is that things tend to change much more, and more quickly, than one might think. The
other is that they tend to change much less, and much more slowly, than one might think" zice undeva in "The History of the World" (by J. M Roberts).
Paradoxala interpretare a acestui conglomerat evolutionist in care ne-am inscris , convergenta ritmurilor inegale da , probabil, substanta adevarurilor mai mult sau mai putin....adevarate.
Care din cele doua ipostaze e cea a zilelor noastre nu poate fi o enigma pentru nimeni. Ceea ce poate fi enigma este DIRECTIA vitezei cu care "tend to change more, and more quickly".
Trancanim democratie, instauram politicul ca singura interpretare logica a societatii umane de vreo 200 de ani incoace, incercam eliminarea abstractului mizand pe un concret subred motivat, elaboram doctrine populiste si in ultima instanta avem pretentia inlocuirii oricarei structuri solide cu volatilul experientei, incercarii.
Si ne costa!
Ne-au trebuit doua razboaie catastrofale, generatii duse pe "apa sambetei", lupte politice interminabile, calatorii in infern, idoli in locul dumnezeirii, fals, fals, fals si atat.
Ne trezim?
Se pare ca da!
Nu-mi cred ochilor si mai ales nu-mi inchipui ca aud bine. Sigur e un eveniment: Il Papa, Giovani Paulo II a murit. "Dumnezeu sa-l ierte" era batran, era bolnav, era un om, semnificatia divina a pozitiei lui ca sef al Bisericii catolice nu-l absolva , e firesc.
Nu tocmai!
Cand 2 miliarde de oameni suspenda existenta cotidiana pentru a "Observa"
evenimentul trecerii Papei in nefiinta, cand pelerinii ivadeaza Roma intr-o procesiune unica nu numai ca moment dar si ca solemnitate, demnitate umana in actiune, cand cei ca mine, departati de biserica, se lasa invaluiti de fiorul divin, cand politicul atotputernic se subordoneaza, cu umilinta chiar, Puterii pe care el, Papa o reprezinta, firescul devine excepie si stim : facem ISTORIE cu majuscule!
Este meritul lui Karol Wojtila, polonezul numit Papa John Paul II din 1978
ca religia s-a reasezat ca forta constructiva in istoria umana, ca isi permite sa confrunte pe picior de egalitate autoritatea politicului care controleaza existenta noastra de cand
Dumnezeu a fost declarat "mort" si inlocuit cu absurdul si totdeauna insuficientul idol uman: fie el Marx, Lenin, Mao, Stalin, Hitler etc. etc.etc.
Interesanta personalitate acest Papa din afara Italiei , primul de cand Vaticanul conduce catolicismul lumii. Departe de afi primit cu "bratele deschise", strain fiind, se impune prin integritate si curaj moral, subtila abilitate politica, sobrietate administrativa si, mai ales , reafirmand dogmatic infailibilitatea bisericii catolice.
Fara sa vreau il asociez, cumva cu Papa Grigore al VII-lea cel care la inceputul celui de al doilea mileniu reaseaza Biserica pe picior de egalitate cu regii si imparatii vremii.
Dincolo de informatia istorica n-am de loc puterea sa vorbesc despre Papa, imi lipseste comunicarea spirituala, ceea ce retin este marca unei personalitati de exceptie.
Ce va urma?
Sunt convinsa, surprizele se vor tine lant!
|
Maria Cecilia Nicu _ Toronto 4/12/2005 |
Contact: |
|
|
